pledez vinovat în fața singurătății
eliberând măștile una câte una
ecoul ultimului cuvânt e dur
mai dur decât cuvântul în sine
liniștea cu scrupule de femeie
îmi intră încet prin piele
inoculând amintiri
iată-mă
abandonat prin circumvoluțiuni
în orașul copilăriei
străzile sunt aceleași
casele vechi au fost înlocuite de altele noi
smochinul bunicilor
înflorește în ochiul meu stâng
fără lacrimi fără regrete
ofrandă e gândul acesta viu
într-un ritual al uitării
moartea îmi imită dragostea
cu un frison pleoapele îmi imită viața
cu o clipire
Sursa : volumul "Guru amnezic", editura Fides 2009
Nu există nici un comentariu
Comentează articolul
Spune-ţi părerea
Toate câmpurile sunt obligatorii. Comentariul nu poate include link-uri. Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează. Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.