evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Stăpânul - Volumul I : Răpirea zeilor  -  Puroi II  -  Theron Girradus  -  Vânzatorul  -  Masa de duminică  -  Luminile oraşului XXIX  -  Melcul  -  A şaptea faţă a tăcerii  -  Lecţie de Umanitate !?  -  Turnul de calcar  -  Uşa de la baie  -  Războiul - fără - cap - şi - fără - coadă  -  Aer  -  Luminile oraşului 2 (I)  -  Program de criză  -  Himera  -  Engel  -  La vânatoare da "Eilian"  -  Cum le văd "ei" pe "ele" în Galeria de artă "Trei Salcâmi"  -  Pierderea  -  Boaba de spumă  -  Drumul spre  -  Bumerangul lui Zeeler  -  Meduza meduzelor are dreptate !  -  Moştenire de familie  -  Cu preţul morţii  -  Pasul craiului de munte  -  Cinci personaje în căutarea unor măşti vesele  -  Apocalipsa  -  Jocul  -  Luminile oraşului V  -  Omu' nostru de "sus"  -  Vinerea Rozinelor Timpurii  -  Scrisoarea  -  Omul - cu - sacul, Timpul şi... Eu !  -  Archeopterix  -  Către a opta zi  -  Muzeu Apocaliptic  -  Extratereştrii alienaţi  -  Oglinda îngerilor  -  Drumul care nu se vede  -  Coana mare se mărită  -  Stâlpnicul  -  Învingătorul ia totul  -  Sender: High_Orbit_God  -  Vatmanul - Mass Media  -  Cerşetorul  -  Scrisoare din Hipercubul 13  -  Hoţul de timp  -  Din vitrină


Un sezon în infern

Anda Moculescu



Publicat Duminică, 31 Iulie 2005, ora 21:36

      Voi prefata sirul acestor reflectii pe marginea volumului de tablete critice Vacanta în infern (Editura “Carte de suflet”, Bucuresti, 2003) semnat de Horia Gârbea cu ceea ce ar fi trebuit sa fie în mod normal o concluzie-confesiune apartinînd exclusiv autorului:

      “Iubesc poezia, dar observ cu regret ca nu mai pot sa ma apropii cu bucurie de cea care apare tot mai tumultuos în presa literara si volume de toate dimensiunile. Nu e neaparat proasta cu totul. Ar fi si imposibil, desi exista tone de poezie proasta. Dar e atît de previzibila!”

      Aproape de la intrarea în “cercul de foc” al poetilor Horia Gârbea se întreaba mefistofelic: “unde cautam poezia?”. Gabriel Stanescu îi raspunde nu numai unde ci si cînd- “cînd acasa nu mai este acasa” (Editura Crater), titlu lipsit de emfaza, caracteristic unei dezamagiri nascute din dezradacinare, efect secundar dar inevitabil pentru un filosof parasit de iluzia stabilitatii si a întregirii spirituale, “atins de poezie ca de un glont ratacit”, cum frumos scrie Horia Gârbea, el însusi poet trecut prin antologii.

      Îl regasim, de altfel, în Mica antologie a poeziei românesti (Editura Regala) la fel de lucid ca în citatul-confesiune cu care ne-am început periplul reflexiv prin cercurile celor osînditi la literatura. Si pentru ca antologia realizata de Dan-Silviu Boerescu îl plaseaza între Andrei Damian si Rodica Draghincescu nu am rezistat tentatiei (doar suntem în infern, nu?) de a semnala cronicheta sa dedicata poetei care marturiseste franc: “dragostea e o chestie de antrenament”. Si cum ar putea fi altfel de vreme ce “singuratatea si-a aruncat chilotii în strada” iar poezia “nu poarta chiloti”- scene de o violenta simbolica amintind de revolta feministelor din anii ’60? Desi Horia Gârbea declara cu aceeasi franchete ca o prefera în proza, trateaza totusi cu meritata atentie un comentariu poetic (“Ah, doamna, am auzit ca ati înfipt un obiect de lux ascutit pe ambele parti în gîtul unui individ care v-a facut bandita?”) concluzionînd ca “Rodica Draghincescu este o poeta matura care refuza întelepciunea maturizarii si îsi aduna toata frumoasa nebunie într-un singur “Ah!” de o elocventa cu gîtul sucit.” În fapt, eleganta interogatie introspectiva extrasa din poemele lui Adrian Alui Gheorghe i s-ar potrivi chiar criticului: “Sunt lucid, dar îmi foloseste la ceva/ luciditatea?”

      Si tot din Adrian Alui Gheorghe ne citeaza mai concesiv cu lirismul Horia Gârbea: “cu degetul sa desenez galeriile/obscure ce duc spre inima/ cîte nopti/ cîte nopti/ cîntînd cu saxofonistii morti/ prin ierburi/ lipind jumatati de luna/ pe pieptu-ti.” Personal, înclin sa cred ca fragmentele alese “din infern” spun la fel de mult- daca nu mai mult!- despre personalitatea criticului cititor nu numai despre universul interior al artistului pentru ca selectia are întotdeauna si un substrat subiectiv. Inconstient, alegem ceea ce ne exprima cumva. Aceeasi Complicitate (Editura Libra, Bucuresti) cu poetul se face simtita mai jos: “Am cunoscut femeile care ar fi putut/ sa ma nasca/ le-am iertat ca nu au facut-o/ carnea lor am gustat-o era amara/ ca praful de luna risipit noaptea pe ferestre.”

      Incontestabil, secventele critice oscileaza între duiosie ascunsa si cerebralitate. Horia Gârbea da semne ca apreciaza în special “poetii de sinteza”, poezia intelectului, subtilitatea lingvistica- pe scurt, Nichita Danilov, George Vulturescu si “pocaitul” Daniel Banulescu devenit Daniel al rugaciunii (nu as putea spune la ce editura). Daniel Banulescu este pozitionat mai ambiguu, de fapt, fiind veriga de legatura catre Mihail Galatanu, Marius Ianus si într-un fel, Daniel Corbu.

      Dar ca sa ramînem la tonul “epocaliptic”-cum ar spune Horia Gârbea- prefer sa închei cu viziunea “lunetistului” de la “Lima, pe malul Potomacului, la mama dracului” unde “lunetistul” ochi cocosul de tabla si trase în el crezînd c-o vede pe Fecioara Maria înaltata pe acoperis. Asa s-au nascut frumoasele versuri: “Nu voi muri la Paris într-o zi cu ploaie/ nu voi vedea Parisul am renuntat/ la femeia care de buna seama m-ar fi convins/ cu un sarut din mila publica sa mor la Paris într-o zi cu ploaie” (Marian Draghici, Lunetistul & cocosul de tabla). Categoric, nu vom muri. Ne vom sfîrsi numai.

     

© Copyright Anda Moculescu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online