evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Între „Ei” şi noi, Pământul! (III)  -  Legendele Căutării (II)  -  Cincizeci  -  Reactorul  -  Uitare  -  Întunericul de dincolo  -  Cuantum sincronicity - formula nemuririi  -  Sunet pentru suflet  -  Alfa si Omega. Moon  -  Text experimental  -  Luminile oraşului II  -  Războiul lumilor  -  Poveste de mahala II : Oiţa rătăcită  -  Ancheta  -  Fragmentalism  -  Contrapaganda  -  Revederea de 20 de ani  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (II)  -  Vrăjitoarea  -  Îndelunga aşteptare  -  Trãind în cercul vostru strâmt, vã credeţi genii  -  Creatorul  -  Recreaţia  -  Casa libertăţii  -  Detenţie  -  Duhovnicul  -  La frontieră  -  Poveste cu un cui  -  Puroi I  -  Hoţul de timp  -  Cercul  -  Jocul Zeilor (V)  -  Coconul  -  Disertaţie despre diferitele moduri de apreciere a inteligenţei  -  Arta fugii în cinci acte  -  Limoniu  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  Vid imprevizibil  -  Intoxicaţia. Investirea de novice  -  Starea de trecere  -  Întâlnirea  -  Aedes  -  ROV-27  -  Asaltul  -  Tahiji  -  Caiet de regie  -  Factorul "Haos"  -  Regele animalelor  -  Echilibrul


Războiul

Războiul
  Diana Virginia Todea
TV nation
Boredom
A Swedish Golem
We are all Jews
Outside in this dream
varianta print

Diana Virginia Todea



Publicat Duminică, 23 Martie 2008, ora 10:00

      Instinctul de a da totul din tine,
      În spatele decorului
      Eşti tu,
      Te grăbeşti să ieşi din scenă,
      Alergi-
      În jur,
      Lumea este la fel...

     
     
      Ne înghiţea pe toţi, ca un uriaş căruia îi este întotdeauna foame. Îi este foame de oameni, nesăţios să-i guste rând pe rând, zdrobindu-le mai întâi capul, apoi mâinile şi picioarele. Iubeşte acea privire din ochi, o privire disperată, care te face să zbieri înlăuntru. Iubeşte să te vadă cerşind, coborând în adâncurile iadului pentru nimic, iubeşte plânsul şi lacrimile. Iubeşte tot ceea ce ţine de moarte, de vină sau de ură. Îi iubeşte pe unii doar pentru trista lor îndeletnicire de a-i omorî pe alţii; însă, iubindu-i le ia fericirea, dragostea, alinarea.
     
      Iubirea lui se desface ca o plantă carnivoră, care te doreşte numai pentru simplul fapt că îi serveşti de cină. Braţele i se deschid ca o iederă încolăcită, ca o iubită înşelătoare şi perfidă, ca un diavol ce îţi arată zâmbetul înfiorător. Ochii săi lucesc noaptea, în întunericul pădurilor, lângă morminte, în pieţele ce şi-au uitat morţii pe caldarâm, în camerele cu lumânări, lucind amarnic, ca două arme de foc. De obicei nu te anunţă când vine, scrâşnind din dinţi ca să-i simţi apropierea. Glasul său tânguitor apare ca o veste, speriind copiii şi mamele, creând panică şi delir. Apare în chipul unei boli, o ciumă urâtă şi mirositoare. Ţi se lipeşte de suflet, te usucă şi te îmbolnăveşte, te împinge înspre nebunie, urând ceea ce nu ai urât până atunci, dorind să fi murit demult. Tocmai când i-ai simţit prezenţa, acoperită de o aparentă calmitate, se ascunde la subsol, aşteptând un moment prielnic să atace.
      Stând mic şi retras, ai impresia că cineva te urmăreşte, te caută din ochi, că te vrea cu orice preţ, nu ştii pentru ce, dar bănuiala îţi macină zilele. Stând departe de oameni, îi adulmecă, le soarbe mirosul, poftindu-i, ca o fiară ce îşi pândeşte de la depărtare vânatul. Îţi observă toate mişcările, cum îţi faci provizii, cum vorbeşti cu vecinii, cum le spui celor dragi că va trece repede, că totul va fi bine. Şi în clipa în care te gândeşti că poate mai este o scăpare, sare din colţul său şi loveşte.
     
      În acel moment, totul se prăbuşeşte. Ochii săi devin mari şi bulbucaţi, pupilele dilatate, smulgând din tine tot ce ai păstrat în linişte şi cu dragoste. Îţi mănâncă speranţa, somnul, mâncarea, copiii, părinţii, oraşul, rutina, prietenii cei mai dragi. Şi în timp ce îi mănâncă, ca într-un tablou de Goya, sorbindu-le interiorul, te priveşte cum înnebuneşti, cum disperarea îţi creşte şi mai mare în inimă, devenind o fiinţă uscată, fără de iubire. Prăbuşindu-te, te lasă să te vaieţi în linişte, să urli, să îi plângi pe cei care au murit lângă tine, să le rosteşti numele rând pe rând, să juri răzbunare. Apoi pleacă liniştit, socotind că treaba a fost făcută, lăsându-te cu acea ură ucigaşă să îi iei locul, să devii mesagerul lui în continuare. Nebun şi orb, uiţi de toate şi nu vezi că el a plecat pe uşa din spate, că liniştea s-a lăsat ca un abur cald peste morţi şi oraşe, nu vezi că ceilalţi s-au oprit din fugă, din luptă, strângând leşurile din drum; tu priveşti în continuare în gol, repetându-ţi la fiecare secundă întrebarea: S-a terminat?
     
     
      Îmi sună necunoscut drumul,
      plin de noapte şi străin,
      lumini de stradă,
      ţipătul nimănui,
      mă uit în jur,
      o voce mă trezeşte,
      îmi pari necunoscut,
      (o păpuşă moare)
      drumul vieţii mele.

     

© Copyright Diana Virginia Todea
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online