|
|
Neanderthalienii scot primele sunete după 30.000 de ani
| Neanderthalienii scot primele sunete după 30.000 de ani |
|
|
|
News Team
|
|
News Team a publicat 722 de texte pe sferaonline.ro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Publicat Duminică, 20 Aprilie 2008, ora 11:32
Cercetătorii americani au reconstruit laringele unui Homo neanderthalis, apoi au mimat pe computer felul în care ar fi vorbit strămoşul nostru.
Vocea omului din Neanderthal, care a populat Europa şi părţi ale Asiei centrale şi de vest, a fost sintetizată la Universitatea Florida Atlantic, la 30.000 de ani după ce a dispărut de pe faţa planetei, informează Reuters.
Doar sunetul “e” a fost generat pînă acum, care pare strangulat şi nazal în comparaţie cu echivalentul său uman, iar antropologul Robert McCarthy, cel care a condus experimentul, speră să încropească în curînd o propoziţie întreagă.
McCarthy a reconstruit tractul vocal al rudei îndepărtate a omului folosind fosile vechi de 50.000 de ani, descoperite în Franţa, apoi l-a trecut printr-un sintetizator, pe computer.
Concluzia este că neanderthalienii vorbeau altfel decît noi, lipsindu-le din repertoriul fonetic “vocalele cuantice”, ce fundamentează discursul modern şi ajută vorbitorii să se înţeleagă unii pe alţii.
Ascultaţi sunetul neanderthalian aici.
Nu există nici un comentariu |
|
|
Comentează articolul
|
Spune-ţi părerea
|
|
|
Toate câmpurile sunt obligatorii. Comentariul nu poate include link-uri. Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează. Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.
|
|
|
|
|
|
|