Sinucigaş plătit

Marius Ionuţ Iuraşcu Marius Ionuţ Iuraşcu a publicat 2 texte pe sferaonline.ro Psihopatul varianta print

Marius Ionuţ Iuraşcu insemnarisf.wordpress.com

Publicat Duminica, 7 Iunie 2009, ora 10:10

      Parapetul era rece şi îngust sub mâna lui Mihai. Răceala îi trecu prin degete şi prin terminaţiile nervoase şi-i ajunse până pe şira spinării. Involuntar stomacul i se strânse făcându-l să se aplece în faţă.
     
      Podul era pustiu şi slab luminat. Deasupra sa becul ars lăsa un con de umbră să estompeze totul. În întunericul de dedesubt apa curgea învolburată şi nepăsătoare. O simplă privire aruncată în neant ar fi făcut pe oricine să se tragă înapoi, el însă nu se clinti.
     
      Nu era disperare, căci disperare fusese ceea ce-l cuprinsese când Ecaterina murise pe patul de spital cu mâinile-i slabe în palmele lui tremurânde. Şi nici goliciune, căci goliciune fusese ceea ce rămăsese în sufletul său după funeralii. Nu era hotărâre, căci hotărâre fusese ceea ce-l împinsese afară din casă. Nici măcar nebunie, căci nebunie fusese când vorbise cu străinul care l-a oprit de la prima încercare. Era doar o sete de neant.
     
      Era ceva ce ştia că trebuie să facă şi cu această ştiinţă se căţără cu pantofii alunecoşi pe parapet. Pantalonii îi tremurau în adierea vântului lăsându-i gleznele descoperite. Cu o mână se mai ţinea de structura de rezistenţă dar nu cu fermitatea unui pericol iminent ci cu delicateţe, ca şi cum ar fi vrut să mai aibă un ultim contact cu această lume.
     
      Ar fi vrut să simtă ură dar nu avea împotriva cui, să simtă dezamăgire dar nu mai avea de unde. Şi-ar fi dorit să mai simtă ceva; dar nu mai avea rost. Ar fi vrut să uite.
     
      Îşi aminti ce îi spusese străinul când îl oprise: "Dacă tot vrei să o faci, fă-o astfel încât să nu te mai poată salva nimeni. Iar când o faci, asigură-te că o faci pentru ceva care merită". Dacă nu l-ar fi întâlnit poate nu ar mai fi încercat a doua oară, dar dacă nu l-ar fi întâlnit nu ar mai fi existat o a doua oară.
     
      Băgă mâna în buzunar şi scoase poza Ecaterinei. Ştia că nu are curajul să se mai uite la ea aşa că îi dădu drumul. Poza se duse purtată de vânt, rotindu-se pe cealaltă perte şi aruncându-i priviri îngheţate. El dădu drumul şi la ultima bucată de realitate şi căzu.
     
      O senzaţie binecunoscută de vid îl cuprinse. Frânturi de amintiri i se perindau prin minte dând impresia unui film mut, prost montat. Apoi din ce în ce mai aproape de prezent, Ecaterina, spitalul, înmormântarea, străinul, podul, şi se opri.
     
      Se opri în aer ca şi cum ar fi plutit. Nu simţea nimic solid împrejur dar totul încremenise în nemişcare. De undeva de sus se auzi o voce:
     
      -De ce iei o viaţă fără a pune alta în loc?
     
      -Pentru că mi s-a luat şansa de a lăsa una în loc, zise Mihai tare şi sforţarea îi imprimă o uşoară mişcare de rotaţie. Cine eşti tu să întrebi?
     
      -Nu contează cine sunt, ci mai degrabă ceea ce îţi pot oferi, zise vocea. Noi recrutăm suflete pierdute. Suntem gata să-ţi oferim o a doua şansă, şi să te asigurăm că de data aceasta vei avea tot ceea ce îţi doreşti.
     
      "Deja a treia şansă" îl corectă el în gând, dar cu voce tare zise:
     
      -Eu o vreau pe Ecaterina înapoi.
     
      -Nu putem aduce oamenii înapoi, şi aşa de-abia te-am salvat şi pe tine, dar îţi putem oferi o nouă viaţă în schimbul unui mic serviciu, veni răspunsul. Tu alegi, ori îţi dau drumul şi cazi, ori vii cu noi şi traieşti bine o vreme şi îţi continui căderea mai târziu.
     
      -Adică un fel de slugă?
     
      -Nu slugă, ci agent. Dacă tot te sinucizi pentru nimic acum, de ce să nu o faci pentru o cauză nobilă mai târziu?
     
      -Cât de nobilă? mai încercă Mihai să afle.
     
      -Asta nu mai este alegerea ta. Pe-a ta ai facut-o atunci când ai sărit de pe pod, de-acum noi vom hotărâ pentru tine.
     
      "Deci străinul avusese într-adevăr dreptate" îşi zise Mihai.
     
      -De acord, zise el hotărât şi simţi cum începe să fie tras într-o parte. O dungă de lumină de deschise în întuneric şi fu absorbit înăuntru zâmbind.
     
      Se infiltrase!

© Copyright Marius Ionuţ Iuraşcu

Nu există nici un comentariu

Comentează articolul	Spune-ţi părerea
Toate câmpurile sunt obligatorii.     Comentariul nu poate include link-uri.     Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează. Nume : Email (nu va fi afişat) : Comentariu : Introduceţi codul din imagine :