Ce suparata-i Moartea!
De mii de ani se-abate
Sa tot coseasca varste-ntunecate.
Azi n-a cosit nimic:
De haina ei s-a dezgolit
In vise sa se spele…
Sir au de ani trecea
Pe sub masele
Si n-a mai vrut
Sa ierte flori…
S-a ridicat in graba
Pana-n zori
Si n-a mai vrut
Ca sa mai ierte lacrimi
Si n-a mai vrut sa ierte toate cele…
Azi m-a privit
Cu ochiul ei de ceara
Si mi-a clipit cu inteles,
Dar eu n-am inteles!
Si m-a strigat pe nume
Dar eu n-am vrut s-aud
Si m-a strigat pe vise
De crengi tarzii de dud
Si m-a strigat pe aripi
Si m-a strigat pe stele…
Eu desenam
Cu frimituri de paine
Si furnici…
Si s-a dus Moartea
Ca sa-si ascuta coasa
Dar coasa n-a mai fost…
Nu avea rost!
Si s-a dus
Printre toate acelea
Ce si-ar dori nicicand
Sa nu rasara
Si s-a topit
In seara…
Toate câmpurile sunt obligatorii. Comentariul nu poate include link-uri. Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează. Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.