evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Aether pro narcosi  -  Luminile oraşului 2 (I)  -  O nouă zi  -  Anul 10000  -  Fragmentalism  -  Sfântul  -  Camera de la capătul holului  -  Mimi, Momo şi Mumu  -  Nyprus  -  Servisul Auto  -  Drumul spre  -  Cercul  -  De acum şi până-n noapte  -  Proză absurdă  -  Vatmanul - Purificarea  -  Duel în Lumea Visurilor  -  Vânzătorul de ghilotine  -  Amintirile unei lumi departe, departe de tot  -  Un singur trup, un singur suflet  -  Vinerea Rozinelor Timpurii  -  Emoţia reîntoarcerii  -  Taina leului  -  Meduza (IV)  -  Extratereştrii alienaţi  -  Luminile oraşului XI  -  Plastic  -  Misiunea  -  Muzica  -  Curcubeul  -  Pastel  -  Jocul  -  Striptease  -  Vatmanul - Mass Media  -  Felix II  -  Gena morţii este instituirea metafizicii moderne  -  Lala  -  La copcă  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (II) Poetul Soarelui  -  Lumea lui Ingo  -  System Error  -  Experienţă pecuniară  -  Melodia care nu se aude  -  Războiul  -  Între ziduri  -  Partida de bridge  -  Dependent TV  -  Străinul  -  La lumina...  -  Halucinaţie  -  Atingeri sensibile


Diminețile sufletului

Olga Alexandra Diaconu



Publicat Sâmbătă, 10 Septembrie 2011, ora 10:25

      Celor care se gândesc la moarte
     
      I.
     
      Nu mai spune ,,vreau să mor, viața n-are niciun sens”, spune mai bine ,,azi simt că trăiesc, nu știu de ce ieri am vrut să mor”
     
      Și diminețile au uneori ceață –
      ceața melancoliei sau a disperării
      când simți că viața ți se scurge
      din trup
      și n-o poți opri, stai în amorțire,
      (deși te miști, deși mănânci
      din când în când
      fără nicio poftă, deși rezolvi
      treburile de primă urgență,
      ca un automat),
      dar, uite, soarele a răsărit din nou,
      mai luminos ca ieri,
      sufletul tău l-a trezit,
      sufletul tău care
      e mai luminos ca soarele,
      soarele se oglindește în el,
      toată iubirea lumii
      se oglindește în tine
      când înveți să te iubești din nou.
     
      II.
     
      Nu există viață și moarte, există doar
      viață și moarte a sufletului –
      totdeauna se ascunde un suflet viu sau un suflet mort
      în spatele vieții sau în spatele morții -
      e mereu același suflet care se trezește sau moare
     
      Vezi, sufletul tău e azi iarăși senin
      cum e cerul după furtună, orice suflet are
      un cer și un iad care stau mereu în balans
      ca să păstreze armonia ființei tale
     
      Copacul nu se întreabă de ce are sevă sub coajă,
      se lasă doar învins de anotimpuri,
      el înverzește și înflorește de bucurie –
      frunzele și florile sunt cuvintele lui,
      bucuria lui e chiar sensul vieții,
      bucuria ta e chiar sensul vieții,
      așa că bucură-te fără niciun motiv
     
      Ca o beție de viață sunt diminețile sufletului
      când ieșirea din somnul cețos
      te ridică pe culmea cerului
      de unde te poți oglindi în fântâna cea mai limpede
      și mai adâncă a sufletului tău
      Ca o beție de viață sunt diminețile sufletului
      când cu ochi de copil înveți să privești
      din nou prospețimea naturii
     
      Uite, flori multicolore s-au avântat pe gardul putred
      dinspre vecini, aerul e cald și prietenos
      ca atunci când, înfășurați ca într-o cămașă, un el
      și o ea credeau că veșnic doi va rămâne unu
     
      Singurătatea e doar dorul de sine, acel sine pe care nu-l
      poți cunoaște fără un altul, frumusețea dimineților e numai
      în noi, numai în noi,
      natura doar potențează frumusețea ascunsă a dimineților,
      tufe și flori de tot felul îți întâmpină pașii
      când mergi, păsările par să fie aceleași ca atunci când
      credeai că viața e numai un zbor,
      un scaiete ți se prinde prietenește de umăr, iar
      o crenguță de măr se sacrifică din iubire
      rămânând agățată în părul tău,
      roua e la fel de proaspătă și rece sub tălpi
      și oglindirea soarelui în boabele ei îți spune
      că cerul a plâns pentru tine
      Dacă soarele încape într-o boabă de rouă,
      dimineața nu încape în sufletul tău?...
     
      III.
     
      O altă dimineață va urma după această furtună,
      gândește-te, o altă dimineață a sufletului tău!
      Gândește-te la ea în timp ce treci prin furtună,
      primește uraganul sufletului cu gândul
      la liniștea ce va urma
      Gândește-te, vei fi ca o omidă transformată în fluture,
      gândește-te la zbor, numai la zbor
      și nu vei simți căderea
     
      Mergi cu mâna ascunsă în sân, în sânul în care se zbate
      pasărea sufletului
      Păstrează-i zborul lin, zbaterea ei să devină o tresărire
      ușoară, o revenire la viață din abisul uitării
     
      Iubește melancolia sufletului, lasă-te deșirat de tristețe,
      pentru ca apoi să-i poți gusta bucuria
      Cum pânza dintre viață și moarte, pânza dintre bucurie și
      tristețe
      Privește natura și vei vedea viața și moartea
      îmbrățișându-se, slăvește-le iubirea!
      și sufletul tău va răsări de sub frunze
      umede și veștede.
     
      IV.
     
      Nu există moarte, există doar un alt fel de dimineață a
      vieții ce transcende prin carne și sânge
      Nu te plânge de pietrele colțuroase întâlnite pe drum, ele
      anunță bucuria de la capătul drumului
      Nu vei avea viziunea ansamblului, dacă nu cunoști mai întâi
      fragmentele vieții ce se nasc deopotrivă din bucurie și
      durere
      Desprins din haina de carne, vei învăța să gândești și să
      simți numai cu inima, vei învăța, în sfârșit, că nu există
      nimic în afara iubirii, iubirea care cuprinde totul ca în
      niște cercuri concentrice
      pentru ca fragmentul din tine să simtă Întregul.
     
      Numai diminețile contează, diminețile sufletului
      care îți revelează brusc sensul vieții
      tocmai când urci pe culmea cea mai înaltă a valului, când,
      învăluit în roșul îndepărtat al aurorei, uiți de
      fragilitatea valului și,
      preocupat de miezul adânc al vieții, traversezi cu împătimire, moartea
     
      Să iubești diminețile –
      ele sunt mereu o altă trezire din ceața morții,
      din moartea sufletului,
      să iubești diminețile –
      ele sunt mereu o nouă naștere,
      o nouă poftă de viață
      Când nu știi să iubești diminețile,
      privește roua cum oglindește soarele, privește soarele cum
      alungă întunericul,
      privește frunza cum crește din creanga cea mai uscată, privește pământul crăpat
      cum primește ploaia mult așteptată
      și nu uita că orice dimineață a sufletului
      alungă norii din inima ta.
     
      V.
     
      Sufletul tău, cu toate diminețile reunite în el,
      cu toate diminețile fără ceață și fără ploaie,
      dansa în jurul iubirii așteptând îmbrățișarea,
      iubirea a făcut doar o jumătate de gest, cealaltă jumătate
      ai primit-o înapoi ca pe un bumerang
      care nu iartă locul țintit
     
      Tu mergeai cu mâna sprijinită de inimă, de teamă să nu-ți
      iasă din piept, ca în urma unei lovituri de cuțit, dar
      într-o zi o pasăre ți s-a așezat pe umăr
      și ți-a spus: eu sunt sufletul tău, întinde amândouă mâinile
      și-ai să poți să mă prinzi. Curaj!
     
     

© Copyright Olga Alexandra Diaconu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online