„Când o să mă obișnuiesc să nu mă mai surprindă”, tresări Sf-tul la „auzul” cuvintelor Lui. De data asta le „auzise” în minte, dar deschizând ochii, îl văzu așezat lângă el, privindu-l cu coada ochilor.
-Oarecum, dădu el un răspuns evaziv, neștiind ce să spună. Se gândise la prea multe și nu știa la ce se referea El. Nu că voia să-i ascundă ceva, dar, dacă tot avea permisiunea Lui să gândească ce dorea, de ce să spună tot. Dacă dorea cu orice preț, El putea oricum afla ce-l interesa.
-Deci, insinuă El blând.
-Probabil sunt puțin obosit și mai sensibil...
-Mai sensibil la ce, sau la cine? îi lăsă El o portiță.
-La creațiile Tale, la cine alții...
-La ei ca la ei, dar la ce? nu-l slăbi El.
-La durerile și greșelile lor.
-Altădată le spuneai păcate. De ce distincția asta? Tu nu poți fi prea indulgent prin însăși esența și scopul tău de a fi aici la Poartă.
-De ce nu i-ai spus Poarta Destinelor și nu a Raiului. De aici se despart toate Drumurile. Nimeni nu se oprește și nu rămâne; toți pleacă mai departe.
-Schimbi vorba, sau este mai gravă decât credeam problema.
-Este posibil ca și eu să nu am totul clar în minte...
-Plăcerea ta să te chinuiești gândind. Tu ești destinat să acționezi aici prin intuiția ta excepțională, bazată și pe un cumul de o infinitate de stimuli și percepții privind fiecare persoană în parte. De aceea tu nu poți greși; Eu poate da, dar tu nu.
-Atunci de ce gândesc uneori prea mult?
-Plăcerea sau chinul tău; cum vrei să o iei.
-Tu mi-ai permis asta și uneori nu știu de ce.
-Simplu: te apreciez și, din când în când, vreau să aflu și părerea ta. Deci, ce te afectează: durerile, sau greșelile oamenilor?
-Nu știu precis; poate principiul...
-O!! Devi acid. Într-un fel Eu am influențat direct și indirect principiile lor de viață.
-Departe de mine intenția asta...De când nu ai mai fost printre oameni?
Aproape surprins de întrebarea neașteptată, răspunse deschis:
-De mult, de foarte de mult , din punctul lor de vedere; dar asta nu înseamnă că nu știu totul despre ei oricând.
-Una este „să ști” și alta „să trăiești” și să simți ce ști...
-Seamănă puțin cu o acuză și neâncredere în capacitățile Mele de analiză...
-Tu singur te-ai referit la infinitatea mea de percepții-simțuri. Eu am avantajul că mă ocup numai de ei, pe când Tu ai atâtea treburi...
-Numai superficial nu M-ai făcut până acum...
-Iartă-mă. Nu în sensul acesta limitat, ci în cel larg, al complexității existenței Tale. Eu, doar cu pământenii...
-Chiar te preocupă problema; asta denotă că ar putea fi ceva delicat, care ar putea afecta esența existenței tale aici.
-Merit reproșul, dar nu cred că ar putea fi chiar atât de grav, încercă el să-L liniștească.
-Ba da; dacă mi-a scăpat ceva?
-Ei, sau evoluția... lor, încercă el să o mai dreagă.
-Eu sunt și Evoluția; deci am prevăzut-o.
-La ei, dar la Tine?
Pentru prima oară rămase „blocat” de consecințele întrebării.
Sincer, El nu se gândise niciodată la asta. „Auzi, evoluția Lui...Când El este Totul, oriunde și oricând...”
De parcă i-ar fi citit gândurile, Sf-tul continuă:
-Ei sunt doar o „latură” a Ta. Ei există prin Tine, cu voia și acceptul Tău, dar și Tu exiști puțin prin ei. ț
-Să mergem printre oameni.Vei „simți” ce vreau să spun.
-Așa-mi trebuie. Te-am dorit imprevizibil și te am. Eu te las să gândești singur la unele aspecte, iar acum îmi faci și tu la fel. Unde vrei să mergem?
-Unde vrei. Să luăm satul ăsta mic, de pe malul lacului. Vezi casa asta? Femeia de aici și-a otrăvit soțul. Va fi probabil condamnată. Eu, noi, nu am judecat-o încă. Unde crezi că va ajunge?
-În Iad probabil. Tu vei decide când va fi cazul. Eu mult mai târziu...
-Eu nu știu ce se va mai întâmpla cu ea; Tu da. Eu Îți spun ce a fost, Tu ce va fi, dacă vrei.
Îngândurat, știind prea multe, El răspunse: „Bine”. Un „bine” ce sunase trist chiar și în gura Lui. Era interesat cum va pune Sf-tul problema.
-Femeia asta, fără nume, avea o fată bună, cuminte, silitoare...Fata a suferit un accident grav. A fost internată în spital, în capitala din apropiere; un oraș întins, mare și aglomerat, în care te deplasezi cu greu. Vezi unde era acum o săptămână, la ora 18, în prag de iarnă, când se lăsase seara?
-Da. Cade lapovița. Este desculță, în șlapi de plajă, doar cu un pulovăr subțire pe ea, într-o stație de tramvai.
-Așteaptă tramvaiul să meargă la spital să-și vadă fata. I-a promis, la telefon, când a vorbit cu o soră medicală. Va trebui să mai schimbe un autobuz până la spital și să se reântoarcă aici până la ora 20, când pleacă ultima cursă spre sat. Crezi că reușește? O urmărești?
-Nu. . Își găsește cu greu fata. A așteptat prea mult prin stații și pe la uși. Fata va trebui să fie operată, dar costă prea mult. Nu are de unde să facă rost de bani. Fata nu are nici o șansă altfel...
-Știu.Va muri peste două zile. Te întorci cu mama în sat în seara aia?
-Ajunge cu greu, târziu acasă. Mai are doi copii mici. Soțul o ceartă și o bate...groaznic. Nu crede că a fost desculță la spital; presupune alt bărbat...Nebun...Inconștient...Bețiv.
-Au un porc; crescut cu greu, pentru Crăciun. Ea îl imploră să-l vândă, sau să-l dea garanție pentru ceva bani...șopti Sf-tul-
-El nu vrea să audă. Este băut. O bate iar...murmură El îngândurat.
-Să sărim o zi. Reține însă că fiecare zi , la oameni, are 24 de ore, fiecare cu minute și clipe groaznice, ca cele pe care Le-ai văzut. Mama ar trebui să meargă din nou la spital; i-a promis fetei. O face?
-Nu. El nu o lasă. O bate și o ține legată în casă. Fuge. O prinde și o bate din nou. Copii îi iau apărarea; îi dă afară din casă, dezbrăcați, în frig. Inconștient...
-Nu ar trebui să te afecteze. Știai totul, dar acum le-ai văzut , sau le-ai și trăit...
-De ce te prefaci Sf-te? Le trăiesc, pentru că Eu sunt ea. Doar asta ai intenționat...
Tăcerea grea era o recunoaștere; o victorie savurată; amară. Sf-tul era încă puțin încrâncenat; prea nu-l crezuse El și-l lăsase singur cu suferințele oamenilor.
-Atunci este mai ușor de înțeles povestea. Nu vei putea să-ți vezi fata, care va muri așteptându-Te și sperând. Îți vei reproșa toată viața că nu ai găsit o soluție. Îți vei urâ și mai mult soțul. Când copilul cel mic va face pneumonie a doua zi și-l va duce un vecin binevoitor cu mașina la spital, tot nu este-ești încă decis ce să faci ca să scăpați, Tu și copii, de un demon cu chip de om, numit de oameni tată și soț. Mai trece o zi. Ce vezi?
-O cameră cu podeaua de chirpici, acoperită cu cartoane și preșuri rupte, murdare, putrezite ..
Un bătrân schilod, bolnav, în ultimul hal, care abia se mișcă.Nu mai poate sta în picioare și nu mai poate ieși afară. Se târăște, face pe el. Nu este pentru prima oară. Un miros groaznic.
-Este tatăl lui. Doar Tu-ea îl mai îngrijește. El, fiul lui, refuză să Te ajute să-l schimb, sau să faceți curat. Țipă la el să se ridice. Te uiți?
-Da. Îl lovește cu picioarele. Îngrozitor.Este tatăl lui...
-A fost. A murit într-o vineri, zi de sărbătoare; după o „discuție” cu el. L-au înmormântat Duminică. I-au ajutat și oamenii din sat. El a fost mai mult beat. Cum te simți, ca ea?
Tăcere.
-Îți vizitezi copilul la spital. Nu ai ce să-i duci. Nu ai cum să-l ajuți. Toți cer bani. Te întorci fără speranță acasă, unde nu vei găsi o vorbă bună...
Din nou tăcere.
-Ți-ai otrăvit soțul. Nu ai ascuns asta. Nu ai mai putut suporta durerea Ta, a unui socru și a unor copii nevinovați. Ești vinovat în ochii Legii și ai Tăi, în cealaltă calitate, iar eu va trebui să Te, adică să o judec...Sunt un „eu” necesar pentru Tine, creația ta relativ autonomă, imparțială și intransigentă, Balanța Durerilor și Greșelilor...
Tăcere.
-Nu s-a terminat.Ea va fi probabil închisă, siluită, iar copii duși la un orfelinat. Legea umană nu este și legea Ta. Eu nu am lege; am intuiție. Cineva, care ar fi trebuit să ajungă în Rai pentru suferințele îndurate, va ajunge oriunde în altă parte, iar noi am știut, am privit și nu am făcut nimic, nimic...nimic.
Toate câmpurile sunt obligatorii. Comentariul nu poate include link-uri. Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează. Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.
fantasy 
SFera Online v 2.1 - arte vizuale şi literatură de anticipaţie