|
|
Era în amurg
Publicat Sâmbătă, 10 Septembrie 2011, ora 09:30
era în amurg
cavalerul în negru mă aştepta
la povârnişul
dinspre pădure: era palid şi-ncruntat
şi-a azvârlit peste mine – mantia
neagră – voind parcă – din mine
să înţeleagă
pentru prima oară – corbul nevăzut din
ceruri – a cântat
era în amurg – şi deodată –
toate frunzele – cascadă de
neîndurat - s-au prăvălit peste mine
– cu ochii deschişi
arzători: era linişte – ca-n
nori
cavalerul şi-a tras mantia înapoi:
am rămas gol – cu
luceferi pe umeri şi-n
frunte – era
ca după o nuntire de munte
stele multe au lătrat
în limba cea uitată a
mea – şi m-am prefăcut
că sunt de acord
nu mai e lume – nu mai ai
nume - doar cavalerul
amurgului – venit
din Nord
tremură de frig gândurile
– un pescăruş rătăcit
a trecut peste inima mea – şi o a
răcit – dar cât de
grăbit
sună din tamburine – surd –
copacii măririi
sună din valuri urmaşii ursirii –
ba chiar
urşii se iau după constelaţii – şi
află unde mi-e ascunsă
odalisca cea tunsă
mi-e frică de ţipătul pescăruşilor – că-l vor trezi
pe moşul din stele – pe moaşa-ntre iele
că se vor deştepta chiar greul pământului şi
greierele de ametist – şi-mi vor cânta
dezacordat – concertul lui
Liszt
scotocesc adânc prin buzunare – după
lumină: nu găsesc decât orbi însetaţi de
lumină – şi scânteia
de vină
sunt bucuros de oaspetele păcat – şi în faţa
lui m-am plecat: am luat apă cu pleoapele
din agheazmatarul lunii
şi - fluierând ceva ce nicicând n-am înţeles – dar
acum am văzut - am plecat
...niciun cavaler în negru – de atunci – nu m-a mai
căutat – ori - sub pădure – aşteptat – nici
încruntat – nici neîncruntat: şi
doar atâtea amurguri – de atunci până
la noapte - în fântâni – au
scăpătat...
© Copyright Adrian Botez
Nu există nici un comentariu |
|
|
Comentează articolul
|
Spune-ţi părerea
|
|
|
Toate câmpurile sunt obligatorii. Comentariul nu poate include link-uri. Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează. Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.
|
|
|
|
|
|
|