evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Homus trolEIbuzus  -  Feţele dragostei  -  Drumul spre  -  Jazzonia : Cartea Cruciadelor  -  Planeta ascunsă  -  La chambre quotidienne (fr)  -  Emoţia reîntoarcerii  -  Archeopterix  -  Sedrina  -  Mamal - Despărţirea  -  Luminile oraşului IX  -  Plastic  -  Vid imprevizibil  -  Disertaţie despre diferitele moduri de apreciere a inteligenţei  -  Ultima ispitire a sfântului Anton  -  Evadare din Paradis  -  Luminile oraşului XIII  -  Jocul Zeilor (VI)  -  Licuricioaia  -  Curândul  -  Flida Flado  -  Dimineaţă târzie  -  Partida de bridge  -  Lunga vară  -  Om vs. cyborg  -  ROV-27  -  Pânza de păianjen  -  Chat Room  -  Proiecţionistul  -  Omul-care-stătea-cu-nasul-în-flori  -  Ultima eclipsă (II)  -  Pacientul  -  Follow-Me  -  Frumuseţea numărului unsprezece  -  Cărăușul  -  Delir  -  Gustul libertăţii  -  Theron Girradus  -  Nu vreau să fiu un erou !  -  Antarctic City  -  Mimi, Momo şi Mumu  -  Turnul de calcar  -  Sharia (fragment)  -  Inelul de platină  -  Uitare  -  Ziua a şaptea  -  O dimineaţă perfectă  -  Aura urii  -  Întreg  -  Corespondenţă literară


Moartea Nebunului

Gheorghe Rogoz



Publicat Sâmbătă, 15 Mai 2010, ora 17:50

      Timpul lasă urme în turbate minţi.
      Lumina străpunge icoane de sfinţi.
     
      La un ceas de rugă, într-un sat uitat,
      Nemurirea plânge, pe un trup plecat.
     
      În tăcerea seacă, răstignită-n strană,
      Nimeni nu mai varsă,
      lacrimă de mamă.
     
      Lung şi trist răsună, dangătul de veci.
      Pomenirea-i fadă, în cuvinte seci.
     
      Căci a fost Nebunul,
      doar un biet sărman,
      Ce-a murit aiurea, la cap de lan.
     
      Nimeni nu mai ştie, din ce a trăit.
      Rar primea pomană; puţini l-au cinstit.
     
      Nu ruga pe nimeni; nu cerşea de fel.
      Le spunea în faţă, că-s mai răi ca el.
     
      Vorba lui strivită, de un glas ciudat,
      Le-amintea de Domnul, hulit şi uitat.
     
      Îngâna cuvinte, cu şi fără rost.
      Rar sclipea ideea; dură, nu de prost.
     
      N-a putut un biet nebun, când şi cum să tacă.
      Preotul s-a îndurat, slujba să îi facă.
     
      În uitarea serii, părăsit în casă,
      Un „ceva” scâncea, lâng-un colţ de masă.
     
      Blana zdrenţuită, pudrată de colb,
      Ruşina privirea, neamului meu orb.
     
      Îi fusese sfetnic, în priveghi de noapte,
      Îi furase-un zâmbet, tolănit pe spate.
     
      Împărţise pâinea, neagră şi scorţoasă,
      Îi duse-se osul, rar căzut sub masă.
     
      Somnul îi veghease şi în zi de hram,
      Alungase cioara, neagră de pe ram.
     
      Îşi privea stăpânul, fără să-nţeleagă,
      Cum de moare singur, printre-o lume-ntreagă.
     

© Copyright Gheorghe Rogoz
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online