Aldebaran
Aldebaran
Publicat Duminica, 14 August 2005, ora 21:40
Plecasem tânăr dinspre astre,
nu cunosteam cuvântul mâine,
doar m-am uitat tăcut la tine,
n-am vrut nici apă si nici pâine.
Îmi amintesc că-n nemurire
m-am oglindit si pentru când
i-am spus Eternului să-mi lase
doar o schimbare, doar un gând.
În golul bratelor fluide
si-n ochi, pulsa un pic de teamă,
aveam pe palme smalt albastru,
oare ce sunt si ce mă cheamă ?
M-am însotit cu umilinta
adusă-n lume într-un rând,
iar cu magia tăinuită
soseam din Univers, arzând.
Veneam planetă cu planetă
si mirosind a iasomie,
am rupt în două infinitul,
o parte-a ta, o parte mie.
M-a istovit apoi rostirea
acelor stele blestemate,
am poposit si de aceea
nu trec trecutul mai departe.
Si să-mi arăti, tu, mult dorito,
găsită fără de vesmânt
dac-am avut o veche vină
dată de sus, spusă de vânt.
Acum nu stiu spre care viată
m-ai pregătit să pot muri,
dar stiu c-atunci când piere totul,
eu sunt acel ce va veni.
© Copyright Florin Cernat
Nu există nici un comentariu
Comentează articolul
Spune-ţi părerea
Toate câmpurile sunt obligatorii. Comentariul nu poate include link-uri. Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează. Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.
* noutate - publicare în ultima lună