evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Strada castelului : Câte lumi  -  Fabrica de vise  -  Vrăjitoarea  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (II)  -  Străinul  -  Jocul  -  Felix II  -  În căutarea lacrimilor pierdute  -  Castravetele  -  Punct. ªi atât  -  Psihopatul  -  Luminile oraşului XXIV  -  ªarpele de aramă (I)  -  Invizibilul  -  Tarsius  -  Depozit.01  -  Unde dai şi unde crapă!  -  Planeta Fantomă  -  Alertă !  -  Pulbere de stele  -  Transplant de suflete...  -  Tahiji  -  Lumină dublă  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (II) Poetul Soarelui  -  Fata mării, Poliana  -  Luminile oraşului 2 (II)  -  Cum să te fereşti de urs  -  Nick  -  Vatmanul - Anton şi Marcel  -  Apariţie editorială: Victoriţa Duţu - "Ilinca"  -  Poveste cu un zmeu  -  Dimineaţă târzie  -  Cincizeci  -  Outland  -  Damnarea numelui  -  Războiul  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (IV)  -  Mărturisirea lui Abel  -  Meduza (XI)  -  Peştera II  -  Renaşterea...  -  Cum s-a născut Dumnezeu  -  Fălci însângerate  -  Răscrucea  -  Războiul - fără - cap - şi - fără - coadă  -  Plasa pe jăratic  -  Intoxicaţia. Investirea de novice  -  Iluzia viselor  -  Strada inocenţilor  -  Călătorie în spaţiu-timp


Moartea Nebunului

Gheorghe Rogoz



Publicat Sâmbătă, 15 Mai 2010, ora 17:50

      Timpul lasă urme în turbate minţi.
      Lumina străpunge icoane de sfinţi.
     
      La un ceas de rugă, într-un sat uitat,
      Nemurirea plânge, pe un trup plecat.
     
      În tăcerea seacă, răstignită-n strană,
      Nimeni nu mai varsă,
      lacrimă de mamă.
     
      Lung şi trist răsună, dangătul de veci.
      Pomenirea-i fadă, în cuvinte seci.
     
      Căci a fost Nebunul,
      doar un biet sărman,
      Ce-a murit aiurea, la cap de lan.
     
      Nimeni nu mai ştie, din ce a trăit.
      Rar primea pomană; puţini l-au cinstit.
     
      Nu ruga pe nimeni; nu cerşea de fel.
      Le spunea în faţă, că-s mai răi ca el.
     
      Vorba lui strivită, de un glas ciudat,
      Le-amintea de Domnul, hulit şi uitat.
     
      Îngâna cuvinte, cu şi fără rost.
      Rar sclipea ideea; dură, nu de prost.
     
      N-a putut un biet nebun, când şi cum să tacă.
      Preotul s-a îndurat, slujba să îi facă.
     
      În uitarea serii, părăsit în casă,
      Un „ceva” scâncea, lâng-un colţ de masă.
     
      Blana zdrenţuită, pudrată de colb,
      Ruşina privirea, neamului meu orb.
     
      Îi fusese sfetnic, în priveghi de noapte,
      Îi furase-un zâmbet, tolănit pe spate.
     
      Împărţise pâinea, neagră şi scorţoasă,
      Îi duse-se osul, rar căzut sub masă.
     
      Somnul îi veghease şi în zi de hram,
      Alungase cioara, neagră de pe ram.
     
      Îşi privea stăpânul, fără să-nţeleagă,
      Cum de moare singur, printre-o lume-ntreagă.
     

© Copyright Gheorghe Rogoz
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online