evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Nu deschideţi uşa  -  Stâlpnicul  -  Bătălia pentru supravieţuire  -  Ulysse şi Hector  -  Rapsodia  -  Sunet pentru suflet  -  Sfârşitul lunii  -  Renaşterea...  -  Poveste de mahala IV : A înnebunit lupul!  -  Cum să te fereşti de urs  -  Drum fără întoarcere  -  Uşa de la baie  -  Cuantum sincronicity - formula nemuririi  -  Cel care nu mai e  -  Vatmanul - Anton şi Marcel  -  Luminile oraşului XI  -  Meduza (VI)  -  Gânduri  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  ªahul de duminică  -  Coconul  -  Odă pentru Măria Sa, Îngerul nostru  -  Poveste de culcare  -  Claviaturi  -  Nu ne vom mai întâlni în toamnă, domnule profesor !  -  Nu vreau să fiu un erou !  -  Îmbrățișare  -  La copcă  -  Cerşetorul  -  Omul invizibil  -  Zombi  -  Cadoul  -  Delir  -  Floarea de loldilal  -  Câmpurile magnetice ale lui Belizarie  -  Ignis  -  Luminile oraşului V  -  Necunoscutul intrigant  -  Interviul  -  ROV-27  -  Luminatii, efemeride simbolice  -  Sender: High_Orbit_God  -  Manifestul de aur al desăvârşirii  -  Povestea unui suflet  -  Eu, Singularul Absolut  -  Submarinul Roşu  -  Povestea unui ceas  -  Cu preţul morţii  -  Acolo sus, vulbul  -  Homus trolEIbuzus


Sângele albastru al cuvântului

Maria Popescu-Butucea



Publicat Duminică, 20 Ianuarie 2008, ora 14:33

       ...îmi amintesc de copilărie
      cum scriind cu peniţe noi,
      tot voiam să scriu perfect alfabetul...
      a, b, c…
      Literele toate,
      Astfel încât să mă redau pe mine.
     
      Nici una, însă, nu era destul de bună,
      Mereu şi mereu înlocuiam
      peniţa la toc,
      Peniţa care zgâria, vai,
      foaia de hârtie.
     
      Mereu şi mereu
      Literele erau strâmbe.
      Adânc apăsam pe toc şi hârtie
      Să văd ce poate fi Dincolo.
      Niciodată, însă,
      Sângele albastru al cuvântului
      Nu îmi arata nimic din mine,
      Nimic nu era din cuvântul
      care să spună ceva.
     
      Şi atunci eram pedepsită aspru:
      “Rupe foia! Ţipa mama,
      Să nu vadă, iar, doamna învăţătoare,
      cât greşeşti!”
      Dar doamna habarnu avea.
      Şi caietul era tot mai subţire,
      Căci în locul cuvintelor
      mie îmi plăcea să desenez albine,
      cai, vulturi,
      Ce mai apoi îşi luau zborul.
     
      Of, ce greu aram cu peniţa pe foaie!
      Până într-o zi,
      Când am observat
      că m-am făcut dintr-odată mare,
      Dar cu năravul tot aşa am rămas,
      Zgârii, când scriu, hârtia,
      Poate dau de ceva,
      Poate mâine voi scrie perfect
      Litera aia.
     
      Din păcate, nu mai pot rupe foaia
      Doar o zgârii şi mă uit prin ea!
     

© Copyright Maria Popescu-Butucea
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online