Arhiva SFera Online

      Sosirea navei spatiale "Unity" pe Luna a adus numeroase descoperiri pentru rasa umana. Planul initial era ca nava sa aselenizeze si sa se desprinda în cele trei fragmente lunare, care sa constituie centrul primar al laboratoarelor (unde aveau sa lucreze specialisti din cele mai variate domenii), platforma statiala, care urma sa fie îmbunatatita si extinsa mereu (pe masura ce comunitatile umane aveau sa se formeze), unde vor circula rachetele de aprovizionare, rezervalele cu apa, emigraeronavele si imigraeronavele cu pasageri, spatialele cu personalitati si resursoidele pentru noile zacaminte descoperite; al treilea fragment lunar reprezenta de fapt o serie de roboti si masini care urmau sa asambleze în spatiul unui platou niste asezari primitive, care aveau sa fie dezvoltate mai tarziu de oameni. Aproximativ 36,78% din populatia Terrei urma sa fie mutata în primii ani de colonizare.

      Primii exploratori si cercetatori au avut însa o surpriza. Pe partea nevazuta a Lunii au descoperit o retea foarte complexa de canale care patrunde în adâncurile Lunii. Nu erau vizibile din sateliti, intrarile lor fiind foarte bine ascunse. Cercetându-le, au avut o a doua surpriza: aceste canale întortocheate ascundeau mult cautatii extraterestrii. Cercetatorii au fost totusi dezamagiti; aceasta prima rasa descoperita " Eutronix " nu era de o inteligenta sclipitoare. Nu era nici macar de nivelul oamenilor. Astfel a aparut o problema: comunicarea. Era nevoie de un cod, un limbaj. Felul în care comunicau între ei " prin miscarile unor mici tentacule care scoteau anumite sunete, în functie de mesajul transmis, îi depasea pe oameni. A fost nevoie de 35 ani de munca. O munca impresionanta, care a implicat cercetatori de pe toata Terra. Astfel au reusit sa construiasca niste dispozitive speciale numite mitricente, care se introduceau în urechile oamenilor si practic traduceau sunetele respective. În privinta comunicarii oamenilor cu eutronii, mitricenele aveau si rolul de a crea sunete care corespundeau mesajului pe care omul dorea sa-l transmita.

      O ultima surpriza (poate si cea mai valoroasa pentru oameni) a venit cu prilejul unei explozii cauzate de un scurtcircuit într-unul din laboratoarele care cerceta solul si roca lunara, aflate într-unul dintre canale. Explozia, alimentata si de o sursa mica de combustibil aflata lânga laborator, nu a fost prea puternica. însa focul a fost stins incredibil de greu. Dupa îndelungi cercetari, s-a ajuns la concluzia ca focul nu putea fi stins datorita unei substante care îl alimenta. Specialistii au observat solul în acea zona si au descoperit ce fel de substanta le-a facut zile fripte. O mirare mai mare nu ar fi putut exista. Unul din lucrurile foarte importante pentru om, care se regenereaza greu si ale carui rezerve se micsoreaza periculos de repede " petrolul " se gasea si pe Luna. Cu ajutorul unor sonare speciale s-a examinat subsolul lunar. Au fost descoperite rezerve impresionante de petrol, ce-i drept la niste adâncimi cam mari. Existau mici rezerve si la niste adâncimi mai mici (cum era si cea care a alimentat explozia), însa nu suficiente.

      Se parea ca oamenilor le-a surâs dupa multa vreme norocul, însa situatia petrolului lunar s-a dovedit mai târziu a fi mai mult un blestem, decât o binecuvântare ...

      - Nenorocitii ...

      Un barbat aproape chel, de mica statura sorbea nervos dintr-o tigara.

      Trrrrrrr !

      - Da ?

      - Domnul Gradigs a sosit. Îl puteti primi ?

      - Sa intre.

      Si trânti telefonul. Un barbat destul de tânar intra în camera si se aseza pe scaunul din fata chelului. Se privira vreme de un minut fara sa-si vorbeasca.

      - Nenorocitii ... Bine ca timp de 42 ani nu ne-au spus nimic. Ne-am chinuit atâta sa putem comunica cu ei. Nu ne-au spus NIMIC ! Doar le-am si explicat pe scurt, când le-am spus istoria planetei noastre, ca problema noastra în prezent o reprezinta spatiul tot mai limitat si nevoia pentru noi resurse. Si timp de 42 ani nu s-au obosit sa pomeneasca despre petrolul lunar. Lor oricum nu le trebuie! Sa-i ia dracu" de extraterestrii !

      - Domnule Presedinte ...

      - Marcus, esti omul meu de încredere. M-am saturat pâna în gât de slinosii aia ! M-am gândit mult ...

      Dupa moartea presedintelui Kocec, cel care a început colonizarea, Eulan a mai avut trei presedinti (câte unul la 10 ani " atât tinea un mandat prezidential). Toti trei au împartasit aceleasi idei si au urmarit aceleasi obiective nobile pe care presedintele Kocec le-a stabilit cu 40 ani în urma. Însa noul presedinte, Brutler Robben era complet diferit. Avea o sete nestapânita pentru pamânt; iar daca nu putea avea pamânt, atunci trebuia sa aiba petrol. La el nu era vorba de vreun sentiment pentru tara sau dorinta de a ajuta oamenii, ci doar despre bogatie. Era incredibil cum oamenii au ales tocmai un om ca acesta. Robben a fost extrem de motivat pentru a ajunge presedinte; bogatia neagra, grozav de mare, l-a facut capabil de orice pentru a deveni seful statului Eulan.

      Dupa ce a aflat ca în urma exploziei s-a descoperit petrol, mult petrol (mult era cuvântul lui preferat), s-a bucurat si s-a înfuriat în acelasi timp. Devenea bogat în acest fel, însa îl scotea din sarite faptul ca eutronii nu i-au spus nimic despre existenta vreunui astfel de zacamânt. Iar el nu suporta sa i se ascunda ceva care avea legatura cu bogatia. În plus, nu-i simpatiza deloc pe eutroni, datorita înapoierii lor mintale, cum îi spunea el.

      - ... m-am gândit cum sa-i pedepsesc pentru sfidarea asta grozava.

      Deschise un sertar si puse pe masa un dosar verde, gros.

      - Specialistii mei mi-au facut un raport complet referitor la specia asta nenorocita. Am studiat fiecare cuvintel. Vreau sa faci si tu acest lucru, iar apoi sa ne întâlnim din nou sa vorbim, sa-ti explic planul meu. Vei vedea ca e genial!

      Desi era presedinte, Robben nu-si schimbase în nici un fel atitudinea rauvoitoare. Era vesnic nemultumit, deloc diplomat, în nici un fel cinstit.

      Marcus Gradigs era omul lui de încredere înca de la începutul mandatului (adica de 2 ani). Desi el nu era în nici un fel ca Robben, fusese atras de falsul interes pe care acesta îl afisa pentru prosperitatea umana, pentru expansiunea teritoriala si spirituala a rasei umane (lucruri pe care le vroia de fapt doar pentru el). Când a descoperit adevarata fata a lui Robben, Marcus a încercat sa se îndeparteze, însa a fost influentat prin diverse metode, mai ales pentru ca era un om cam slab.



      Robben i-a întins dosarul. 15 minute mai târziu, Marcus se afla la el în birou. Deschise dosarul si cu mare interes, citi totul despre rasa Eutronix. Era pasionat de extraterestri. În acest dosar gros se aflau detalii despre organismul lor, despre habitatul lor, chiar si despre originea denumirii. Descoperi la pagina 4: "EUTRONIX " prima rasa exraterestra descoperita. Face parte din categoria rase lunare (cercetatorilor le placea sa stabileasca dinainte câteva categorii de rase, chiar daca înca nu descoperisera nici una; astfel, exista categoria raselor lunare, martiene, saturniene, etc). Denumire: EU " provine de la statul care a descoperit-o - Eulan. TR " provine de la cifra 3 care împreuna cu ONIX se refera la aspectul craniului." Cinci pagini mai departe: "Cel mai interesant aspect al acestei rase este ca cerebelul, de dimensiuni relativ mici, situat ca si la om într-o cutie craniana, functioneaza pe baza de energie produsa de 3 pietre onix, lipite direct de creier. Pietrele, care împreuna sunt de 4 ori mai mari decât creierul, genereaza un câmp onic, care îndeplieste un rol asemanator cu sistemul respirator si excretor la om. Eutronii nu au nevoie de apa pentru a elimina toxine sau substante toxice. Ei fac acest lucru prin intermediul unui astfel de câmp. De asemenea, nu au nevoie nici de mâncare, întrucât energia pentru functiile vitale, în special aceea de gândire, este procurata de la cele 3 pietre onix". Pagina 39: "Traiesc în Canalele Haleriene (numite dupa cel care le-a descoperite) (...) Comunica prin miscarea tentaculelor, realizand prin cele 500 miscari cunoscute pâna acum de oameni sunete de unde superioare, medii si inferioare, în functie de mesaj."

      O idee îi trecu brusc prin minte. Banuia cam ce descoperise Robben în acest dosar. Marcus era inteligent, chiar daca din cauza felelui sau slab de a fi, accepta multe din tâmpeniile lui Robben si ar fi parut ca e prost din cauza asta.

      Trrrr !

      - Domnule presedinte, Marcus Gradigs doreste sa vorbeasca cu dumneavoastra.

      - Bine, sa intre.

      Marcus nici nu intra bine în camera, si Robben începu sa-i explice planul sau.

      - Rau au facut stramosii nostri ca au renuntat la ei ... Poate ca e timpul din nou ... Avem numeroase avantaje ... Ne-ar putea îmbogati chestia asta ... În plus, asa îi pedepsesc pe scârbosii astia ...

      Planul, ingenios (din punctul de vedere al lui Robben) si terifiant (din cel al lui Marcus), fusese pus în aplicare într-un timp extrem de scurt (înca o dovada ca Robben putea sa faca orice pentru a-si atinge scopul), dând putin peste cap situatia locurilor de munca. De când fusese descoperit petrolul, evident ca a fost nevoie de înfiintarea unor statii de extractie, a unor retele de transport a petrolului (caci acesta era extras din canale), a unor centre de prelucrare si a unor nave speciale care sa transporte petrolul pe Terra. Toate acestea însemnau forta de munca multa. Oamenii îndeplineau aceste sarcini, însa costurile erau destul de mari. Robben, un geniu al gândirii malefice, a vazut potentialul enorm care se afla chiar sub nasul lui. Planul lui era acela de a-i transforma pe eutroni în sclavi, ca în Antichitate. Ei erau inferiori omului; erau mai putin numerosi, deci omul i-ar fi putut controla relativ usor. Nu aveau nevoie de întretinere (apa, hrana) sau salarii. Drepturile lor erau reduse. Si cum nimeni nu ar fi intervenit pentru cauza lor, Robben devenea în acest fel atotputernic. În schimb, o multime de oameni îsi pierdeau locurile de munca.

      De fiecare data când se apropia de geam sa priveasca centrele de prelucrare sau batoarele (vehicule speciale pentru transportat petrol), o sclipire rautacioasa învia în ochii lui Robben. Pentru el era o placere deosebita sa-i vada supusi lui. Si cu fiecare zi, se simtea tot mai bogat. Cu petrolul extras, putea practic sa cumpere tari. Nici un stat nu atingea nici a zecea parte din Eulan. Toate fusesera farâmitate de razboaie si conflicte. Astfel, micile state cumparau putin petrol de la Eulan, însa plateau un pret mult prea mare. De multe ori, micuta industrie nu putea face fata si în câtiva ani intra în datorii. Iar atunci, Eulan "cumpara" tara. Astfel, de când Robben se afla la putere, Eulan se marise din punct de vedere teritorial.

      Robben a ajuns sa se "îmbete" tot mai mult cu petrol si pâna la urma a devenit "alcoolic" ...

      - Vreau sa-l am în birou pe Max Fretnem. Îl astept în 20 minute, indiferent unde se afla.

      - Da, domnule Presedinte.

      20 minute mai târziu, Max Fretnem se afla în fata usii lui Robben. Înca gâfâia. Economistul fugise de-a dreptul de la spital, unde sotia sa urma sa nasca. Stia bine ca daca Brutler Robben avea nevoie de el, era grav daca întârzia macar un minut. Avea amintiri neplacute. O data era sa-si piarda slujba, însa era prea priceput în meseria sa pentru ca Robben sa renunte asa de usor la el. Totusi, nu vroia sa riste. Îsi trase sufletul, si dupa secretara îi confirmase ca poate intra, ciocani usor la usa (din respect ...).

      - Intra!

      - Buna ziua.

      - Uite ce e. Am nevoie sa discut cu tine despre situatia economica. În ultima vreme am marit extractia de petrol cu 15%. Însa vreau mai mult. Am nevoie sa stiu câti eutroni trebuie pentru asta. Am observat ca ultimele doua statii, care se bazeaza pe hatoonian, functioneaza mult mai eficient. O sa mai construiesc.

      De multe ori, din cauza lacomiei, Robben nu vedea ca este exagerat sa continue cu un lucru. Asa ca si de aceasta data, devenea inconstient si, în fata evidentului, facea exact pe dos.

      - Stiti, domnule Presedinte, eu cred ca nivelul de acum este suficient. Degeaba exploatam atâta petrol. Nu prea o sa avem ce face cu el. De aproape 3 ani de când am descoperit petrolul lunar si la ritmul accelerat în care îl exploatati, deocamdata nu e nevoie de mai mult. În plus, din câte stiu eu de la fizica petroliana, si chiar ministrul industriei îti poate confirma, principiul hatoonian este eficient doar în privinta vitezei de extragere. Adica faptul ca petrolul este încalzit pâna la o evaporare de 43% ar fi un lucru bun, caci acei 43% vapori de petrol ar fi mai usor receptati în statii decât echivalentul lor lichid, însa aproximativ o treime din acesti 43%, odata la 7 extractii, se pierde. Asa ca mai bine reducem temperatura de încalzire a petrolului si implicit, viteza de extractie, dar astfel suntem siguri ca acea treime nu se pierde.

      Robben simtea cum îi plesneste capul. Avea o presiune în el, asa, dintr-o data, doar din cauza sfatului economistului.

      - Cum îndraznesti sa-mi spui TU mie cât sa extrag ?

      De fapt, Robben îl chemase pe Fretnem pentru ca acesta sa-i spuna ce vroia el sa auda. Evident ca saracul economist nu avea cum sa stie asa ceva, pentru ca altfel l-ar fi aprobat. Mai ales ca sa-si pastreze slujba. Din nefericire, Fretnem îndrazni sa mai faca o completare.

      - Domnule Presedinte, sunt sigur ca stiti ca petrolul sub forma de vapori care se pierde ajunge în selenosfera. Nu putem polua selenosfera !

      - Ti-am aratat bunavointa pâna acum. Nu poti spune ca te-am platit prost. Iar acum îndraznesti sa îmi spui mie cum sa conduc economia. Esti concediat! Impertinentule ! Cu cine dracu" crezi ca vorbesti ?

      De multe ori, presedintele concedia oamenii care lucrau direct pentru el, doar pentru ca nu îi aprobau ideile. Oricum nu simtea nimic pentru ei: ori indiferenta ori o stare de moment, de furie, în urma careia venea inevitabila concediere.

      Bietul Fretnem iesi înspaimântat de la Robben din birou. Nu atât pentru felul în care îl facuse acesta sa se simta, ci mai degraba pentru ca se gândea la viitorul copilului sau care urma sa se nasca. Economistul presedintelui era o functie bine platita, care l-ar fi tinut departe de problemele financiare. Acum însa, ce era de facut ? "Doamne, ce om crud, ce om nenorocit !" se gândi Fretnem.

      În drum spre lift, se întâlni cu Marcus. Acesta îl privi cu mila. Oservase dupa expresia fetei ca este unul din numerosii concediati. Toti aveau aceeasi urma de sila si disperare pe fata când erau concediati de Robben. Îndreptându-se spre biroul presedintelui, Marcus se gândea cum sa-i aduca vestile proaste. Se temea si el pentru pielea sa, însa avea o mica urma de îndoiala ca Robben l-ar fi concediat.

      - Anuntati-l pe domnul presedinte ca am vesti urgente.

      Dupa un minut, Marcus se afla în fata lui Robben. Era incapabil sa scoata un cuvânt.Totusi, ca dupa orice concediere, Robben devenea oarecum vesel. Asa ca nu îl deranja atât de tare aceasta tacere a lui Marcus.

      - Domnule presedinte, am vesti destul de proaste referitoare ... aaaaa, referitoare la ... la o problema pe care mi-au prezentat-o consilierii.

      Marcus, în calitate de "om de încredere" al lui Robben, discuta cu toti consilierii (adica ministrii), care îi prezentau toate aspectele domeniului în care lucrau. Astfel, consilierul de sanatate venise la Marcus în urma cu o ora, anuntându-l de o grava situatie creata. I-a povestit ca în ultima luna s-au îmbolnavit inexplicabil o multime de oameni. Din cauze necunoscute. La o mai atenta cercetare, s-a descoperit motivul: gazele naturale care se afla împreuna cu petrolul, reactioneaza cu toxinele eliminate de eutroni prin câmpul onic, acest amestec îmbolnavindu-i pe oameni foarte grav. Atât de grav, încât medicina, fie ea si foarte avansata, nu stia cum sa-i trateze.

      Însa mai exista o problema. Consilierul departamentului de industrie, care se ocupa si cu controlul sclavilor eutroni, a observat o modificare în comportamentul acestora. De la o vreme, tot mai multi încep sa nu mai înteleaga codul de comunicare, ceea ce face imposibila munca lor. Parca devin retardati mintal, asa cum le spunea Robben. Si de fapt, chiar asta se si întâmpla. Cantitatile tot mai mari de petrol cu care intrau în contact, începusera sa afecteze câmpul onic al eutronilor. Pe termen lung, la cantitati uriase (cum începuse Robben sa exploateze), pietrele ori se sparg (ceea ce duce la moarte) ori nu mai functioneaza la capacitate normala, iar energia este retrasa din functiile superioare (cum este intelectul) pentru ca functiile vitale sa poata functiona cât mai bine. Era un mijloc de conservare al organismului.

      Toate aceste informatii nu îi cazura prea bine lui Robben.

      - Domnule presedinte, trebuie actionat cumva. Nu-i putem lasa sa moara ...

      - Si ? Ce sugerezi ? Ce daca o sa moara câtiva nenorociti ? Mai bine mai putini, ca tot e suprapopularea problema noastra.

      - Trebuie sa va spun ca ar fi de preferat sa reduceti activitatea de extractie, macar pâna gasim tratamente.

      - Nu se poate ! Reducerea extractiei, chiar si pentru o luna, ar da peste cap economia ! Iesi, te rog, am nevoie sa ma gândesc.

      - Bine, dar înainte sa plec, trebuie sa va mai spun ca daca o tinem tot asa, o sa moara toti pâna la urma.

      Iesi din birou.

      Ramas singur, Robben se ridica de pe scaun si gânditor, se îndrepta spre barul sau. Simtea nevoia sa bea ceva tare, care sa-l ajute sa gândeasca. Coniacul " bautura lui preferata. Simtea cum acesta îi aluneca pe gât si închise ochii. Lacomia lui îi soptea sa continue, indiferent de consecinte, caci a avea petrol era cel mai important lucru. Toate gândurile îi zburau parca, prin minte si nu reusea sa se prinda macar de unul. Un firicel de constiinta se strecura si el. Obosit, se trânti pe scaun. Minutele treceau greu. Stia ca trebuie sa decida ceva. Simtindu-l greu, presedintele îsi puse capul pe birou. Si asa adormi. Se spune ca noaptea (de fapt somnul) este un sfetnic bun ... (însa în cazul unui om ca Robben, e doar odihna). Dupa 3 ore si jumatate, se trezi si pentru câteva secunde uita ca urmeaza sa se întâleasca cu Consiliul General (adica Guvernul statului), sa-si anunte hotarârea. Secretara îi aminti acest lucru si Robben porni hotarât spre Sala de Consiliu. Aici, cei 12 consilieri asteptau cu speranta hotarârea presedintelui de a opri extractia petrolului si de a sustine toate eforturile pentru a gasi un tratament pentru cei bolnavi. Doar presedintele avea dreptul sa decida ce sa faca; ei se aflau acolo doar pentru a cunoaste decizia, iar apoi, pentru a primi noi ordine. Practic, numai consiliu nu se putea numi, pentru ca nimeni nu avea dreptul sa-l contrazica pe presedinte sau sa-i dea vreun sfat. Doar omul de încredere facea acest lucru. Grav, Robben se aseza pe scaunul din capul mesei.

      - Domnilor, cunoasteti situatia.

      Toata lumea îl privea atenta.

      - Ca sa nu mai lungim asteptarea, vreau sa va comunic ca am decis continuarea exploatarilor. La acelasi nivel. O sa spijin si gasirea unui tratament (însa afisa un zâmbet malefic), iar extractia va continua. Ne asteapta o mare criza economica daca ne oprim.

      Stupefiati, consilierii se uitara unul la altul. Era incredibil cât de insensibil putea fi Robben. Dar nu aveau dreptul sa spuna nimic. Parerea lor nu conta. "A venit sfârsitul lumii ..." îsi spuse în gând unul din consilieri.

      La doi ani si jumatate de la întâlnirea din Sala de Consiliu, Robben citea în biroul sau un raport pe care consilierul în domeniul sanatatii i-l înmânase. Aproximativ 80% din populatia lunara de oameni se îmbolnavise în utimii ani datorita acelui amestec periculos. Mai rau era ca nici un tratament nu fusese descoperit (asta cu putin ajutor din partea lui).

      Trrrr !

      - Domnule presedinte, Marcus Gradigs doreste sa va vada.

      - Da, trimite-l înauntru.

      - Ia loc. Uite acum citeam un nenorocit de raport venit de la Sanatate. E cam groaznic. Însa asta nu trebuie sa ne descurajeze. Ca doar nu oamenii lucreaza în statiile acelea, asa ca productia si extractia nu vor fi afectate. Prea tare. Bine ca macar situatia eutronilor nu s-a agravat. Mai importanta e forta de munca ...

      Marcus nu îsi putea crede urechilor. Însa vestile pe care le aducea erau importante. Poate asta l-ar face sa renunte.

      - Domnule presedinte. Vin direct de la consilierul de industrie. Ma tem ca situatia eutronilor s-a agravat. În ultimele luni, mai mult de jumatate s-au îmbolnavit. O sa se ajunga la o situatie la care nici nu ma pot gândi.

      Simtea ca de data asta trebuia sa faca ceva. Trebuia neaparat sa-l convinga sa renunte. Îi suportase prea multe prostii, din slabiciune. Îl considera pe Robben un criminal. Se considera si pe el criminal, pentru ca i le acceptase. Acum, vina îi apasa greu în suflet si vroia sa scape de ea. Daca presedintele continua cu nebunia asta, nu stia de ce ar fi în stare.

      - Asculta, Marcus. Nu pot sa ma opresc doar pentru ca au aparut obstacole .... Ce naiba!

      Dar Marcus nu mai asculta nimic. Ceea ce auzise era suficient sa se lamureasca. Cum putea sa fie asa ? Un presedinte ! "Cred ca e nebun de-a binelea ! Deja vorbeste lacomia din el. Daca pâna acum mai era macar un pic uman, acum nu mai exista nimic."

      Furios, Marcus începu sa se rasteasca.

      - Cum poate exista atâta inconstienta ? Esti un criminal, nu vezi ? Mai rau decât Hitler ! 400 milioane de oameni bolnavi care în curând o sa moara sigur, pentru ca nu exista nici un tratament ?

      - Tu cu cine crezi ca vorbesti ? Îmi pui la îndoiala judecata ?

      Enervat la culme, Marcus sari peste birou si-l culca la pamânt pe presedinte. Nici nu se mai gândea la el ca la un presedinte. De aceea, îi trase doi pumni zdraveni fara nici un fel de remuscare. Era constient ca va fi concediat, judecat, închis; dar nu-i pasa.

      Însa presedinte trebuie sa fie mereu pregatit pentru situatii în care viata îi este în pericol. Asa ca Robben, desi culcat la pamânt si zguduit putin de lovitura, reusi sa scoata dintr-un buzunar o naresta, cu care îl imobiliza pe Marcus. Naresta îi bruia pentru câteva secunde undele cerebrale, îndeajuns sa-l faca sa lesine.

      La trei zile de la incident, Marcus se afla în cea mai groaznica închisoare de pe Luna.

      Însa necazurile nu se opreau pentru Robben. Tot mai multi oameni îi trimiteau cereri prin care solicitau transferul pe Pamânt, în speranta ca se vor vindeca daca "schimba aerul". Evident ca nu avea cum sa fie asa; Robben se gândi bine si hotarâ ca nu îi va trimite pe Pamânt, ca sa nu se îmbolnaveasca si cei de acolo (de fapt ca sa nu se îmbolnaveasca el). Nemultumiti, oamenii protestau. Lui Robben îi era oarecum frica, deoarece în ultimele sute de ani, popoarele nemultumite au facut schimbari radicale. Asa ca trebuia sa gaseasca rapid o solutie. În plus, statiile si centrele de prelucrare nu functioau prea bine, din lipsa de forta de munca.

      Din nou, geniul sau malefic gasi o solutie. Iar de aceasta data, constiinta lui nu mai aparu ...

      Robben privea de la geam cum rachetele sunt pregatite. Se afla pe Terra de 20 minute si deja vroia sa termine mai repede cu toti bolnavii si sa-l pedepseasca neaparat pe Marcus pentru gestul sau de nesupunere. Îsi aminti apoi de discutia pe care a avut-o în urma cu patru zile, cu unul din putinii inconstienti care l-a sustinut.

      "- Domnule de Soong, ati calculat ce v-am rugat ?

      - Da, domnule Presedinte. Urmatoarea eclipsa de Soare va avea loc peste patru zile.

      - Excelent, spuse Robben. Astronomul pleca, iar Robben zâmbi fericit."

      Lânga geam, el îsi recapitula planul în cap, spunându-si ca e perfect. 5 rachete speciale Kami aveau sa porneasca de pe Pamânt, în timpul unei eclipse de Soare (vazuta de pe Pamânt, pentru ca existau eclipse de Soare si de pe Luna). Aceste rachete speciale, construite cu banii care ar fi trebuit sa mearga la departamentul de sanatate, aveau rolul de a împinge Luna de pe orbita, direct spre Soare, pentru a exploda. Astfel, scapa de toti bolnavii, de extraterestrii cei slinosi si îl pedepsea si pe Marcus, care îl tradase. Petrolul ramas pe Luna (caci aproape epuizase acele resurse imense de petrol) era de ajuns pentru a rezolva treaba. Caldura Soarelui, combustibilul de pe Luna. Un singur si sigur rezultat. Tot ce avea de facut era sa apese un buton rosu; ca în filme; soarta unei întregi populatii depindea de un amarât de buton rosu. Si tot ca în filme, întotdeauna aparea un erou în final, care îl oprea pe cel rau sa apese butonul.

      Robben îsi lua paharul cu sampanie (caci vroia sa sarbatoreasca !) si se apropie de panou. Odata apasat butonul, rachetele vor porni spre Luna cu o viteza impresionanta, iar în 5 minute, Luna va fi "în drum" spre Soare. Peste alte 5 minute, va avea loc marea explozie.

      " Neferictii habar n-au ce-i asteapta ... Asta e; daca n-am tratament pentru ei ... De ce sa-i primesc pe Pamânt ? Poate ma îmbolnavesc si eu si asa ceva nu se poate ... Pacat de petrolul care a mai ramas acolo... ".Asta gândea presedintele înainte sa apese butonul. Sorbi din pahar si apasa butonul.

      Era prea târziu pentru un erou. Doar raul, atât mai ramasese în lume. Evident ca nu putea rata spectacolul propriu-zis, asa ca Robben se îndrepta spre un telescop special, sa priveasca "minunatia" sa de plan. Privea fericit cum pe fundalul galben al Soarelui, o pata mica, neagra (Luna) se împrastia în puncticele minuscule. Sorbi din nou din pahar. " Nu-i nimic, mergem pe Marte ...", gândi Robben. "În 3 luni deja suntem acolo." Si se uita în calendar. Era sfârsitul Lunii. Martie.

Articol preluat din Arhiva SFera Online [www.sferaonline.ro].
SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2014 Arhiva SFera Online