evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Toate celelalte popoare  -  Vatmanul - Purificarea  -  Povestire  -  Children of mine  -  Omul - cu - sacul, Timpul şi... Eu !  -  Arătarea  -  Uşa de la baie  -  Răscrucea  -  Visătorul  -  Omul cu păsări  -  Dumnezeul unei lumi mărunte  -  Gheşeft  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  Poveste cu un zmeu  -  Fugind pe cerc  -  Meduza (VIII)  -  Upgrade "Beyond 363000"  -  Poporul perfect  -  Molecula Vieţii de Apoi  -  Vrăjitorul  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  Fragmente de... viaţă  -  Cerc la persoana întâi  -  Proprietate cu casă şi pădure  -  Luminile oraşului XXI  -  Iubirea de pe Venus  -  Eu, Singularul Absolut  -  Lumea de sus  -  10 minute pâna la explozie  -  Interviul  -  O faptă eroică fără de ecou  -  Meduza (XI)  -  Omu' nostru de "sus"  -  Solilocviu  -  Luminile oraşului XXII  -  Duel în Lumea Visurilor  -  Omul invizibil  -  Crist sideral  -  Alfa şi Omega  -  Închis  -  BO  -  Meduza (XII)  -  Nu vreau să fiu un erou !  -  Depozit.02  -  Decablat  -  Sinucigaş plătit  -  Noapte bună, Andrei  -  Atingeri sensibile  -  Sharia (fragment)  -  Luminile oraşului 2 (I)


A opta scrisoare „la un prietin”: Martiriu şi...Expectativă

Adrian Botez



Publicat Duminică, 16 Ianuarie 2011, ora 10:23

      Stimate domnule G. L. T. –

      Vă mulţumesc mult, pentru interviul trimis, cel oferit de dl Ion Coja, dlui Nichita Vancea.

      De la început, doresc să-mi mărturisesc deosebita stimă pentru dl Coja (ca şi pentru dvs.!) – dl Ion Coja dovedindu-se, de-a lungul anilor, un om/român autentic, a cărui ţintă a fost, mereu, Adevărul Creştin-Ortodox. Împotriva tuturor duşmanilor Adevărului, oricât de „sus” situaţi, în lumea asta „de se măsură cu cotul”!!!

     

      Socotesc, însă, că multe false (sau reale, uneori...) neînţelegeri, dintre oameni care-şi iubesc, necondiţionat, şi poporul, şi Neamul – îşi au izvorul în lipsa de nunţări semantice necesare, în limbajul folosit faţă de...inima lor însăşi, faţă de înseşi Crezurile lor cele mai curate şi adânci! Dacă eu am simţit, de atâţia ani încoace, nevoia să fac deosebirea, cât mai clară, între chipul istoric al unei comunităţi umane, coagulate în jurul unei limbi comune, a unor crezuri comune ale Duhului etc. – dar şi în jurul unor evenimente supuse timpului trecător, cu întunecări şi iluminări succesive (şi am fixat că „popor” e numele ei/comunităţii terestre supuse timpului istoric...) – şi chipul din veşnicia Lui Dumnezeu, Neamul, care nu-şi clinteşte trăsăturile chipului, pentru că EXISTĂ în supraistorie, ca Arheu - ci şi le confirmă şi tot mai clar şi le revelează, tocmai prin MEDIA trăirii sale terestre, „trăire” terestră prin intermediul formei istorice-„popor” (Neamul este entitatea creată de Dumnezeu, şi, în faţa Tronului Dumnezeiesc al Judecăţii din Urmă, nu „popoarele” vor fi chemate să dea seamă, ci Neamurile... „cu regii şi împăraţii lor” – Neamuri care vor da seamă, de fapt şi în primul rând, de modul cum şi de felul (şi calitatea de Duh a acţiunii!) în care şi-au apropiat sau depărtat fiinţa lor iluminată, de „obrazul” lor trăitor-expresiv-istoric, „obrazul” poporului subsecvent – „obraz” lăsat mai mult sau mai puţin să fie corupt/pângărit de mâlul istoriei, lăsat mai mult sau mai puţin în stare de depărtare, faţă de Lumina Misiunii Sfinte, fixate de Dumnezeu fiecărui Neam în parte...) – nu înseamnă că am greşit, ci, tocmai dimpotrivă, am căutat şi caut să judec cât mai limpede, pentru a nu-mi trăda impulsurile dinăuntru, ale Duhului - care, pururi, spre Adevărul Hristic este aţintit.

      ...În interviul dlui Ion Coja există, din pricină că nu operează cu termeni diferenţiaţi semantic, contradicţii. Domnia sa recunoaşte (...fără „ajutorul” meu!), că popoarele sunt supuse greşelii (şi cum să nu fie „popoarele” supuse greşelii, când înseşi entităţile arheice, Neamurile, pot greşi? – pot greşi printr-o mai limpede ori mai tulbure legătură dinamică şi de Duh, cu expresiile lor terestre şi subsecvente în istorie – popoarele! – căci Misiunea Divină se realizează prin efortul personal, al poporului istoric, dar combinat, acest efort istoric, ca şi în concepţia teandrică a creştinismului, despre „soartă” – cu efortul Neamului, de a se revela CÂT MAI DEPLIN, către expresia sa istorică, „poporul”!) – din moment ce stabileşte grade de ...”oierire” ale unui popor sau ale altuia: „Păi, domnilor criticaştri, niciodată în istoria lor românii nu au fost atât de oi ca americanii în septembrie 2001.“ Deci, poţi să fii, ca popor (oricât ai fi de iubit de oameni şi Dumnezeu!), supus unor eclipse de Duh! Să nu uităm că, în secolul al XIII-lea, TOATE POPOARELE TERREI au intrat în eclipsă de Duh…de fapt, “un blocaj recapitulativ” al câştigurilor şi pierderilor din acţiunea spiritual-hristică! Atunci, a fost nevoie de apariţia unor entităţi divine cu totul speciale, de tipul lui Christian Rosenkreuz, sau Sfântul Francisc, sau Grigore Palamas…care să producă “deblocarea”, continuarea evolutiv-spirituală a existenţei terestre!!!

      …Oricât ţi-ai iubi de necondiţionat poporul, nu se poate (şi nici nu este cuiva folositor!) să nu-i recunoşti momentele, sau chiar epocile de decădere, de îndepărtare faţă de expresia “Obrazului Arheic”…A se vedea şi capitolul XVII al Descrierii Moldovei (Despre năravurile moldovenilor), unde domnitorul şi masonul patriot Dimitrie Cantemir (uneori nedrept, faţă de poporul român, cum este atunci când afirmă: “(…)nu numai că Moldovenii nu sunt iubitori de ştiinţi, ci mai la toţi le sunt şi urâte. Şi aşa nici numele ştiinţelor şi ale meşteşugu¬rilor frumoase nu le sunt lor cunoscute; şi zic, că oamenii cei învăţaţi îşi perd minţea şi când voesc să laude învăţătura cuiva zic că este nebun de ştiinţa cea multă şi cel mai de ocară lucru este pentru că zic, că numai preoţilor se cuvine să, înveţe, iar pentru mireni este destul să citească şi să scrie şi să-şi iscălească numele şi să ştie cum îşi vor pune la isbod boii, caii, oile, stupii şi altele de acestea; iar celealte toate sunt netrebuitoare” – făcându-se a uita, pe de o parte, că românii/”moldovenii” au stat de strajă la Porţile din Răsărit ale Europei, tocmai pentru ca mult-lăudata civilizaţie creştin-occidentală să se ridice… - iar, pe de alta, că Biserica Ortodoxă a păstrat, ca pe nepreţuite giuvaiere, puţinele, dar cât de substanţialele opere de cultură valahă - …dacă atât de creştineştile Învăţături ale lui Neagoe Basarab către fiul său, Theodosie, ar fi înlocuit, în şcolile diplomaţiei şi ale “ştiinţei conducerii” lumii, acel blestemat “op”, Il Principe , cartea lui Niccolò Machiavelli, Europa şi lumea ar arăta azi, în ce priveşte Lumina Duhului, cu totul altfel!!!) - încearcă să-şi explice rămânerea poporului român în “competiţia istoriei” prin Înaltă Mila Lui Dumnezeu (eu aş amenda: nu doar prin Mila Dumnezeiască, ci şi prin Iluminarea Arheică, din partea Neamului!): “Ei nu au măsuri în cugetile lor, când le merge bine sunt semeţi, iar de le merge rău părăsesc bărbăţiea şi la vederea dintâiu nimic nu li se pare cu greu. Iar dacă li se întâmplă la aceia cât de puţină sminteală împotrivitoare, atuncea cad în uimire şi nu ştie ce să facă şi la urmă, dacă văd că ostenelile lor sunt zădar¬nice, se căesc că s'au apucat însă prea târziu.

      Deci dar nu putem zice alt nimic, fără nu¬mai că. din prea osebită şi nemărginită prove¬dinţă a lui Dumnezeu, o împărăţie aşa mare şi înfricoşată a Otomanilor, biruind cu armele sale pre toată puterea romanilor în Asia şi o bu¬cată nu prea mică în Europa şi pre Unguri, Sârbi, Bulgari şi alte stăpâniri nenumărate, aducând cu sila sub stăpânirea sa şi pre Greci norodul cel mai înţelept. Iar pre un norod aşa prost şi fără de putere, n'a fost vrednică ca să-l silească cu război, ca să i se plece sub stăpânire şi mai pre urmă umblând de atâtea ori să lepede jugul cel primit de bunăvoe, to¬tuşi a rămas neatins şi nesmintit, atât la obi¬ceiurile lui cele politiceşti cât şi la orânduelile cele bisericeşti.”

      …Poporul român (direct sau prin…”regii şi împăraţii săi”…) a avut destule eclipse (cele mai apropiate: 23 august 1944, când am ales atât de cumplit de rău, SĂ-I TRĂDĂM PE FRAŢII GERMANI-GOŢI – …spre deosebire de fino-ugricii unguri, care au mers până la capăt, în tragedie! - … apoi, 25 decembrie 1989, când mult prea mulţi români au fost de acord cu blasfemia asasinării unui conducător care condusese poporul UN SFERT DE VEAC!!! – nu contează, acum, o discuţie despre “cum condusese”, pentru că însăşi discuţia aceasta ne-ar face să greşim mai mult! –… iar cea mai proaspătă greşeală: 6 decembrie 2009, când nu doar “frauda de noapte” l-a reales pe Băsescu, ci şi “scursurile”/golanii românilor, adică acea plebe care nu face nicio cinste “obrazului arheic românesc”…plus toţi etnicii ţigani, cu care Băsescu a făcut un pact…nu mai discutăm, acum, despre “udemerişti” şi despre Partidul Civic Maghiar…”creatura frankenstein-iană” a lui Traian Băsescu!). Dar tot poporul român are MĂREŢI MARTIRI CREŞTINI!!! Are martiri şi pentru Crezul Neamului Arheic Românesc…Poporul român a avut şi acel moment de demnitate mioritică, extraordinară: Mişcarea/Şcoala Spirituală Legionară (cunoscută şi sub numele de Legiunea Arhanghelul Mihail, pentru că, 250 de ani după 1871, lumea terestră este condusă de Arhanghelul Spiritului, Mikaël – opus Arhanghelului Raţiunii “Tehnice”, Gabriel…). Însuşi Emil Cioran sublinia miracolul înfăptuit de Căpitan – adică, de Corneliu Zelea Codreanu, în Prima Şcoală Terestră a Duhului, din “modernitate” (adică, din ultimele 3-4 veacuri!):

      “Înainte de Corneliu Codreanu, România era o Saharã populatã. Cei aflaţi între cer si pãmânt n-aveau nici un conţinut, decât aşteptarea. Cineva trebuia sã vinã.

      Treceam cu toţii prin deşertul românesc, incapabili de orice. Pânã şi dispreţul ni se pãrea un efort.

      Ţara nu ne putea fi o problemã decât negativã. În cele mai necontrolate speranţe, îi acordam o justificare de moment ca unei farse reuşite. Şi România nu era mai mult decât o farsã reuşitã.

      Te învârteai în aer liber, vacant de trecut si de prezent, îndrãgind dezmãţul dulce al lipsei de menire.

      Biata ţarã era o pauzã vastã între un început fãrã mãreţie şi un posibil vag.

      În noi gemea viitorul. În unul clocotea. Şi el a rupt tãcerea blândã a existenţei noastre şi ne-a obligat sã fim. Virtuţile unui neam s-au întruchipat în el. România din putinţã se îndrepta spre putere.

      Cu Corneliu Codreanu am avut doar câteva convorbiri. Am priceput din prima clipã cã stau de vorbã cu un om într-o ţarã de fleacuri umane. Prezenţa lui era tulburãtoare şi n-am plecat niciodatã de la el, fãrã sã simt acel suflu iremediabil, de rãscruce, care însoţeşte existenţele marcate de fatalitate. De ce n-aş mãrturisi cã o teamã ciudatã mã cuprindea şi un fel de entuziasm plin de presimţiri ?

      Lumea cãrtilor mi se descifra inutilã, categoriile inoperante, prestigiile inteligenţei şterse, iar subterfugiile subtilitãţii, zadarnice.

      Cãpitanul nu suferea de viciul fundamental al aşa-zisului intelectual român. Cãpitanul nu era “deştept”, Cãpitanul era profund.

      Dezastrul spiritual al ţãrii derivã din inteligenţa fãrã conţinut, din deşteptãciune. Lipsa de miez a duhului preschimbã problemele în elemente de joc abstract şi rãpeşte spiritului latura destinului. Deşteptãciunea degradeazã pânã şi suferinţa în flecãrealã.

      Dar cuvintele Cãpitanului, grele şi rare, rãsãreau din Soartã. Ele se plãmãdeau undeva departe. De aici, impresia de univers al inimii, de univers al ochilor şi al gândurilor.

      Când, în 1934, îi spuneam ce interesantã ar fi expunerea vieţii lui, îmi rãspundea : “Nu mi-am petrecut viaţa prin biblioteci. Nu-mi place sã citesc. Eu stau aşa şi mã gândesc”.

      Acele gânduri au urzit rostul nostru. În ele respira natura şi cerul.

      Şi când au pornit spre înfãptuire, temelia istoricã a ţãrii s-a zguduit.

      Corneliu Codreanu n-a pus problema României imediate, a României moderne sau contemporane. Era mult prea puţin. Nu s-ar fi potrivit nici dimensiunii viziunii sale şi nici aşteptãrilor noastre. El a pus problema în termeni ultimi, în totalitatea devenirii naţionale. El n-a vrut sã îndrepte mizeria aproximativã a condiţiei noastre, ci sã introducã absolutul în respiraţia zilnicã a României. Nu o revoluţie a momentului istoric, ci una a istoriei. Legiunea ar trebui astfel nu numai sã creeze România, dar sã-i şi rãscumpere trecutul, sã insufle absenţa secularã, sã salveze, printr-o nebunie, inspiratã şi unicã, imensul timp pierdut.

      Patosul legionar este o expresie de reacţiune în faţa unui trecut de nenoroc. Aceastã naţie n-a excelat în lume decât prin consecvenţa în nefericire. Niciodatã nu s-a dezminţit. Substanţa noastrã este un infinit negativ. De aici pleacã imposibilitatea de a depãşi pendularea între o amãrãciune dizolvantã şi o furie optimistã.

      Într-un moment de descurajare i-am spus Cãpitanului :

      -”Cãpitane, eu nu cred cã România are vreun sens în lume. Nu e nici un semn în trecutul ei care ar justifica vreo speranţã”.

      -”Ai dreptate”, mi-a rãspuns. “Sunt totuşi unele semne”.

      -”Mişcarea Legionarã”, adaug eu.

      Şi atunci mi-a arãtat în ce fel vedea el reînvierea virtuţilor dace. Şi-am înteles cã între daci si legionari se interpune pauza fiinţei noastre, cãci noi trãim al doilea început al României.

      Cãpitanul a dat românului un rost. Înainte de el, românul era numai român, adicã un material uman alcãtuit din aţipiri şi umilinţi. Legionarul este un român de substantã, un român primejdios, o fatalitate pentru sine şi pentru alţii, o vijelie umanã infinit ameninţãtoare. Garda de Fier, o pãdure fanaticã…Legionarul trebuie sã fie un om în care mândria suferã de insomnie.

      Eram obişnuiţi cu patriotul de ocazie, gelatinos şi vid. În locul lui apare insul ce priveşte ţara si problemele ei cu o cruntã înverşunare. Este o deosebire de densitate sufleteascã.

      Acel ce a dat ţãrii altã directie si altã structurã, unea în sine pasiunea elementarã cu detaşarea spiritului. Soluţiile lui sunt valabile în imediat şi în vesnicie. Istoria nu cunoaşte un vizionar cu un spirit mai practic şi atâta pricepere în lume, sprijinitã pe un suflet de sfânt. Tot aşa, ea nu cunoaşte o a doua mişcare în care problema mântuirii sã meargã mânã în mânã cu gospodãria.

      A face isprãvi si a te salva, politicã si misticã, iatã cãrei ierductibilitãţi i-a pus el capãt. Îl interesa, în egalã mãsurã, organizarea unei cantine şi problema pãcatului, comerţul şi credinţa. Nimeni nu trebuie sã uite: Cãpitanul a fost un gospodar instalat în Absolut.

      Fiecare credea că-l înţelege. El totuşi scãpa fiecãruia. Depãşise limitele României. Însãşi mişcãrii i-a propus un mod de viaţã care întrece rezistenţa româneascã. A fost prea mare. Înclini uneori a crede cã el a cãzut din conflictul mãrimii lui cu micimea noastrã. Nu este totuşi mai puţin adevãrat, cã epoca de prigoanã a scos la ivealã caractere pe care cea mai încrezãtoare utopie nu le-ar fi putut bãnui.

      Într-o naţie de slugi el a introdus onoarea şi într-o turmã fãrã vertebre orgoliul. Influenţa lui n-a articulat numai pe ucenici, ci, într-un anumit sens, şi pe duşmani. Cãci aceştia din lichele au devenit monştri. I-a obligat la tãrie, le-a impus un caracter în rãu. Ei n-ajungeau decât caricaturi infernale, dacã mãreţia Cãpitanului n-ar fi cerut o echivalenţã negativã. Am fi nedrepţi cu cãlãii, dacã i-am considera rataţi. Toţi s-au împlinit. Un pas în plus şi trezeau gelozia Diavolului.

      În preajma Cãpitanului, nimeni nu rãmânea cãlduţ. Peste ţarã a trecut un fior nou. O regiune umanã bântuitã de esenţial. Suferinţa devine criteriul vredniciei şi moartea, al chemãrii. În câţiva ani, România a cunoscut o palpitaţie tragicã, a cãrei intensitate ne consoleazã de laşitatea a o mie de ani de neistorie. Credinţa unui om a dat naştere unei lumi, ce lasã-n urmã tragedia anticã a lui Shakespeare. Si aceasta în Balcani !

      Pe un plan absolut, dacã ar fi trebuit sã aleg între România şi Cãpitan, n-aş fi ezitat o clipã.

      Dupã moartea lui ne-am simşit fiecare mai singuri, dar peste singurãtatea noastrã se ridica singurãtatea României.

      Nici un toc sã-l înfig în cerneala nenorocului n-ar putea descrie neşansa ursirii noastre. Totuşi, trebuie sã fim laşi şi sã ne mângâiem. Cu excepţia lui Iisus, nici un mort n-a fost mai prezent printre vii. Avut-am careva vreun gând sã-l fi uitat ? “De aici încolo ţara va fi condusã de un mort”, îmi spunea un prieten pe malurile Senei.

      Acest mort a rãspândit un parfum de veşnicie peste pleava noastrã umanã şi-a readus cerul deasupra României” (cf. Profilul interior al Căpitanului, în “Glasul strãmoşesc”, Sibiu, anul VI, nr.10 din 25 decembrie 1940).

      Dacă un apostat scrie aşa, despre Miracolul Apropierii “poporului istoric” de “Neamul Arheic Românesc”, între 1927 şi 1938 (anul asasinării lui CZC, în pădurea Tâncăbeştilor…din ordin masonic, dar şi cu acordul lui Carol al II-lea, şi cu acordul lui Adolf Hitler – care fusese teribil de jignit de afirmaţia, “de la obraz”, a lui CZC, că “Singura Ipostază de Duh Naţionalistă este Mişcarea/Şcoala Arhanghelului Mihail”: nazismul este numai “carnea”, fascismul este numai…”haina”! – …şi chiar şi cu complicitatea, FOARTE ACTIVĂ, a marelui naţionalist, devenit mason, din luciferism…NICOLAE IORGA!) – înseamnă că nu sutem departe de Adevărul Re-venirii/Re-întâlnirii “obrazului etern” cu “obrazul istoric”, al românilor…

      …Da, Ion Coja are dreptate că “Românul, după părerea mea, poate mă înşel!, este răbdător și nu se revoltă uşor, dar nu din lașitate, cum cred nerozii, sau din teama de moarte, că ar putea fi ucis, ci mai degrabă din teama de a nu fi pus în situația să ia el viața cuiva! Românul lasă să treacă de la el și îl lasă pe netrebnic „în plata Domnului”!... Românul crede profund în justiția divină!”

      Dl Coja spune un adevăr, dar nu era nevoie să-i categorisească, “la hurtă”, pe toţi cei ce meditează asupra Neamului Român şi a poporului român, cât şi pe cei ce NU meditează decât cum să se afirme, “în buricul târgului”, sau cum să jefuiască poporul, lăudându-l, cu perfidie şi greţoasă linguşire… - nu era nevoie, zic, ca dl Coja să categorisească, “cu toptanul”, drept “nerozi”…PE TOŢI CEI CE NU FORMULEAZĂ DUPĂ CANOANELE SALE FRAZALE!!!

      Eu nu mă consider şi nici nu sunt nerod, când apreciez, admirativ, “răbdarea” poporului român, “din teama de a nu fi pus în situația să ia el viața cuiva” – …dar afirm şi apreciez şi că, dincolo de anumite limite, “răbdarea” asta devine…PARALIZIE A DUHULUI!!!

      Indiferenţă, iresponsabilitate, prostie, egoism, sub masca de…”creştinism”!!! Hristos a arătat clar că există limite, dincolo de care a nu lua atitudine, înseamnă “să te pupi în bot cu Satana!” – căci Hristos s-a luptat, prin vorbe grele şi uluitor de aspre, cu preoţii îndrăciţi de la Marele Templu, apoi, a luat biciul, în Marele Templu din Ierusalim, şi i-A LOVIT, precum cu fulgerul divin, pe zarafi, care sunt chipul de atunci al bancherilor de azi…Adică, zarafo-bancherii trebuie trecuţi prin focul divin, pentru că ei înşişi nu pot să se mai îndrepte, din proprie iniţiativă: îi posedă cel mai îndepărtător Duh Satanic – cel care “plodeşte fals”, prin Minciună, duhul de dispreţ (otrăvit, întunecat şi vulgar), faţă de Dumnezeu Cel Viu - …şi aduce, tot prin Minciună, îndemnul spre lene a Duhului şi de închinare, definitivă şi irevocabilă, la…Marele Iluzionist-Satana: cel ce le dă luciferismul, încrederea că, prin banul rece, pot să-l sfideze şi pe Dumnezeu…că metalul ori hârtia, moarte, sunt/ar fi superioare Vieţii Dumnezeieşti!!!

      …Precum Hristos, nici poporul român (“orientat” de Neamul Arheic, din anistoria Lui Dumnezeu) n-a răbdat, până acum, la modul absurd şi prostesc. Măcar şi din sută în sută de ani, a arătat că…E VIU ŞI “DEŞTEPT”/TREAZ”!!! Răscoale (cumplite, unele!), revoluţii (cu început masonic şi cu sfârşit naţionalist, neaoş românesc! – precum ridicarea Ardealului, de către “crăişorul” Avram Iancu, între 1848-1849… - noi, românii, am fost binecuvântaţi şi “ghidaţi” de Bunul Dumnezeu, în ultimele sute de ani, nu de Voievozi, că nu mai aveam vii şi evidente/emergente stirpele mistico-regale, “cu sânge de balaur otrăvit/ALCHIMIC”, Muşatinii şi Basarabii - ci prin “crăişori”, fiinţe asemănătoare, în Duh, Voievozilor Sfinţi, despre care Mircea Eliade zicea că au fost “primii legionari”… - jumătate în istorie, jumătate în mit/transistorie/arheitate: “crăişorul” Horea, “crăişorul” Iancu, “crăişorul” Vladimirescu, “crăişorul” Codreanu… - la fel precum Voievozii Sfinţi, ei au poruncă de la Hristos-Dumnezeu - …zic ţăranii bătrâni din satele de munte… - să nu “huzurească” în Rai, ci să vegheze, asupra noastră-popor istoric, de acolo, din cerurile de deasupra Pământului Românesc!!!).

      ...Joi, 6 ianuarie, la Sinteza zilei, pe Antena 3, Mihai Gâdea l-a invitat pe dl ADRIAN SOBARU.

      ADRIAN SOBARU, cu capul bandajat, cu vânătăi întinse peste toată faţa... – dar cu ochii iscoditori, vii, limpezi, SINCERI PÂNĂ LA MIRACOL, PÂNĂ LA CUTREMURAREA DE DUH!!! Ce a spus acesta este cel puţin la fel de memorabil precum spusele dlui Ion Coja, pentru că ADRIAN SOBARU vorbea nu din cartea de hârtie, ci din aceea a suferinţelor proprii şi a frământărilor proprii, care l-au podidit şi i-au răpit somnul, de ani şi de puzderie de luni... – suferinţe şi frământări care începeau la capul copiilor săi, dintre care unul autist – ...şi se tălăzuiau, apoi, cu infinită durere, asupra întregii LUMI, întregului POPOR al suferinţelor, necazurilor, umilinţelor cumplite... Duhul său medita, cu sudori de sânge, precum în rugăciunea Lui Hristos din Grădina Ghetsemani: asupra Lui Dumnezeu, asupra Voinţei Lui Dumnezeu, în legătură cu lumea asta, în legătură cu poporul românilor...ADRIAN SOBARU s-a dovedit a fi Duhul cel mai lucid şi mai activ şi mai sincer şi mai iluminat, cu care Dumnezeu-Hristos Mântuitorul a binecuvântat România zilelor şi anilor acestora: el nu urăşte pe nimeni, ci CONSTATĂ ŞI DEFINEŞTE, CU VORBELE CLARE ŞI SINCERE, CU CARE NUMAI DUMNEZEUL CEL ÎNTRUPAT-HRISTOS TREBUIE CĂ LE-A VORBIT APOSTOLILOR ŞI MULŢIMILOR DE OAMENI!!!

      ...ADRIAN SOBARU a rupt sute de hârtii, de luni de zile, până să străpungă cu Duhul la Mesajul Divin, pe care TREBUIA să-l facă văzut/auzit/perceput, pentru DEŞTEPTARE/TREZIRE/CUTREMURARE DE DUH!!! (...ACESTA, şi nu ”dorinţa de a deveni vedetă”, este motivul pentru care ADRIAN SOBARU a ales să facă gestul său de sacrificiu avertizator, precum Iisus pe Muntele Golgota, după ce constatase că în Vale, când l-a înviat pe Lazăr, „unii au crezut, dar cei mai mulţi nu au crezut”!). Procesul de căutare a Simplităţii, dar şi a Biciului Logos-ului - a început, pentru ADRIAN SOBARU:

      1-din zilele grevei celeilalte martire, CRISTINA ANGHEL: ADRIAN SOBARU a văzut că, dacă un român protestează şi avertizează dintr-o cameră de spital, ca dintr-o peşteră, NIMENI NU SE SINCHISEŞTE/”NIMIC NU SE MIŞCĂ”!!! (Şi aici, vă aduc la cunoştinţă, dragă domnule G. L.T., faptul că nu doar Băsescu a zis, pe aeroport, când venea din Kazahstan, că nu ştie NIMIC despre Doamna Cristina Anghel – ...şi nici după ce a fost informat, n-a dorit...„a ştire”!!! - ...ci şi mii şi sute de mii de români! Eu n-am putut, evident, să iau legătura decât cu câteva sute de astfel de...”puţini la simţire”, dar amici de-ai mei, SUTE, mi-au vorbit - fiecare în parte... - despre alte multe mii de „insensibili”....);

     

      2-când a băgat de seamă că, pentru „conducătorii noştri, noi nu mai suntem oameni, ci am devenit, precum înainte de 1989, precum în lagărele naziste... - NIŞTE CIFRE!!! ...Furajare (sau: non-furajare!) „pe cap de vită”...!!!

      ...Şi, atunci, şi-a dat seama că el, ADRIAN SOBARU, are o şansă incredibilă: să intre în acel loc privit, involuntar chiar, de milioane de români, de TOŢI românii (cel puţin, potenţial!): Parlamentul, care se pregătea să discute o moţiune ce-i atingea pe români la buzunar – deci, aflaţi, mental, într-o stare de „solidaritate...egoistă”: “Mă doare de când am văzut că nu mai există speranţă pentru copii, nu se mai vede luminiţa. Lumea trebuie să înţeleagă că nu trebuie să facă gesturi ca al meu. Eu tremuram, nici nu mai ştiu ce am făcut (…). Bănuiesc că nu sunt singurul, primul sau ultimul. Începem să nu scoatem capul afară pentru că ne e frică pentru ziua de mâine, devenim roboţi. Să nu ai dreptul să spui nimic este rău pentru societate (…). Atunci când am sărit nu m-am gândit dacă voi muri sau nu, ştiam doar că vreau să transmit un mesaj " (s. mea) – a spus ADRIAN SOBARU, la Antena 3.

     

      Ce spune Hristos? “Nu vă fie frică!” Adică, Hristos recunoaşte că frica, instinctul de conservare, este/sunt în firea omului – DAR OMUL TREBUIE SĂ LUPTE CU ACEST INSTNCT, DACĂ VREA SĂ-ŞI RECAPETE ARIPILE/ZBORUL! Adică, să-şi recapete CAPACITATEA DE MARTIRAJ, DE GENEROZITATE/ALTRUISM, prin care re-devine Fiul Lui Dumnezeu!!!

      ...Şi ADRIAN SOBARU şi-a înfrânt, printr-un miracol, instinctul de conservare, egoismul/egotismul (ADRIAN SOBARU îşi iubeşte, ca orice om normal, copiii! – îi numeşte “îngeraşii lui” – dar ştie că, în jocul cinic al satanelor pedeliste, sunt mistuite, ca într-un vârtej ucigaş, vieţile TUTUROR copiilor de români cinstiţi!). S-a aruncat în gol, în hăul păcatelor parlamentare, pentru ca românii să fie siliţi să TRESARĂ, măcar…Apoi, eventual, să citească, atent, mesajul scris (după luni de nopţi cu frământări pentru Simplitate şi Dreptate şi Demnitate): “„Ne-aţi ciuruit!

      Aţi vândut toată ţara!

      Ne-aţi ucis viitorul copiilor!

      Ne puteţi lua viaţa, dar nu şi

      LIBERTATEA!!!”

     

      ...Primul „verset” aminteşte cinismul diabolic cu care Băsescu s-a exprimat, vis-a-vis de frauda... „câştigătoare”, din noaptea de 6 spre 7 decembrie 2009: „I-am ciuruit!” Noi nu ne-am dat, atunci, seama, dar era expresia vampirismului, a dorinţei satanice de genocid, a celui ce se autoproclama, cu „binecuvâtarea” Uniunilor Masonice Mondiale, „preşedintele României”...! ADRIAN SOBARU chiar exprimă, cu o liciditate teribilă, nucleul personalităţii lui Băsescu: „E diabolic prin tot ceea ce face. Gândirea lui e diabolică. Parcă nu-şi mai doreşte cetăţenii pe Pământ. Dar e bun, e foarte bun, nu are cine să-l învingă”. Afară de Serviciile Secrete (vreo comandă masonică, am adăuga noi…) – şi, fireşte, de DUMNEZEU!!!

      …Ultimul “verset”, format dintr-un singur cuvânt (“LIBERTATEA!”) aminteşte atât despre cel mai preţios (şi primul!) dar făcut de Dumnezeu, în Paradis, lui Adam Protogonos: A FI LIBER…chiar să săvârşească păcatul…!!! – …cât şi despre vorba legionară (a “Echipei Morţii”, adică a celor pregătiţi de Şcoala Lui CZC, în orice clipă, pentru MARTIRIU!!!), strigată, FOARTE CURIOS, chiar în nopţile “revoluţiei” bucureştene: “Vom muri şi vom fi liberi!”

      …E drept, au avut şi masonii francezi, de la 1789, sloganul: “Liberté ou la Mort!”

      …De ce e trist, acest înger lucid, numit ADRIAN SOBARU? “Sunt trist pentru că nimic nu s-a mişcat (…) E o lipsă de solidaritate a românilor, o dezbinare a societăţii”…Fireşte că putem vorbi, la infinit, despre “intuiţia” poporului român…despre cât de bine a făcut şi face că, vorba lui Blaga, “boicotează istoria”…Dar un fapt este incontestabil: imediat după decembrie 1989, sute de mii de concetăţini de-ai noştri, milioane chiar! – s-au dus la Istanbul…Nu mânaţi de vreo fervoare religioasă, NICI MĂCAR DE DORINŢA DE A CUNOAŞTE LUMEA TERESTRĂ! A face afaceri cu chiloţi, lacomi ca hienele!!! – a-şi vinde (…femeile/fetele…) trupul în zona islamică, pentru “bani buni”… Nu tot poporul, dar cât de mulţi şi cât de turbaţi de lăcomie, că nici n-au băgat de seamă, unii, vorba lui Ion Coja (care iar se contrazice…de data asta, ”bine” - recunoscând eclipse ale poporului infectat de istorie!), că-i păcălesc Raţiu şi Câmpenu, cu mirajul “capitalist – iar Iliescu (aici nu-i dau dreptate dlui Coja!), cu mirajul …”continuităţii”. Nu, Iliescu inaugura epoca “Marilor Trădări Oficiale”!!! Cine ştie câte veacuri vor trebui să treacă (după experienţele acestea mengele-ene: comunismul, capitalismul, liberalismul…), până să reînnoade, iarăşi, întru CONTINUITATE AUTENTICĂ, “poporul istoriei” cu Neamul Tradiţiei Cosmice…?!

      …Doar pe la munte, sus de tot, mai există mândria portului naţional – şi pe la mânăstirile de pe munţi şi de sub munţi, mândria de a vorbi CURAT (ŞI CU RESPECT RELIGIOS!!) ROMÂNEŞTE!!! Şi, din nou, îi dau dreptate dlui Coja, în legătură cu mineriadele: cele din 1991 şi 1999 au fost ridicări de revoltă “pe bune” (categoric nemanipulate!), răscoale din pricina sărăciei lucii, a mizeriei şi morţii, către care îi împingeau…”oamenii dreptei constantinesciene”!! Şi asta mi-au spus-o mineri de la mine, de la Gura Humorului, care au scăpat de masacrul de la Stoeneşti…!!!

     

      …Să ne apropiem de final: da, poporul român are, chiar mai mult decât multe alte popoare, vocaţia martiriului (…inclusiv Eminescu ar trebui considerat un MARTIR!). Dar, de o vreme încoace, poporul român pare că este silit (cum sugerează ADRIAN SOBARU) “vocaţia expectativei” şi a lipsei de solidaritate, a dezbinării. A pasivităţii, care numai creştină nu este! – că doar dl Ion Coja n-o fi de acord cu o prostie, spusă de acelaşi Emil Cioran (plagiindu-l, ciudat, pe…Marchizul de Sade…), care s-a dovedit extrem de lucid cu ocazia analizei Şcolii de Duh Legionare: “creştinismul este religia sclavilor”.

      …Eu am afirmat că, din nou, pentru poporul român, aflat în plină evoluţie spirituală (de tip metanoic!), se apropie “NEVOIA DE MARTIRI”…(am scris şi publicat, cu mulţi ani în urmă, un articol cu acest titlu…) - şi n-am greşit: au şi apărut DOI DEODATĂ: CRISTINA ANGHEL şi ADRIAN SOBARU!

      …Aşa cum îmi sugera cineva, probabil că orice eclipsă avertizează asupra unor ulterioare mari schimbări spirituale terestre. Că mă mânie şi mă îngrijorează prelungirea expectativei, ca stadiu spiritual-atitudinal opus celui de martiraj – este firesc şi omeneşte… - nu e nevoie să mi se zică, precum o face dl Ion Coja – “nerod”, ci, cel mult, “prea grăbit”. Dar, fireşte, eu cred în Misiunea Neamului Românesc – şi ŞTIU: după frenezia experimentală, va veni stadiul metanoiei (…esenţiale, prin definiţie!): poporul român trece, fără ca noi să băgăm de seamă (“cărturarii” – CEL MAI PUŢIN! – …avea dreptate Ţuţea, cu “baba” lui, cu călcâiele crăpate, venită să se prăbuşească la Icoana Maicii Domnului…!) – printr-un stadiu de evoluţie spirituală mistică: curând, se va întoarce la Albia/”Arheul” Neamului! Sărăcia “politică” este răsturnarea semantică, făcută de Dumnezeu Cel Viu, asupra “lucrăturii” demonice: da, românii autentici (calitativ, nu cantitativ!) se vor convinge să revină la ale Duhului, şi să părăsescă falsele valori …“sclipicioase”! Că poporul român “are intuiţie” (…nu infailibilă, stimate dle Ion Coja! – pentru că nimic, în istorie, nu este infailibil…) – se va dovedi, cât de curând.

     

      …Numai că, iarăşi, rolul MARTIRILOR (de la Dumnezeul Martirizat şi până la…ADRIAN SOBARU!), este să “mişte lucrurile” mai repede decât le convine indivizilor ori chiar popoarelor!

      NEAMUL aşteaptă, dar nu-l exasperaţi, cu încetineala trezirii-“deşteptării” voastre, fraţi ai mei! Un ADRIAN SOBARU a fost “prevăzut”, în economia dumnezeiască, tocmai pentru a avertiza că…până şi sfinţii, până şi Dumnezeul Iubirii!!! - … îşi cam pierd răbdarea, cu…excesiv de ”lenevoşii”…excesiv de prelung meditativi (uneori…”rumegând” în gol!), amânători de Martiriu, deci de Metanoia - cărora tot poporul român “le-a zis-o”: “ÎNCURCĂ-LUME”!!!

     

      …Da, de-acum încolo, lumea, poporul român în întregimea sa, chiar fără să conştientizeze, va/vor fi supusă/supuşi DUMNEZEIEŞTII LUCRĂRI DE “ZGÂLŢÂIRE METAFIZICĂ”, DE CUTREMURARE/METANOIA, începută prin CRISTINA ANGHEL şi ADRIAN SOBARU - … şi continuată de alţi, mereu alţi şi alţi aleşi ai Voinţei Lui Hristos-Mântuitorul!!!

     

      …PÂNĂ LA ÎNVIEREA POPORULUI ROMÂNESC, ÎNTRU NEAMUL ARHEIC AL ROMÂNILOR!!!

     

      …Doamne,-ajută!

      Cu, mereu, aceeaşi preţuire şi caldă prietenie,

      prof. dr. Adrian Botez

     

© Copyright Adrian Botez
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online