Bătrânul orologiu, San-Marc,
sau poate altul,
Sinistru și sarcastic
bătea de jumătate
Când noaptea-ntunecată
își ascundea înaltul
Și fremăta himeric
pe căi întortochiate.
In urlet de drezină,
pe șine centripete,
Simțeam cum plumbul urcă
încet din tălpi spre gleznă,
Cu gândul dus departe,
cu capul la perete,
Ca scuturat de friguri
și înghițit de beznă.
Din când în când un urlet
vestea câte-o lumină,
Semnalul unisonic
scăpat ca din durere,
In zgomotul isteric
de fiare și de șină,
Lăsând cătune-n urmă,
așa, ca o părere.
Și iată că destinul -
ferice dă să fie
Acel ce-n cale vieții
nu i-a gustat amarul ! -
Deprins până atuncea
cu har de poezie,
Cucuta fără veste
îi împlini paharul.
Și se opri drezina,
la poartă, ca vițelul...
Mă trase adâncimea,
mă înghiți hulpavă,
Și se porni cu-ncetul,
ca să-și atingă țelul,
Să-mi toarne-n piept, haină,
paharul cu otravă.
Sursa : din volumul "Confesiuni pentru două generații"
Nu există nici un comentariu
Comentează articolul
Spune-ţi părerea
Toate câmpurile sunt obligatorii. Comentariul nu poate include link-uri. Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează. Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.