|
|
ªi totuşi...
Publicat Duminică, 11 Decembrie 2011, ora 10:05
Un zâmbet strâmb
aveai
un gest stângaci –
îţi părea rău
că vrei să mă ucizi
şi totuşi
mâna ta avea trăgaci…
Iubirea
invada fiinţa ta –
mă-ndepărtai
de teamă să nu arzi –
şi totuşi
ai spus ,,nu”
ducând cu tine
un adevăr
ce eu îl dezveleam
cu dreptul -
ce-l credeam
supus iubirii –
de a-ţi retrage
albia minciunii
în care
tu voiai să cazi.
De peste câte mări
ţi-aud chemarea –
ecouri sparte
în cochilii seci?…-
şi glasul tău
chiar de-ar întrece marea
ecourile ar rămâne reci
Absenţa ta
e ca un nimb pe frunte
de când
eu doar în mine mă rotesc
De-atâta
aplecare înspre tine
nu mai găseam
spre mine nici o punte
unde să stau
să mă privesc
Sirenele vapoarelor mereu
îţi vor aduce dorul înapoi
Cu-acelaşi zâmbet strâmb
şi gest stângaci
tu vii în vis
în vis
rămân şi eu
unindu-ne un singur adevăr
în care
mâna ta n-are trăgaci..
© Copyright Olga Alexandra Diaconu
Nu există nici un comentariu |
|
|
Comentează articolul
|
Spune-ţi părerea
|
|
|
Toate câmpurile sunt obligatorii. Comentariul nu poate include link-uri. Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează. Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.
|
|
|
|
|
|
|