SFera Online

CAPITOLUL I
ÎNCEPUT DE POVESTE

Pe vremea când Dumnezeu era singur în galaxie, Acesta s-a gândit: de ce nu ar face o fiinta dupa chipul si asemanarea sa? Si asa a facut. L-a facut pe Adam. Dar si el era singur. Atunci Dumnezeu s-a gândit sa-i aduca o femeie, care sa aiba grija de el. Asa cum stim cu totii, Eva a încalcat porunca lui Dumnezeu, ducându-l si pe Adam în ispita. Asa ca Dumnezeu i-a alungat pe cei doi din rai si i-a trimis pe pamânt. Asa a evoluat (sau involuat?) omul.
Omul a inventat legenda, multe dintre ele au facut înconjurul pamântului. Unele au vorbit despre zei, altele despre vrajitori sau despre alte personaje fantastice.
Multi oameni s-au întrebat daca aceste povesti au fost sau nu reale. S-a spus ca multi au si descoperit aceste lucruri, dar nu le-au comunicat mai departe. Au existat multe documente care sa ateste sau sa conteste veridicitatea acestor legende. Ce e adevarat si ce nu? Cine stie?
Cineva spunea ca scriitorii fratii Grimm ar fi unii din cei care stiau adevarul, si se mai spune ca acest adevar ar exista în povestile lor. Oare cât de adevarat este? Nimeni nu poate sti. Doar ei. Sau poate ca totul a fost în imaginatia si nevoia oamenilor de-a visa.
Dar, oare, nu visele ne întregesc viata? Poate ca din vise se naste speranta si, dupa cum bine stiti, speranta moare ultima. Atunci când Pandora a deschis cutia, a scos din ea toate relele din lume dar, totusi, a ramas speranta. Cu toate acestea, exista oameni care nu mai au speranta. Oare cum a murit? Oare oamenii au uitat sa mai viseze, au uitat sa mai spere sau, pur si simplu, au uitat sa se mai bucure de viata? Poate ca au uitat. Viata, uneori, ne poate dezamagi si atunci, daca nu suntem suficienti de puternici, uitam sa ne mai bucuram de micile placeri. Dar cum sa te bucuri de ele daca nici acestea nu mai exista? Cât poate fi de mizera si de josnica o viata de om?
Oare cât de mult îi mai bucura povestile pe oameni, sau câti dintre ei le mai citesc macar? Cineva îmi spunea odata ca povestile fratilor Grimm erau adevarate. Bineînteles, erau mult mai fioroase si mai dure, genul de povesti pe care nu le putea citi un copil. Atunci nu am crezut în veridicitatea acestora, dar, dupa ce am aflat aceasta poveste, mi-am dat seama ca toate povestile au un sâmbure de adevar, altfel nu s-ar putea.
Asa s-a întâmplat si cu profesorul Ken Rogers, un profesor de tara dintr-un mic sat belgian. Toata aceasta poveste s-a petrecut în zilele noastre, cu câtiva ani în urma. Micul sat era de-o frumusete nemaivazuta pâna atunci. Oamenii care locuiau aici nu erau tocmai oameni normali, acestia aveau anumite puteri si unii dintre ei aveau chiar înfatisari ciudate.
Asa cum spuneam, satul era foarte frumos si chiar modern. Pe strazile lui mari se puteau observa doua... [continuare]