evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Ghavany  -  Experimentul  -  Somnul  -  Vatmanul - Anton şi Marcel  -  Fragmentalism  -  Kamikaze  -  Lunga vară  -  Călătorie în spaţiu-timp  -  Muzica  -  X Factor  -  Sentofagia  -  Ultima eclipsă (I)  -  Colecţionarul  -  Mergem acasă  -  Novo Homo Sapiens  -  Genocidul  -  Fără doar şi poate  -  De acum şi până-n noapte  -  Norma  -  Noapte bună, Andrei  -  Zodia de apă - Niagara poetry  -  Umbra  -  Cu preţul morţii  -  Luminile oraşului XVIII  -  În tren  -  Dansând pe sârmă  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  Fălci însângerate  -  Casa galbenă  -  !NFERNUL (fragment): Autistul  -  Dona  -  Starea de trecere  -  Dimineaţă târzie  -  Luminile oraşului XVII  -  Supravieţuitorul  -  Arătarea  -  Dispariţia  -  Vinerea Rozinelor Timpurii  -  Vid imprevizibil  -  Colecţionarul de îngeri  -  Schimbare de management  -  Halta părăsită  -  Ceasul ispitirii  -  Meduza (III)  -  Îmbrățișare  -  Revederea de 20 de ani  -  O poveste de Crăciun  -  În umbra sorţii  -  Luminatii, efemeride simbolice  -  Luminile oraşului XXII


Detenţie

Detenţie
  Dana Mîndru
Ancheta
Întreg
O viaţă fără început şi fără sfârşit
varianta print

Dana Mîndru
www.acvaria.com



Publicat Miercuri, 5 Februarie 2003, ora 10:05

       Zgomotul metalic al usilor ma trezeste cu brutalitate. Trezirea e dura, accelerandu-mi pulsul si respiratia, fara sa mai reusesc sa le controlez. Imi apas cu palma pieptul peste camasa descheiata. Gardianul ma si iscodeste prin ferestruica stramta. I-am zarit ranjetul mustacios prin dreptunghiul luminos, apoi buzele i se stramba intr-o cascada de vorbe ale caror intelesuri mi-au devenit straine de-a lungul anilor. Un limbaj total necunoscut pentru mine, cel inchis de o vesnicie in spatele usilor metalice.

     

      Omul acesta had, cu ras prostesc si ticuri enervante, folosea, pentru a-mi vorbi, sunete dezacordate care nu-mi mai spuneau nimic. Incercam sa-i repet cuvintele pentru a-mi trezi in memorie semnificatia lor, dar nimic. Nimic nu misca. Nimic nu mai functiona. Creierul meu era o masinarie blocata, imposibil de urnit dupa atatia ani de stagnare. Cureaua de transmisie a motorului meu interior se rupsese atunci cand usa aceasta masiva zangani puternic, inchizandu-ma aici pentru totdeauna, pentru cate zile oi mai fi avut. Zile tot am, viata mea continua la fel de normala ca si inainte, dar firescul ei cotidian e acum cu totul altfel.

     

      Stau nemiscat in patul tare si stramt, privind tavanul cenusiu de deasupra. Inchid ochii si imi incep ziua.

     

      Mintea mi se urneste ca un motor proaspat reparat si furtuni de ganduri navalesc in creier, colorand peisajul mohorat din fata ochilor, populandu-mi izolarea cu fiinte nemaipomenite. Aceasta e viata mea cotidiana. In momentele de ragaz, mai alunec si aici, in cosmarul de doar cateva ore din celula inchisa. Trec printr-o punte de legatura; zanganitul usii de fier ma readuce in celula, sarutul iubitei ma cheama inapoi langa ea, in calmul familiei mele. Un du-te - vino continuu, durand de ani de zile. Trec prin ambele lumi la fel de normal ca de pe un mal pe altul. Nu e nimic bizar in ele. Celula cu lumea straina de mine, dar cu forme concrete. Dormitorul cu lumea de forme inchipuite. Si una si alta la fel de reale ca si mine insumi, iar eu trec dintr-o parte intr-alta, trezindu-ma cand aici, cand acolo, fara ca cineva sa-mi observe trecerea. Cea mai mare parte a timpului traiesc ; doar cateva ore pe zi revin aici, in cosmarul meu, sa mor putin in celula cenusie.

     

      Gardianul ma striga ca de obicei: "Hei, criminal odios!", dar mie cuvintele acestea nu-mi mai spun nimic. Le retin ca pe o formula cu care ma intampina in fiecare zi gardianul. Deschid ochii si peisajul se schimba. Minunatiile colorate de sub pleoape sunt invadate de intunecimea cenusie a cosmarului repetat aidoma o data, de doua ori, de mii de ori, fara nici o schimbare. Ma misc putin pentru a-mi aduce aminte de forma trupului meu. Iau o inghititura de apa pentru a ma asigura de gustul cosmarului, de realitatea lui repetata: apa gretoasa si veche ce ma face sa urasc si mai tare lumea aceasta in care ma simt captiv. Astept. Sunt intr-o permanenta asteptare pana la trezire. Vreau sa ma destept din cosmar ca sa ma intorc mai repede la viata mea normala, dar pana atunci sunt obligat sa fac act de prezenta in lumea aceasta. Iubita mea a inteles jocul, l-a acceptat si ma asteapta cuminte sa ma trezesc. Apoi nu ma mai intreaba nimic. Stie cosmarul. I l-am povestit de atatea ori. Pentru ea, in tot timpul acesta, sunt. putin plecat de acasa.

     

      Gardianul imi azvarle prin usa portia arhicunoscuta de formule neintelese. Deschide usa imensa si priveste pe podea tava de tabla cu cateva gramajoare de materie urata.

     

      - Nu vrei sa mananci, ha? rostesc buzele sale, iar eu le urmaresc miscarea lenesa in timp ce formeaza sunetele. Te-oi spune lu' sefu' de nu te vezi! striga la mine azvarlindu-mi o palma dupa ceafa. Doare, sigur ca doare, dar o simt ca pe o piscatura de tantar in timpul somnului. Gardianul impinge cu piciorul tava de mancare pe coridor. Se uita la mine nedumerit. Ce-l mai mira?! E aceeasi poveste din totdeauna. Omul acesta ma cunoaste mai bine decat ma mai cunosc eu.

     

      Gardianul se reazema de zid, tinandu-si tigara ascunsa in pumn. Fumul infect care-mi taie respiratia cucereste din nou fiece ungher al spatiului inchis in care ma aflu.

     

      - Si zi, criminal odios, nu mai vrei sa mananci, ha? Nimeni nu-ti baga mancarea pe gat, sa stii!

     

      Il privesc rece, fara sa fac efortul de a-i mai descifra miscarea buzelor. O melodie pe care o stiu deja pe dinafara.

     

      - Da' daca nu mananci, unde crezi ca ajungi? Continua gardianul impasibil, scotand fum urat mirositor pe narile-i innegrite.

     

      E batran gardianul. Uniforma ii atarna la genunchi si la coate de parca ar purta aceleasi haine zi si noapte de o viata.

     

      - Ma omule, zice, tu daca te prapadesti, tot nu rezolvi nimica, mai baiguie el printre norii de fum scosi din gatlej. Unde crezi ca te duci dupa aia? Nu ti-i draga viata, ma? Ma, omule? Cu ce naiba traiesti? De ce nu te atingi de mancare? Ce-o fi in capul tau, dracu' stie!

     

      Gardianul trancaneste si trancaneste, fara sa ma intereseze deloc. Nici nu inteleg, dar nici nu ma intereseaza. Am rupt-o complet cu lumea aceasta inca din prima zi, in semn de protest, in semn de neacceptare a tratamentului lor. Mi-am astupat urechile, mi-am sters din memorie amintirile si limbajul, rupt de tot de trecut, rupt de lumea asta oribila unde am capatat numele de "criminal odios". Oare care-mi era numele odinioara? Nici nu-mi mai amintesc.

     

      - Auzi, ma? Asculta la mine ce-ti spun! Luna viitoare eu ies la pensie. Stii ce-i aia? Uita-te la buzele mele si baga la cap: pensie! Adica o termin cu toate. O termin si cu tine! Nu mai rezist. Stii ce-nseamna sa pandesti toata ziua un mut ca tine? O scandura nemiscata ca tine? Nu mananci, nu umbli. Nu te-ai saturat de viata asta? Ma, nu poti muri de foame aici. Si, de fapt, la ce ti-ar ajuta?

     

      Batranul arunca o privire pe coridor, apoi se intoarce catre mine.

     

      - Si zi, cum e sa omori o muiere?

     

      Gardianul tace, asteptand ceva de la mine. Are sprancenele ridicate intr-o figura intrebatoare. Ce vrea oare de la mine?

     

      - Porc ce esti! Taci ca boul!

     

      Aha, formulele obisnuite. Credeam ca le uitase.

     

      - Sa nu-mi spui mie ca n-ai limba. Te-am auzit ce urlai pe coridorul puscariei cand te-au adus aici. Urlai ca din gura de sarpe: "Trebuia s-o omor! Trebuia! Numai asa putea fi fericita!", isi schimba el tonul vocii, lungindu-si gatul cu o miscare caraghioasa. Era femeia ta sau ce? Mi-au zis si mie ce-mi esti. Mi-au zis cum ai omorat-o. Scarbos. Tare scarbos. Cum crezi tu ca faci fericit omul omorandu-l in halul asta? Ia, hai, omoara-ma si pe mine, sa vad si eu fericirea aia de care spuneai! Uite pistolul. Ia-l! Hai, omoara-ma. N-am nimic de pierdut.

     

      Gardianul imi intinde un obiect. Tine mana intinsa indemnandu-ma sa-l iau. Ce era asta? Ceva nou in filmul cosmarului meu. Nu mai facuse asta pana acum. Trebuia sa-l iau?

     

      - Nu-l vrei, ha? Da' cum iti place sa omori? Hai, tragi si curge sange. Mult sange, cum a curs si din beregata ei. Nu-ti mai aduci aminte cum se face? Hai, ca nu-i greu.

     

      Gardianul aseaza obiectul pe podea, langa bocancii lui. Se aseaza si el, pe jos, rezemandu-se de tocul usii.

     

      - Si mai zi-mi., continua el pe acelasi ton calm, fara nici o expresie. Macar era frumoasa? Pai, cred ca era. Altfel de ce s-o omori? Avea pe altul, nu? Ei, si dac-avea, ce? Trebuia sa ai si tu pe alta si gata. Doar sunt atatea pe lumea asta! Dar te-ai infuriat si jap! Taie-i scafarlia! Pentru atata lucru, ma, s-o omori? Si ce-ai facut cu asta? Stai la racoare pana te cureti. Mare branza! Daca nu te prosteai in halul asta, puteai sa scapi si tu, acolo, cu zece, cinspe ani. Tot mai intelegeai ceva din viata, dar asa. Sta-aai si astepti. Tu nu vezi ca toate-s impotriva ta? Nu mananci, dar tot nu te cureti. Asta ca sa te chinui, sa nu mori asa de usor. Si mai esti si sanatos tun pe deasupra! Cred ca nepotii mei sa vina aici si tot n-or sa te-ngroape! Ca eu n-am mai apucat! Gata, batrane, te las. M-am saturat de puscarie! Nu-i nici o distractie. Macar sa fi avut si eu parte de un ucigas ca lumea, sa mor de frica atunci cand intram in celula. Sa ma sperie cu minunatiile lui. Sa-mi dea fiori cu povestile lui de groaza. Pe cand tu. O molusca paralizata la pat. Nu tu o vorba, nu tu o evadare, ceva! Ce "criminal odios" ai fi si tu? Halal! Trebuie sa fi omorat tu mai multi la viata ta, nu numai o femeie. Hai, acu' poti sa-mi spui, ca nu zic la nimeni. Zece? Douazeci? Colectie, nu alta! Rauri de sange, beregate taiate! Tre' sa ai si tu un stil al tau. Acelasi tratament la toti: hasti o beregata, hasti inca una. Tre' sa simti tu ceva cand o faci, nu? Macar asa, un fel de. un fel de., nu stiu, nu-mi vine-n minte.

     

      Pe coridor se aud pasi. Gardianul sare in picioare, tragandu-si pantalonii de curea. Isi indreapta chipiul si iese afara.

     

      - Tot nu mananca, dom' sef! Nu mai stiu ce sa fac cu omul asta. Mi-a scos peri albi.

     

      In prag apare burta impozanta a altui gardian. Ma priveste incruntat, cu superioritate, apoi il bate usor pe umar pe gardianul meu.

     

      - Nu-i nimic. Si ce daca? spune el, apoi isi continua mersul rigid, apasat pe cimentul coridorului.

     

      Gardianul se stramba la mine, apoi trage dupa el cu putere usa grea de fier. Dupa ce o inchide, priveste complice prin ferestruica dreptunghiulara, facand un semn ciudat cu ochiul.

     

      - Mai vin eu, n-avea grija, apoi vizorul se inchide, lasandu-ma in semiobscuritatea celulei. Doar pe sub usa mai patrunde o fanta de lumina.

     

      Din nou singur. Ce incantare! Acum e timpul sa ma trezesc. E finalul binecunoscut al cosmarului. In curand voi simti buzele calde ale iubitei mele, soptindu-mi dulce langa ureche: "Trezeste-te, iubitule. S-a terminat." Stau intins pe patul incomod din celula si astept. Astept. Hai, iubito, ce faci? De ce intarzii?

     

      Asteptarea devine insuportabila. De dupa usa aud tusea infundata a gardianului meu. Si-a ocupat, probabil, locul din dreapta usii, motaind lenes cu capul in guler. Timpul trece greu. Nu inteleg de ce intarzie. Astept sa ma trezeasca din cosmar. Nici o schimbare. Inchid ochii. Incerc sa ma rup singur de celula mea si sa ma intorc acasa. Nu reusesc. Ma ridic nervos si ma plimb prin celula ca un leu in cusca. Pasii mei fac zgomot, atragand atentia gardianului meu.

     

      - Mare minune! rade el prin deschizatura. Ai invatat sa mergi? Cand incepi sa si vorbesti?

     

      Ii arunc o privire furioasa si-mi vine sa scot mainile prin vizor sa-l strang de gat. De ce nu se termina odata cosmarul asta? Trebuia sa se sfarseasca demult! Ma sprijin de usa cu spatele la privirea iscoditoare a gardianului. Alunec in jos, pe podea, si-mi las capul pe genunchi. Iubita ma abandonase. Uitase sa ma trezeasca. Ma uitase in cosmar.

     

      Simt langa picior un obiect. E cel pe care, nu cu mult timp in urma, mi-l intinsese gardianul. Il iau in palma si-l privesc de aproape. Nici o amintire nu-mi poate spune ce reprezinta. E rece. E neted. Are un luciu placut. Imi place sa-l simt in palma. Ma racoreste. Obrajii-mi ard de nerabdare. Apropii obiectul de tampla. Mmm, ce racoare placuta! Il tin in mana dreapta, lipit de obraz. Il strang intre degete. Aratatorul mi se incalceste printre formele rotunjite ale obiectului. Il strang cu putere, in timp ce spun tare, fericit: "M-am intors, iubito!". Acum ii simt buzele pe obraz. Buze reci. metalice.

     

      Un zgomot infernal imi asurzeste urechea dreapta. Obiectul a declansat zgomotul? Sau vizorul prin care mai reusesc sa vad figura inmarmurita a gardianului:

     

      - Lasa pistolul, ma!!! Auzi???

     

© Copyright Dana Mîndru
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online