evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Duel în Lumea Visurilor  -  Luminile oraşului XXXI  -  Melcul  -  Mimi, Momo şi Mumu  -  Diamantul  -  Proză absurdă  -  Umbra  -  Elegie pentru Jeromed  -  Liniştea  -  Meduza meduzelor are dreptate !  -  Uitare  -  Iza  -  Australia, ca o felie de pâine  -  Nouăsprezece zile (I)  -  Fragile  -  Vatmanul - Purificarea  -  Între ziduri  -  Vânzătorul de ghilotine  -  Geneza  -  Jocul Zeilor (IV)  -  Lacrimi de stea  -  Omul - cu - sacul, Timpul şi... Eu !  -  Muribundul  -  Parte din mintea ta  -  Vatmanul - O pasiune  -  ...ªi la sfârşit a mai rămas coşmarul  -  Drumul care nu se vede  -  Înainte ca toate imaginile să dispară...  -  Coana mare se mărită  -  Metastază  -  Jocul Zeilor (IX)  -  Conştientizarea  -  Macii  -  Vatmanul - Mass Media  -  Spiritul este liber şi insurgent  -  Oglinda  -  Gheşeft  -  Acolo unde s-a oprit metroul  -  Omul cu păsări  -  La lumina...  -  De o sută de ori Adrian  -  Mergem acasă  -  Creatorul  -  Vikingul  -  Coşmar  -  Ambiguitate clinică  -  Nopţi albe, zile negre  -  Comando Fox  -  Scrisoarea  -  Fotografii


Ionuţ Caragea - Între « două lumi »

  Emilia Vasadi
varianta print

Emilia Vasadi



Publicat Duminică, 14 Decembrie 2008, ora 21:32

       A trecut aproape un an de când am citit pentru prima oara versurile lui Ionut Caragea…

      Imi declaram atunci surprinderea în fata fortei de sugestie si a sensibilitatii versurilor sale. Aceeasi placuta impresie am încercat-o si acum citind urmatoarele 2 volume aparute în 2007 – « M-am nascut pe Google » si « Donator universal ».

      În ansamblu cele trei volume nu sunt diferite nici ca si conceptie, tematica sau stil. Dimpotriva, par un tot unitar. Si asta pentru ca la baza creatiei sta propria experienta, propriile trairi disecate la maximum, poetul punandu-si sentimentele sub propria lupa. El isi desface cuta cu cuta simtirea, dorind parca sa ne faca partasi la tot ceea ce simte si gândeste. Se observa cu atentie în fiecare tresarire de suflet; introspectia dublata de ironie pe alocuri ii sunt instrumentele propriei disectii sufletesti.

      Cum spuneam cândva, Ionut Caragea este un exponent al generatiei sale, « nascut pe Google », cum insusi isi declara nasterea ca poet. Polemicile legate de internet ca suport si cale de vehiculare a artei sunt la moda acum. Cert este însa, în opinia mea, ca nu suportul conteaza, ci valoarea a ceea ce vehiculezi pe acest suport. În zilele noastre poate mai repede ai acces la informatie pe internet, decât apelând la « batrâna » carte. Eu una, neavând iute acces la volumele pe suport clasic ale lui Ionut, le-am citit pe net, pe suportul virtual. Si cred cu convingere ca valoarea lui Ionut este una reala.

      Întâlnita si în volumul de debut « Delirium tremens » poezia certificat de nastere, « M-am nascut pe google » da numele celui de-al doilea volum aparut în primavara lui 2007. Aparitia si acestui al doilea volum pe suport de hârtie e dovada certa ca Ionut nu a ramas prizonier « în spatiul infinit dintre doua secunde / marginit de milioane de pixeli ». « Download »-ul e permanent, caci în timp ce se « spovedea pe hârtie / s-a înfiripat un link între cer si pamânt». Apropierea de Dumnezeu da putere de creatie, o viziune speciala asupra lumii. Poezia poate deveni o punte de legatura între oameni si Dumnezeu, între oameni si oameni.

      Surprinzator cum sub condeiul lui Ionut cuvinte din sfera medicalului, a tehnicii, a internetului, religiei pot prinde viata, devenind simboluri.

      De fapt, asa cum reiese din poemele sale, sursa poeziei este suferinta. « Dragostea naste suferinta, poezia o transcende » declara poetul ori de câte ori are ocazia. Suferinta, moartea, iubirea si poezia sunt cele care apropie de Dumnezeu, înseamna viata. Cum sa nu te simti atras sa recitesti versurile lui, când însusi se declara a fi « ultima specie de romantic pe cale de disparitie » ? (« Cum sa cuceresti o femeie »)

      Poeziile sale de iubire din acest volum au uneori ceva eminescian. Cititi de exemplu « Femeia de aer », « Te-am dorit » sau « Poetul sufletelor triste ». Iubirea e pasiune, tumult, e suferinta si bucurie în acelasi timp. Si daca în primul sau volum muza era Alexandra, acum Ioana este cea care inspira.

      Iubirea si suferinta sunt împletite în viziunea lui Ionut asupra existentei umane : « suntem nascuti din aceeasi tarâna / praf aruncat in ochii existentei » (« Sunt clona umbrei mele »)…

      În permanenta cautare de raspunsuri la framântarile sale, poetul e convins ca viata este un « labirint cu o singura iesire » (« Labirint »). Sufletul sau este torturat între aspiratia spre înalt si realitatea acestei lumi « în care ne-am nascut morti /si-n care ne întoarcem cautatori de fericire », în care cu totii ne zbatem între lumina si întuneric, între speranta si deziluzie, câteodata încercând sa negociem cu Dumnezeu soarta noastra...

      Uneori aveam impresia ca versul lui Ionut Caragea se transforma într-o adevarata oglinda a simtirii fiecaruia dintre noi. Ca si el, si noi poate am gândit nu o data ca « mereu trecem pe lânga noi însine », « mereu punem întrebari si trecem pe lânga raspunsuri » (« La doi pasi »). Si cu totii suntem de acord cu el asupra faptului ca viata e o lupta, dar important e sa detii filosofia ei : « sa ierti si sa zâmbesti / (…) poate gloantele vor trece pe lânga inima » (« Întoarcerea soldatului John »).

      Iertare, zâmbet, iubire, iata remedii pentru suferinta si care ne-ar facilita trecerea prin viata…

      Om al timpului sau, poetul atinge si probleme sociale acute ale zilelor noastre, încercând sa patrunda dincolo de vizibilul dezgustator pentru a aduce la suprafata sensibilitatea si delicatetea. (« M-am nascut pe strada »). Oare am mai putea vibra la suferintele celor din jur, oare am putea lua o atitudine pentru a schimba ceva în bine? Haideti sa ne interogam mintile si sufletele împreuna cu Ionut: “Cum putem sa mai murim / când suntem deja morti pe dinauntru? / cum putem sa mai traim / când nu mai stim cum se traieste? / cum putem sa mai iubim / când nu e mai iubeste nimeni?” (“La ceruri”) Si poate vom gasi împreuna raspunsul… Probabil vom medita cu totii apoi asupra nevoii de iubire, de iertare, de credinta (« Avem nevoie? »).

      Credinta, comunicarea cu Dumnezeu sunt laitmotivele esentiale ale celui de-al treilea volum – Donator universal.

      În acest univers contemporan, poetul se simte ca un exilat. Însa mai cauta o sansa de scapare prin iubire. În permanenta pendulare între bine si rau, iubirea poate fi solutia atâtor probleme. Poetul, în continua cautare de sine, în cautarea fericirii, plin de contradictii, nu poate ramâne indiferent, asa cum el însusi se confesa noua, cititorilor sai, în debutul volumului.

      « Mintea este uneori tradatoare de suflet. Dar asta ma face sa-mi pun mereu întrebari… Eu nu vin cu o reteta, eu vin cu o contradictie. In interiorul contradictiei se afla cheia » (« Fericirea »).

      Iata în esenta nota în care e scris cel de-al treilea volum.

      Poate ceea ce impresioneaza mai mult în acest volum sunt conversatiile poetului. Dumnezeu devine un interlocutor « favorit », demitizat, uneori foarte familiar si prietenos.

      În primul volum descopeream îndrazneala aprope luciferica, si totusi simpla, fireasca, admirabila chiar, cu care Ionut isi definea propria valoare : « Eu² = Dumnezeu». Si daca Dumnezeu ne-a creat dupa chipul si asemanarea sa, într-un colt de gând i-a încoltit o idee : « Cum pot stârpi neputinta din mine / sa fiu stapân pe vieti si destine? » (« Sahul etern »). De fapt gândul acesta de egalitate cu Dumnezeu nu e chiar atât de recent : « Când eram mic (…) / voiam sa ma fac Dumnezeu » (« Iarta-ma, iubeste-ma »). Am impresia ca lui Dumnezeu chiar ii place acesta îndrazneala, joaca fara rautate si aroganta în fond, caci poetul recunoaste si se bucura chiar ca prin el « prin mine Dumnezeu isi face marea lucrare/ ma tine de mâna si ma poarta prin lume » (« Timpul se masoara în cuvinte »).

      În devenirea sa ca poet, se pare ca a atins o pozitie care-i permite o abordare de la egal la egal a conversatiei cu Dumnezeu : « nu întelegi ca Eul este sâmburele de DumnezEu - al poeziei » (« Eu »). Poetul îsi asuma cu sinceritate si simplitate dualitatea simtirii, împletind în sine umanul si divinul sub semnul iubirii si credintei : « poetul crede si cerceteaza prin iubire » (« Iisus modern »).

      Dumnezeu uneori e inaccesibil, « vreau sa-i vorbesc si el tace » si totusi Ionut nu se leapada de credinta, caci, spune el, « crezul meu se îndreapta / spre acel Dumnezeu/ care prin nemiscarea sa / spune totul. » (« Nemiscare »).

      Sfâsiat sufleteste în aceasta lume a contrariilor, între nihilism si speranta, tot Dumnezeu este cel ce-i ramâne în mod constant alaturi, devenind un ax al existentei : « Un destin între credinta si negarea totala / Dumnezeu pretext al existentei » (« Lumea tenebrelor »).

      Poetul îsi recunoaste limitele, mai ales în moarte. Precum un demiurg, creioneaza cu compasiune situatia lumii contemporane care cu greu mai ajunge a comunica cu divinitatea : „o întreaga birocratie pâna la cerul tau, Doamne... /...cozile sunt lungi, asteptam cuminti sa ne vina rândul ...” („Abdicarea lui Dumnezeu”).

      În acesta situatie revine în discutie rolul poetului în lumea în care traieste, context în care el iese din izolarea autoimpusa, redevenind om printre oameni: „lupt pentru eradicarea faradelegilor sfinte / strâng semnaturile oamenilor nefericiti”(„Abdicarea lui Dumnezeu”). Nu observati aici o asemanare între menirea lui Iisus venit pe pamânt sa mântuiasca pacatele oamenilor prin jertfa sa si menirea poetului venit sa aline suferintele oamenilor prin versurile nascute din suferintele sale? Spune el „ceea ce nu ma ucide / ma face mai poet” („Maiastra calatoare”). Daca Dumnezeu si-a varsat sângele pentru noi, poetul îsi ofera poezia ca pe o ofranda pe altarul acestei vieti, amândoi devenind astfel „donatori universali” : „pe tine Iisuse / nu te-am întrebat niciodata / ce grupa sanguina ai? / (...) eu cred Iisuse / ca tu esti zero / infinit...” („Donator universal”).

      În tendinta sa permanenta de a se compara cu Dumnezeu, Ionut isi defineste pozitia: „eu conduc lumea / nu lumea ma conduce pe mine (...) / poemele(...) sunt crucea pe care mi-o duc cu-ndârjire” („Fara carnet”).

      Situându-se la „cumpana dintre lumi”, între lumina si suferinta, poetul e de parere ca ”Întrucât suntem egali în fata mortii am gasit / ca diferentele fac lumea mai frumoasa” („Tratat despre diferentele umane”).

      Si tocmai iubirea este cea care metamorfozeaza inesteticul si temerile în frumos. Chiar daca iubirea-i va muri, poetul este convins ca sufletul i se va transforma intr-un cimitir paradiziac, unde mortii pe jumatate vii ”fumeaza amintiri”. („Timpul se masoara în cuvinte”). Simbolul iubirii e fireste femeia, iubita cu delicatete, pasional, „cu sufletul furtuna”. Dragostea provoaca suferinta pana la epuizare : „nu stiai ca dragostea / este o intersectie cu sens giratoriu / te-nvârti în jurul aceleiasi inimi / pâna ramâi fara lacrimi” („Autostop”).

      Chiar fecioara Maria este tot o femeie, care ar trebui sa-si împiedice fiul sa-si realizeze menirea. „Femeie, femeie, ia-ţi pastila”...

      Moartea este complementara iubirii; una e umbra, cealalta lumina, cele doua extremitati între care penduleaza sufletul lui Ionut. „si de ce moartea asta este întodeauna o femeie?” (“Reinventez moartea”).

      Din aceste nelinisti rasar chiar unele sfaturi pe care poetul ni le da: „(...)lasa durerile sa fie amare / învata sa traiesti fara speranta / (...) mergi fachir cu picioarele goale / pe focul durerilor mistuitoare” („A doua cadere a regelui Snowdon”); iar daca vrei sa afli cât esti de tare „încearca sa renunti la lucrurile care te fac fericit” („Ultima poezie”).

      Si mai presus de toate suferintele si iubirile, izvorând din ele, stau poezia si bucuria creatiei: „Ma bucur de tot ceea ce este în jur / si poezia va veni de la sine/ / (...) este darul lui Dumnezeu” („În cautarea poeziei”). Chiar si la Judecata de Apoi, cu martor unic IUBIREA, tot POEZIA va fi cea care-l va salva, chiar daca pe Pamant cu iubirea mereu a pierdut... („Pe banca acuzatilor”).

      Cred ca si dumneavoastra veti fi placut impresionati de forta si sinceritatea versurilor lui Ionut Caragea, de profunda meditatie a acestui tânar poet asupra vietii, destinului si spiritului uman, de atenta introspectie, de formulele inedite folosite pentru a-si construi universul poetic.

      Constat ca poetul nu poate fi încadrat intr-un curent, intr-un stil anume. Versul alb si lipsa semnelor de punctuatie te solicita parca sa te transpui neconditionat în universul creat si sa traiesti cu intensitate sugestia poetica. Chiar si asa poemele lui nu sunt deloc lipsite de muzicalitate. Dimpotriva. Imaginile vizuale si auditive sunt viu creionate, având o mare forta sugestiva.

      Vom gasi si poezii de inspiratie clasica, cu rima si ritm care unori ne duc cu gândul la creatia eminesciana. Ionut Caragea a dedicat chiar un poem marelui Eminescu.

      Cât de delicata si sugestiva e metafora întâlnita in „Agnus Dei” : „o amintire se ascunde în cochilia unui gând exilat în lentoare”.

      Pot spune ca a devenit un inventator de cuvinte. Degetele lui „pianoteaza” pe trupul iubitei. Cât de diafana imagine! Iubire, bucurie, câtec si memorie, toate intr-un singur cuvânt.

      Citind poezia lui Ionut descoperim ca, intr-adevar, „dragostea nu are nevoie de cuvinte, dar cuvintele au întotdeauna nevoie de dragoste” („Scrisoare”, din vol. M-am nascut pe google ).

      El se întreaba : „si daca pica serverul mai sunt poet?” Convingerea mea e ca Ionut Caragea deja paseste pe treptele consacrarii si ca va continua sa ne daruiasca versurile sale ca pe un „inel de logodna sau o promisiune de iubire” („Disconnect”) si noi ne vom bucura de acest cadou, bijuterie în versuri : „suntem dispersia luminii / în picaturile de sânge / radiatii ale aceluiasi / spectru divin” („Oameni rogvaiv”)...

      Sesizati cum am putea reconstrui Paradisul??...

     

     

     

© Copyright Emilia Vasadi
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online