evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Avatarul  -  Călătorie în spaţiu-timp  -  Bătrânul, literele şi noaptea  -  Sentofagia  -  Dl. Ics  -  Halucinaţie  -  Lumină dublă  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (II) Poetul Soarelui  -  Vid imprevizibil  -  Zori  -  De o sută de ori Adrian  -  Poveste de viaţă  -  De aici, de sus...  -  Fragile  -  Vatmanul - Reacţiile, Epilog  -  Luminile oraşului XIV  -  Om vs. cyborg  -  Joia neagră  -  Licuricioaia  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor  -  Întâlnirea  -  Chipul de pe Marte  -  Omul apropiat  -  "ªi caii se împuşcă, nu-i aşa ?"  -  Luminile oraşului XVII  -  Ea, eu şi ei  -  Înainte ca toate imaginile să dispară...  -  Reactorul  -  Omul invizibil  -  Corabia nebunilor  -  Ziua în care pământul s-a oprit  -  Felix II  -  Mesajul  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (III)  -  Jocul Zeilor (VII)  -  Fie-mi apa uşoară !  -  Povestea knorgului care îşi caută mama  -  Alfa si Omega. Moon  -  Revederea de 20 de ani  -  Timpul schimbării  -  Camera de la capătul holului  -  Stiinta si tehnica  -  Ziua a şaptea  -  Valea însângerată  -  Casa libertăţii  -  Povestea unui ceas  -  Conştientizarea  -  Poveste de mahala II : Oiţa rătăcită  -  Aether pro narcosi  -  Luminile oraşului XXX


ªi banii morţilor sunt buni, s-astupe găurile negre

Cezarina Adamescu



Publicat Sâmbătă, 14 August 2010, ora 18:40

      Aflăm cu stupoare din mass-media că familiile victimelor recentei catastrofe aviatice de la Tuzla şi-au primit drepturile pentru viaţa unui om, adică, soldele, salariile compesatorii şi ajutoarele se înmormântare, diminuate cu 25 %.

      Mai mare motiv de oripilare, nu cred să fi avut vreodată. Că guvernul a ajuns să cerşească de la pensionari, bugetari, şomeri, mame, handicapaţi, agricultori, nu mi s-a mai părut atât de îngrozitor, în faţa enormităţii acesteia.

      Umbla vorba până acum, că preoţii iau bani şi de la vii şi de la morţi. La fel şi unii doctori care percepeau bani pentru operaţii bolnavilor în stadiul terminal şi îi operau. Adică îi deschideau, ca să aibă motiv să-i închidă la loc. Oricum erau muribunzi. Dar acestea sunt cazuri izolate care dovedesc lăcomia fără limite a unora.

      Dar să percepi taxe, să diminuezi ajutorul dat de stat pentru înmormântarea unor oameni căzuţi la datorie, e de-a dreptul halucinant. Nu există termen de comparaţie.

      Să recapitulăm: avem taxe pe mâncare, pe boală, pe viaţă, pe moarte, pe lumină, apă, foc, taxe pe calamităţi naturale, pe vânt, pe fum, pe cultură, pe artă, pe sănătate, pe drepturile de autor, pe dobânzi, pe dobânzile dobânzilor şi aşa mai departe.

      Ce a mai rămas? Doar una singură, dar nu m-aş mira ca într-o zi să fi pusă taxă şi pe...aer. Pentru centimetru cub de aer respirat. O să se găsească un savant, (citiţi: deştept) să inventeze un aparat de respirat, altul decât cele cu oxigen din spitale. Un fel de botniţe speciale prin care să ni se raţionalizeze aerul. Doar şi el costă, nu? Nimic nu mai e gratuit în ţara asta.

      În felul acesta s-ar face economii la bugetul statului. Ce, e de ici, de colo?

      Şi dacă omul n-ar avea să plătească taxa pe aer, atunci i s-ar tăia, aşa cum se taie lumina, internetul, gazul, apa, cablul, telefonul şi celelalte utilităţi, pentru întârzierile la plată. Băncile percep şi ele taxe peste taxe. La tribunal, ce să mai vorbim? Jaf, jaf, jaf, pentru orice hârtiuţă de care ai musai nevoie.

      Oamenii au învăţat să strângă cureaua. Dar oare vor putea să-şi strângă şi beregata, astfel ca să respire cât mai puţin?

      Să facă economie la respirare, uite-aşa, de două ori mai puţine respiraţii şi tot atâtea inspiraţii.

      Aha! Că tot veni vorba: încă o taxă ar putea aduce beneficii serioase la bugetul slăbănog, dacă s-ar aplica pe....inspiraţie...pe muze....pe har. Uite-aşa, scrii o poezie, trebuie să plăteşti o taxă de 25 % . Adică o strofă.

      S-ar mai găsi atunci atâţia poeţi, atâţia pictori, atâţia compozitori?

      Oricum, drepturile de autor nu scapă nici ele de la mutilare.

      Taxă pe moştenire există, şi încă mare. Ba, există şi taxă pe...faliment.

      Pe mormânt, pe cosciug, pentru care trebuie să plăteşti 24 % TVA, pe pânza de pe ochi, pe monedele pe care unii le aşază în orbitele morţilor, ba şi pe colacul de ceară din mâna răposatului.

      Şi toate acestea nu pot fi luate pe datorie, că nu mai merge aşa. Dacă nu

      ai pâine şi vrei să iei pe veresie, să fii înscris într-un caiet de vânzător şi să plăteşti la leafă, la pensie, la şomaj, alleluia! Nimeni nu te mai înscrie pe răboj, pentru că, hingherii atâta aşteaptă.

      Dar nu numai la ţară se practică acest sistem OMENESC! de ajutor pentru nevoiaşi ci şi în oraş, în cartiere, la mahala, unde băcăniile au clienţii lor stabili pe străzile din apropiere. Pentru unii sărmani aceasta era singura modalitate de a supravieţui de la o leafă la alta. Iar în ziua salariului îşi plăteau şi ei datoriile, chit că mai rămâneau cu jumătate. Şi a doua zi o luau de la început, cu alte datorii, la pâine, la aprozar, la farmacie.

      Când eram copil, prin anii ’60, pe strada noastră era o femeie care dădea pe datorie rachiu pescarilor din mahala. Câte un ţoi pe zi şi femeia, coana Lenuţa a lui Mitică Mucea, avea trecut într-un caiet, toţi datornicii. Nu greşea niciodată şi oamenii plăteau corect, pentru că altădată, când le ardea gâtul, nu mai vedeau tainul din spirt trecut prin pâine. Şi tatăl meu a fost abonat la coana Lenuţa, ani de zile până ea a murit şi s-a spart gaşca, pentru că în curtea ei se adunau pescarii ca la fierăria lui Iocan şi puneau ţara la cale. La un ţoi de rachiu sau la un pahar de vin.

      Dar aici este vorba de subzistenţă. De un minimum de produse, absolut necesare traiului zilnic.

      Să revenim la militarii şi ofiţerii de la Tuzla. Au murit în timpul serviciului. Unii erau piloţi încercaţi, cu mii de ore de zbor, cu misiuni importante pentru ţară.

      Armata română a dat totdeauna ostaşi vrednici de numele de eroi.

      Era oare necesar să-i batjocorască guvernul chiar şi după moarte după ce nu i-a preţuit cum se cuvine în viaţă?

      Iată o temă de meditaţie. Pentru ce ne aşteaptă. Ca să înţelgem o dată că preşedinţia şi guvernul nu glumesc. Ci au ajuns să stea la poarta şi la uşa omului, cu mâna întinsă, să se milogească. Am ajuns să sponsorizăm guvernul. În loc să fim noi sponsorizaţi. Râsul lumii. Sau mai bine zis, râsul preşedintelui, care nu pierde nici un moment fără să-l afişeze. Semn că-i pare rău de români, cărora le-a urat, la începutul mandatului său: „Să trăiţi bine!”

      P.S. Ar mai fi o taxă pe suflete. Şi poate s-ar găsi unii să ceară şpagă şi pentru a conduce sufletele la iad sau la rai. Să le arate drumul, să nu se rătăcească.

     

© Copyright Cezarina Adamescu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online