|
|
Când vântul mă mângâie
Publicat Duminică, 21 August 2011, ora 19:39
Când vântul mă mângâie
cu-o adiere-n seară,
în suflet se trezeşte
ca-n vis, o-ntreagă vară:
prin degetele tale
iar părul se resfiră,
privirea ta mă cântă
de parc-ar fi o liră
Cu cântec şi descântec
tu viaţa-mi stăpâneşti –
mă chinui de o vreme
să aflu cine eşti,
dar aflu numai dorul
cum îmi rămâne-n prag
şi nu ştiu de ce-n lume
eşti omul cel mai drag
Simt ceaţa cum se lasă
pe-obrajii mei rotunzi
şi-mi eşti tot mai aproape
cu cât în timp te-afunzi
Neliniştile mele
degeaba se rotesc
pe aripile nopţii
în cerc dumnezeiesc
Din ceaţa vremii tu ieşi
mereu mai luminos
şi uit că-n cartea vieţii
eşti zar nenorocos
Fără să ştiu de mine
spre tine mă deschid
şi zilelor durute
eu ochii le închid.
© Copyright Olga Alexandra Diaconu
Nu există nici un comentariu |
|
|
Comentează articolul
|
Spune-ţi părerea
|
|
|
Toate câmpurile sunt obligatorii. Comentariul nu poate include link-uri. Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează. Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.
|
|
|
|
|
|
|