|
|
Spore: joaca de-a Dumnezeu
Teoria lui Darwin se aplic
| Spore: joaca de-a Dumnezeu |
|
|
|
News Team
|
|
News Team a publicat 722 de texte pe sferaonline.ro |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Publicat Marţi, 9 Septembrie 2008, ora 10:58
Chiar dacă în prima jumătate a anului Grand Theft Auto IV a vândut 6,3 milioane de unităţi, noua isterie a gamerilor din întreaga lume se învârte în jurul îndelung aşteptatului Spore. Creat de vizionarul Will Wright, cel care se află şi în spatele proiectului The Sims, vândut în peste 100 de milioane de exemplare în întreaga lume, Spore se joacă de-a Dumnezeu. Jocul dezvoltat de Electronic Arts, la care Wright a lucrat vreme de doi ani, va vinde două milioane de copii în prima lună, estimează „Forbes”.
În iunie, compania a lansat un pachet de 10 dolari, Creature Creator, care permitea gamerilor să îşi creeze propriile creaturi.
În mai puţin de trei luni, fanii din întreaga lume au pus la incubat 3 milioane de creaturi care aşteaptă să facă primii paşi ai evoluţiei. Aventura la care sunt invitaţi gamerii este fascinantă, notează „Le Figaro”: de la o simplă celulă, oricine poate dezvolta creaturi care să cucerească în cele din urmă întreaga galaxie. Pentru început, fiecare jucător îşi alege numele pentru amiba pe care o primeşte, se decide dacă vrea să fie erbivoră sau carnivoră şi începe să se plimbe prin apă în căutarea de hrană şi de puncte care să-i permită să-şi modifice ADN-ul. Cu puţină pricepere, formaţiunea celulară va evolua suficient de mult ca să dezvolte picioare rudimentare care să-i permită să iasă la suprafaţă. Conceput mai ales ca un joc educativ, Spore îi răsplăteşte pe cei mai buni cu abilităţi de a-şi dezvolta creaturi inteligente, care vor putea să-şi întemeieze triburi, civilizaţii şi chiar să cucerească în cele din urmă spaţiul.
|
|
|
Sursa : Cotidianul
|
|
Nu există nici un comentariu |
|
|
Comentează articolul
|
Spune-ţi părerea
|
|
|
Toate câmpurile sunt obligatorii. Comentariul nu poate include link-uri. Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează. Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.
|
|
|
|
|
|
|