evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Supravieţuitorul  -  Corabia nebunilor  -  Reactorul  -  Din vitrină  -  Lunea Maniacilor  -  Luminile oraşului XXI  -  Uitare  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (VI)  -  Sindrom de plecare sau Povestiri dintr-o cârciumă de la marginea galaxiei  -  Întunericul de dincolo  -  Lumânărica se pregăteşte să trăiască  -  Piese de muzeu  -  The Alien Revolution  -  Hoţul de timp  -  Gândacul  -  Vânzatorul  -  Luminile oraşului XXVI  -  Sexibon  -  O şansă pentru câţiva  -  Între două lumi  -  Praf minune (III)  -  Hora Ielelor, Pensiune II  -  Jocul Zeilor (II)  -  K  -  Aether pro narcosi  -  Depozit.01  -  Tarsius  -  ...ªi la sfârşit a mai rămas coşmarul  -  Povestea gândacilor  -  Războiul  -  Turnul de calcar  -  Luminile oraşului  -  El cu durerile şi greşelile lor  -  Triunghiul roşu  -  Cristerra  -  Moştenire de familie  -  La vânatoare da "Eilian"  -  Pierderea  -  "Coincidenţă !" au strigat  -  Călătorie în spaţiu-timp  -  Exterminatorul  -  Taxi  -  Macii  -  Vinerea Rozinelor Timpurii  -  Primăvara nucleară  -  Fără doar şi poate  -  Meduza (II)  -  Ulysse şi Hector  -  Luminile oraşului VIII  -  De acum şi până-n noapte


Je t'aime mélancolie

Motiva

Aurelius Belei



Publicat Vineri, 14 Decembrie 2001, ora 10:05

       Pe Karmen am cunoscut-o acum trei perioade, de sărbătoarea Revenirii Astronautului. Frumoasă, volubilă, un pic sentimentală şi foarte inteligentă.
      Închid jurnalul magnetic şi-i privesc holograma, tristeţea mă doboară. Am cunoscut-o. De afară, pătrunde prin pereţii bunkerului zgomotul asurzitor al lansatoarelor. Războiul continuă zi de zi, perioadă după perioadă, ca un joc teribil ce nu demonstrează nimic în afară de haos. Am reuşit să înăbuşim în noi tot ceea ce fusesa omenesc. Nu mai ştim decât limbajul îngrozitor al armelor... O veche credinţa hindusă. O credinţă ce afirmă că în fiecare generaţie există câţiva oameni pe umerii cărora se sprijină Lumea şi care justifică generaţia în faţa lui Budha. Şi Războiul, în toată absurditatea şi ineficienţa lui, slujeşte unui puternic Discipol al acestei religii, care ajutat de Membrii Legiunii, de Regulament şi de Forţă, îşi impune unica autoritate planetară.
      Copilăria, peisajele adolescenţei, amintirile, speranţele, pe toate le am pierdute în negura sinistră a Războiului. Am ajuns să nu mă mai tem de moarte. Moartea e totuşi un miracol. Sfârşeşte ceea ce viaţa, atât de generoasă, a început. În Regulament scrie că, de fapt, moartea pune căpătâi biologiei, că încheie definitiv seria experienţelor organice, într-un cuvânt opreşte pe loc viaţa. Dar ceea ce nu cunoaşte nimeni este începutul de după moarte. Ciudat este că tocmai Războiul e cel ce ne ajută să înţelegem practic acest lucru.
      Karmen, probabil că, acum, sufletul tău zboară spre Pădure, prin lumina săracă şi pură a asfinţitului. Poezie! Dar ce este, în fond, poezia? Poezia este frumuseţe, îmi spunea uneori. Dar şi natura e frumuseţe...
      Închid ochii şi încerc să-mi readuc în minte amintirea acelei zile, ziua dinaintea Războiului. Natura, viaţa, oamenii... Cerul era atât de albastru, cu norii delicaţi şi curaţi, ce lunecau deasupra câmpiei nesfârşite. Stânci cafenii, în mijlocul cărora scânteia, aidoma unui ochi străveziu, micul lac de munte. Acoperişuri roşii, înconjurate de ramurile întunecate ale pinilor... în şemineu bradul se închegase într-o margine de univers. Flacăra troznea, înflorind-ne trupurile... Acum mi-e greu. din ce în ce mai greu. Cu tine nu mă mai simţeam atât de singur. Făceai parte din inima mea, din viaţa mea.
      Îţi privesc holograma şi lacrimile mi se rostogolesc, fierbinţi. Pentru mine erai ca şi natura. Natură pe care, acum, nimeni şi nimic nu o mai poate face să renască de sub stratul de cenuşă radioactivă.
      Hotărârea m-a zguduit, dar era necesară. Destinul îţi hărăzise întâlnirea cu mine, dar nu şi cu Fericirea. Trebuia să o fac. Şi acum, lumina vieţii tale, sacrificată pe altarul puterii, mă loveşte ca un blestem.
      Trebuia să respect decizia celorlalţi, Regulamentul. Trebuia să fiu pur, singur, impasibil, şi fără speranţe deşarte. Numai aşa am putut deveni, cu adevărat, Discipol.

© Copyright Aurelius Belei
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online