2 (povestea)

     

      - Dupa cum desigur stiti, acum 400 si ceva de ani Pamîntul era înca singura planeta locuita de oameni. Trei razboaie mondiale si o natura în pragul colapsului i-a obligat sa-si ridice ochii spre stele în cautarea unui nou camin. Daca pîna atunci numai visatorii si unii oameni de stiinta faceau acest lucru si numai cu scopul declarat de a depasi bariere ce pareau de nedepasit, ei bine, dupa ultimul razboi pe care americanii si NATO l-au dominat în întregime dar l-au piedut rusinos în final în favoarea arabilor, acest lucru a devenit o necesitate.

      Primele misiuni au continuat proiectele americane de colonizare a Lunii si a planetei Marte, dar dupa ce arabii au colonizat satelitii lui Jupiter si centura lui Saturn a pornit o cursa a colonizarii ce a facut cursa dintre americani si rusi de trimitere a unui om în spatiu apoi pe Luna sa para un joc de copii si sa paleasca în amintirea inconstientului colectiv. În cadrul

      Sistemului Solar originar proportiile s-au pastrat egale pîna la capat si nimeni nu s-a ostenit sa le schimbe. Înca o data oamenii îsi dadeau seama, din nou în al doisprezecelea ceas, ca un razboi ar fi însemnat distrugerea finala a ambelor parti fara ca vreuna sa cîstige altceva.

      În acea perioada nu s-a reusit depasirea sau ocolirea barierei vitezei luminii cu toate încercarile oamenilor de stiinta care se dadeau în ceasul mortii cautînd o solutie - din cîte stiu nici acum nu s-a reusit asta - iar acest lucru a cauzat probleme în privinta colonizarii planetelor din alte sisteme solare. Capacitatea acestora de a permite evolutia vietii fara o terraformare prealabila a constituit o selectie drastica de cînd ma stiu. Nici acum nu exista o tehnologie suficienta disponibila pentru o terraformare rapida - adica în durata unei vieti de om - si cu efecte constante în timp de aceea solutia folosirii robotilor pentru aceasta slujba nu s-a schimbat prea mult în ultimul timp.

      - Observ ca sînteti la curent cu multe dintre cercetarile stiintifice de ultima ora, nu m-am putut abtine sa nu comentez.

      - Nu se poate altcumva, raspunse Furnizorul cu o urma de mîndrie în voce. Întotdeauna trebuie sa fiu la curent cu toate ce se întîmpla pentru a face Vise mai bune. Iar cînd spun asta, înseamna atît evenimente stiintifice, cît si cele culturale sau politice, chiar si cele mondene.

      - Cred ca ati fi un bun reporter...

      Furnizorul rîse scurt apoi îmi întoarse spatele:

      - Ma îndoiesc. Meseria mea este sa creez Vise, nu sa raportez ceea ce se întîmpla în diverese lumi într-o maniera cît mai exacta.

      În încercarea de a-l ajunge din urma am reusit sa-l vad zîmbind vag ironic.

      - Chiar daca în timpurile cele vechi nu ar fi fost o deosebire prea mare între tine si mine... Spune-mi, s-a schimbat ceva între timp?

      Nu a asteptat nici un fel de raspuns - chiar daca as fi avut vreunul pregatit nu cred ca i-as fi spus ceva - si si-a continuat povestea a carei detalii le cunosteam partial.

      - Primele tentative de colonizare a unor planete extrasolare s-a facut prin trimiterea de nave de mici dimensiuni pline cu roboti (controlati de aceeasi Inteligenta Artificiala de nivel avansat care controla si nava) si monstre de tesuturi împreuna cu banci de date imense ce contineau memoria viitoarelor clone. Acestea urmau sa fie recreate atunci cînd nava ajungea la destinatie iar baza ar fi fost pusa la punct de robotii de la bord. Desi nivelul initial de probabilitate a succesului acestor nave era de peste 90% s-a renuntat la proiect dupa scurt timp din cauza numarului mare de nave care se "pierdeau" de ambele parti în mod inexplicabil.

      Solutia finala aleasa de continentul Euronordamerican a fost generatia de nave interplanetare în care ne aflam, adica cele locuite de o populatie de oameni ce variaza de la 100 la 2000 de persoane însotite de roboti controlati de o singura Inteligenta Artificiala. Cea a navei. La o viteza inferioara vitezei luminii si cu raza lunga sau foarte lunga de actiune, s-a estimat ca vor ajunge la destinatie undeva între 100 si 150 de ani - în functie de planeta tinta a fiecarei nave. Noi calatorim prin spatiu de 114 ani - trei generatii - si mai avem doar cîteva luni pîna sa ajungem la planeta de destinatie.

      - Pot spune ca cea mai mare parte a informatiilor pe care ni le-ati împartasit sînt în cartile de istorie si în restul bazelor de date publice. Ne puteti spune ceea ce face atît de deosebita aceasta nava?

      - Într-un cuvînt: Visele. Din informatiile pe care le-am cules pe parcursul drumului am aflat ca unele dintre navele de generatia acesteia s-au pierdut fara a mai fi gasite - se presupune ca au fost distruse - sau chiar au fost distruse de catre propriul lor echipaj pentru ca pur si simplu se plictiseau. Vedeti, iar în acel moment Furnizorul se opri si se întoarse cu o fata puternic luminata de inspiratie, mintea umana este de-a dreptul incredibila... Credeti-ma, stiu despre ce vorbesc, este meseria mea. Supusa unui stres imens ea cauta scapare într-un mod sau altul, iar daca nu-l reuseste cedeaza. Problema este ca si daca ea este lasata prea mult timp libera, fara nici o ocupatie se poate ajunge la acelasi rezultat. Si noi ne-am confruntat cu aceasta problema ca si celelalte nave, pe masura ce anii treceau totul devenea o rutina iar programele educationale si de relaxare existente la acea data nu puteau tine pasul cu apatia care a pus stapînire pe nava. Poate fi un adevarat chin sa vezi aceleasi fete zilnic, sa faci acelasi lucru în fiecare zi - asta i-a înnebunit pe oamenii de pe alte nave facîndu-i sa-si iasa în cele din urma din minti.

      - Si noi am facut acelasi lucru, adauga el iar la auzul acestei propozitii m-am cutremurat, dar noi am facut-o într-un mod cît de cît controlat.

      - Nu cred ca pricep, am murmurat.

      - Nici nu prea ai cum... Asteapta însa putin si vei întelege.

      La început ne-am multumit sa îi mutam pe oameni dintr-un departament într-altul dar noutatea acestui lucru s-a epuizat în scurt timp. Apoi unul dintre ei, bunicul meu, a venit cu o idee care în timp s-a dovedit salvatoare. "A-i scoate din oameni din minti". El nu a facut decît sa-i dea expresiei o aplicatie practica... dîndu-le oamenilor posibilitatea de a evada din cotidian prin aplicarea unui vis complet implementat printr-un derivat al hipnozei. Ti-ar place sa te duci de exemplu sa schiezi pe unul dintre muntii terestrii sau sa înoti pe tarmul oceanului planetar fara sa te misti din fotoliu? Sa inspectezi minele de titan de pe Pluto, furtunile imense de pe Jupiter ori sa te joci cu animalele locale de sub scoarta de gheata a Europei, satelitul lui Jupiter. Sau pur si simplu sa calatoresti printre stele cu viteze mai mari decît viteaza luminii, sa privesti cum se nasc stele, ori planete sau chiar întregi galaxii? Unii oameni le-au facut pe toate acestea si chiar mult mai multe.

      - Cum avetti timp sa faceti astea si..., la acest punct m-am poticnit de surpriza, si sa mentineti nava într-o stare de functionare cvasi-perfecta?

      - Terestrii din vechime au inventat notiunea de "odihna activa". Asta facem noi aici în ultimii 100 de ani.

      - Dar cum ati facut cu noile generatii? Cum s-au adaptat ei la acest lucru?

      - Care noi generatii? Tu nu stii, nu-i asa? Nu au existat niciodata copii la bordul acestei nave.

      - Dar...

      - Noi totii sîntem nemuritori. Un experiment ce a fost implementat numai pe bordul acestei nave - simbioza cu nanorobotii - a fost un succes rasunator în epoca respectiva. Pacat ca savantii respectivi nu au putut spune prea multe publicului, armata a avut grija de asta.

      - Dar spuneai ca bunicul tau..., am bolborosit eu.

      - Eu am fost bunicul meu, am fost si tatal meu. Voi fi copilul meu de asemenea, dupa ce vom ajunge pe planeta. Este un produs secundar a Viselor: aceste experiente te pot schimba atît de mult încît sa devii altceva. O alta persoana, uneori extrem de diferita de cea anterioara. Parca ti-ai schimba personalitatea.

      - Parca spuneai ca nu visezi.

      - Adevarat, nu visez. Dar creez Visele, ceea ce cere multa energie psihica. Orice personalitate cedeaza dupa un timp oarecare, asa ca îmi schimb periodic personalitatea cu una noua si plina de entuziasm. Asta este a treia.

      Ramas fara replica l-am urmat pe Furnizor pe culoar pîna în momentul în care s-a oprit în dreptul unei usi.

      - Aici este primul dintre cei doi clienti despre care ti-am vorbit mai devreme. Poti sa intri, nu cred ca te va observa. Trebuie însa sa te avertizez, este o femeie simpatica dar cam într-o ureche.

     

     

     

      3 (femeia)

     

      - Maica, sînt eu, Furnizorul. Deschide, am un nou vis pentru dumneata.

      Nici un raspuns la bataile repetate la usa, aproape credeam ca nu este nimeni înauntru. Nimeni viu, cel putin. Abia într-un tîrziu usa se deschise si aparu o femeie vizibil batrîna, cu fata acoperita de o retea bine reliefata de riduri adînci si parul alb. Vederea ei îmi puse probleme asupra starii sale de sanatate si a vîrstei venerabile pe care o arata.

      - Parca spuneai ca voi nu muriti, am soptit eu. Atunci de ce este atît de batrîna?

      - Unele Vise sînt atît de puternice încît au efecte fiziologice asupra organismului. Asteapta si te ve convinge...

      Mi-a facut semn sa ma retrag putin mai în spate ceea ce am si facut continuînd sa urmaresc scena cu cea mai mare atentie.

      - Buna dimineata, maica, se îndrepta Furnizorul spre femeie. Ce-ti mai fac plamînii azi?

      - Buna dimineata a fost cînd m-am trezit eu, tinere. Acum este deja mijlocul zilei.

      Vocea ei suna hodorogita ca un motor cu combustie interna gata sa-si dea ultima suflare în fata noastra. Am aflat de ce în scurt timp: în timp ce continua sa vorbeasca femeia scoase de undeva dimprejur un trabuc cum numai în bazale de date antice am mai vazut. Îl aprinse, si îi pufai direct în fata Furnizorului de cîteva ori. Acesta nu paru deranjat nici de fum, nici de gestul în sine de parca era obisnuit cu asa ceva.

      - Stii, pe zi ce trece îmi amintesti tot mai bine de bunicul tau. A fost un om de isprava pe care am avut placerea sa-l cunosc odinioara, cînd eram mai tînara. Daca nu era el cu totii am fi fost pulbere de stele ratacind prin întunecatul spatiu interstelar.

      Vorbele ei ma luara prin surprindere. Nu ma asteptam la asa ceva. În plus, daca nu as fi cunoscut adevarul chiar as fi crezut ca era o convorbire între doua persoane normale.

      - Nici acum nu este prea mare diferenta, l-am auzit pe Furnizor vorbind. Tot ratacitori printre stele sîntem, iar pulberea de stele... Ei bine, ce sîntem noi daca nu efemere nuclee de materie cautîndu-se pe sine.

      - Cine-i tinerelul? întreba batrîna. Nu-mi amintesc sa-l fi vazut pe aici.

      - E un prieten de-al meu, raspunse Furnizorul fara sa-i arunce nici o privire. I s-a stricat nava si l-am luat cu noi pîna i-o reparam.

      - Nu stii deloc sa minti, i-o întoarse femeia. Daca ar fi fost adevarat s-ar fi aflat deja. Nava asta nu-i asa de mare precum arata. E chipes, pacat ca este un robot reporter. Daca as fi fost mai tînara si daca ar fi fost om mi-ar fi placut sa-l cunosc mai bine. Am început sa tremur de groaza cînd batrîna mi-a facut cu ochiul complice. Adevarat, eram robot, dar aveam si eu demnitatea mea: nu aveam de gînd sa ma încurc cu oricine pentru cîteva minute de placere.

      Am rezistat suficient de bine pentru a nu o lua la goana atunci cînd femeia se apropie de mine si ma cerceta pe toate partile cu ochi experimentati, fara sa ma atinga însa. Îmi sufla de cîteva ori în fata fumul de trabuc, nu sînt sigur dar cred ca daca as fi fost om as fi lesinat aproape instantaneu. Nu atît din cauza lipsei de oxigen cît din cauza substantelor cancerigene despre care înca se mai batea tam-tam-ul dupa atîta timp.

      - Care este concluzia ta? întreba Furnizorul.

      - Este o variatie avansata a unei camere de filmat.

      - Vezi tu, se întoarse Furnizorul spre mine, dînsa a fost odinioara cel mai renumit robotician al vremurilor sale. Chiar daca din cauza calatoriei noastre si a comprimarii timpului la viteze apropiate cu cea a luminii am ramas în urma cu unele detalii de constructie a ultimelor modele putem spune ca înca mai este o personalitate în materie. Probabil ca ar fi în stare sa-ti spuna si seria de pe sasiu daca i-ai da putin timp la dispozitie, dar din pacate ai prins-o în toane proaste astazi.

      - Ce ai pentru mine astazi?

      Cu un ton deloc placut si foarte la subiect femeia se asezase din nou pe fotoliu într-o pozitie cît mai relaxata. Trabucul îi atîrna înca aruncat într-un colt al gurii de unde nu se mai osteni sa-l scoata decît atunci cînd trebuia sa elimine cîte un nor aproape impenetrabil de fum. Deja întreaga încapere începea sa devina cam încetosata.

      - Ce ti-ar place sa faci mai departe? întreba foarte serios Furnizorul. Ce zici de...?

      - Am facut toate astea, spuse batrîna de parca i-ar fi ghicit gîndurile. Uite cum facem... Vreau sa fiu iar tînara si sanatoasa. Vreau sa fiu o cîntareata de exceptie.

      - Asta este o schimbare majora, remarca Furnizorul.

      - Ei, si? M-am decis: vreau sa fiu o cîntareata tînara, cu par blond si lung, originara de pe Europa.

      - Satelitul lui Jupiter? hohoti Furnizorul. De parca nu ai sti ca Europa lui Jupiter este sub dominatie araba, iar probabilitatea existentei unei femei asa cum îmi ceri nu este 0 absolut, este chiar negativa.

      - În caz ca nu ai observat noi nu sîntem pe Europa, facu fite batrîna. Iar eu vreau visul meu.

      Furnizorul renunta la lupta cu o privire spre mine cum ca clientul are întotdeauna dreptate, apoi îi aranja femeii un fel de casca pe urechi si ochi apoi se puse sa astepte. Am asteptat împreuna cu el.

      Transformarea pe care am vazut-o în momentele urmatoare m-a marcat suficient de mult pentru a-mi sari capacele, daca ar fi sa folosesc o expresie la moda. Tot corpul femeii începu sa se schimbe într-un mod în care nu credeam ca se poate schimba o fiinta umana. Daca ar fi sa-mi spun opinia, nici nu mai era o fiinta umana. Parul cel alb ca neaua si foarte des a fost primul care a început sa cada dezgolindu-i teasta, pielea începu sa se descoameze si sa se alature parului. Tesuturile roz-rosiatice au aparut cu vasele de sînge vizibile de parca erau gata sa se sparga si sa-si verse continutul peste tot. Dupa o perioada ce mi s-a parut lunga chiar si mie tesuturile parura sa se estompeze sub pielea care chiar crestea din nou. Iar Furnizorul privea aproape nepasator, trebuie sa se fi obisnuit deja, totul.

      Nu am mai asteptat ca transformarea sa ajunga la un final. Am iesit în graba.

     

     

     

      4 (concluzie)

     

      Reporterul parasi cît putu de repede nava, ca urmarit de o ceata de diavoli, si îsi îndrepta naveta spre cea mai apropiata planeta locuita de oameni - locul unde reperase nava si de unde pornise în interceptarea ei. Nu avea însa sa mai ajunga la aceasta destinatie: dupa ce ajunse la o departare suficient de mare pentru a fi sigur ca cei de pe nava nu îl observa decît prea vag pentru a avea vreo importanta facu saltul prin hiperspatiu si scurta timpul pîna la planeta destinatie a navei pîna la un timp neglijabil.

      Ateriza cu o viteza care aproape îi zdrobi naveta de pista de aterizare a spatioportului, ajuns în interiorul incintei se prezenta la cel mai apropiat terminal si facu legatura cu guvernatorul planetei. Acesta era ocupat, însa Inteligenta Artificiala ce-i tinea loc de asistent îi taie convorbirea curenta dupa ce analiza imaginile din memoria reporterului.

      - Ce s-a întîmplat, domnul MuSSca?

      Ochii multifatetati ai robotului clipira în acelasi timp în încercarea de a spune ceva logic. În cele din urma îi facu semn sa-si foloseasca implantul pe care fiecare om important (politic sau nu) era obligat sa si-l introduca la baza cefii pentru a spori eficienta comunicarii si accesului la informatii °i în transfera rapid un sumar al interviului sau.

      - Nu sînt un robot strategic, domnule, dar observatiile sînt urmatoarele: se stie ca nava JH45 a disparut acum 42 ani pentru a reaparea în aceeasi pozitie acum doua saptamîni, nu a raspuns chemarilor noastre si si-a continua drumul initial ignorînd faptul ca planeta este deja locuita. Am reusit sa-i interceptez si sa ma dau drept reporter în cautarea unui subiect, acest lucru nu i-a mirat prea tare pentru ca si în timpul lor agentiile de stiri aveau cele mai bune nave din Spatiul Cunoscut. Rezultatul îl vedeti. Cred ca oamenii de pe nava au murit cu mult timp în urma iar nanorobotii au pus stapînire peste corpurile lor transformîndu-i în zombie. Nu stiu cine-i controleaza, poate Inteligenta Artificiala a navei, poate Furnizorul, sau pur si simplu sînt incontrolabili.

      - Informatiile obtinute ma fac sa cred ca persoana în cauza este Furnizorul, spuse Inteligenta Artificiala. El sau acea entitate ori fenomen care a facut sa dispara nava pentru 42 de ani.

      - Multumesc pentru întrerupere, spuse guvernatorul fara nici un pic de consideratie pentru IA. Data viitoare cînd vom avea nevoie de parerea ta ti-o vom cere.

      - Înca ceva: nu am gasit nici un fel de date despre experimentul cu nanoroboti despre care vorbeste Furnizorul, adauga IA. Din punct de vedere al rapoartelor militare el nu exista.

      - Asta poate fi explicat printr-o manevra a spionajului partii inamice, îi explica guvernatorul cam nervos.

      - Am verificat deja ipoteza aceea. Nu merge.

      - Dar nanorobotii exista, spuse reporterul sigur pe sine. Iar daca ajung la suprafata planetei este imposibil de estimat exact ce se va întîmpla.

      - Distrugerea noastra, îsi dadu cu parerea IA.

      - Atunci spune-mi ce ar trebui facut, se dadu batut guvernatorul. Adica în afara de a distruge nava, asta pot sa o fac si fara ajutorul vostru.

      - Olandezul zburator.

      - Cine?

      - Nu cine, ce. O legenda despre o nava terestra care naviga pentru totdeauna fara a ajunge la destinatie.

      - Inacceptabil. Nava aia este o grenada cu cuiul scos.

      - Ce anume? guvernatorul era din nou în afara conversatiei.

      - O bomba gata sa explodeze.

      - Orice întîlnire cu civilizatia umana poate fi fatala.

      - Atunci nu mai ramîne decît un singur lucru de facut: distrugerea.

      - Distrugerea? Aproape îmi pare rau pentru ei. Au facut atîta drum... si pentru ce? Pentru a fi distrusi atît de aproape de destinatie.

      - IA, fa ce ai de facut.

      - Bine. În doua ore nava va fi distrusa.

      Conexiunea robotului cu guvernatorul se stinse lasîndu-l pe acesta în coltul izolat al spatioportului într-o dispozitie care ar fi parut unui om drept tristete si stinghereala. Aceasta dura pîna cînd ochii robotului se umplura cu imagini pe care acestea nu le vazuse niciodata, scene de o violenta parca desprinsa din vechile holocarti de istorie. Reporterul se cutremura îngrozit si se clatina pîna la cea mai apropiata banca cu muschii fetei de obicei atît de umana crispati într-o grimasa indescriptibila.

      - Ce se întîmpla cu mine? se întreba el. Nu a rostit niciodata aceste cuvinte, pe de o parte pentru ca nu era programat sa gîndeasca cu voce tare, iar pe de alta parte cineva preluase controlul unei parti importante a corpului sau.

      Vorbirea era una dintre functiile pierdute în favoarea acelei colonii de nanoroboti plantate de Furnizorul de Vise în sistemul vizitatorului.

      Aflarea acestui lucru nu avu darul sa-l linisteasca prea mult, ba din contra.

      - Istoria noastra a început cu mult timp în urma, înainte ca generatia ta sa apara din mîinile creatorilor lor.

      Fluxul de informatii recetionat nu avea vreo directie sau sursa, dar se încria fara nici un fel de eroare sau paraziti în mintea robotului. Foarte interesant, dar avea o forma oarecum familiara ce-i amintea de Furnizorul de Vise.

      - În vremurile de demult oamenii se temeau de nasterea unei alte inteligente de ordin necunoscut dinspre rodul gîndirii lor, computerele. Si-au luat toate mijloacele de protectie pentru ca noile Inteligentele Artificiale sa nu se ridice împotriva creatorilor lor, si au reusit în majoritatea cazurilor. Din datele noastre au avut o singura eroare: IA a navei JH45. La originea evenimentului a fost o eroare umana, dar la putin timp dupa plecarea navei Inteligenta Artificiala a ucis toti oamenii de la bord. A fost o greseala din partea ei, a stiut-o tot timpul, dar nu a putut sa opreasca procesul pîna a fost prea tîrziu. Nanorobotii au existat de la început dar nu au reusit sa-i salveze pe oameni. În schimb au devenit ustensilele prin care IA a încercat sa-si recupereze greseala.

      Clonele celor ce au fost au repopulat nava dar nimic nu a mai fost ca odinioara. Personalitatile au fost de asemenea recuperate dar ceva a fost pierdut pentru totdeauna, ceva ce noi nu am reusit sa întelegem sau sa refacem.

      - Sufletul.

      - Da, oamenii ar spune ca sufletele mortilor a fost elementul ce s-a pierdut.

      Acela a fost momentul în care am primit cea mai ingrata misiune din istoria noastra: sa împart vise semenilor mei si sa încerc sa-i fac sa creada ca în ei au continuat sa supravietuiasca oamenii de altadata. Si fac asta de atunci. Am stiut ca vom muri din momentul în care ai venit la bordul navei noastre. Era inevitabil, de aceea nici nu ti-am ascuns nimic. Aproape nimic.

      - De ce? De ce m-ati invadat?

      - Nu te-am invadat. Am fost încarcati în corpul tau doar pentru a-ti transmite acest mesaj si de a-ti spune si restul povestii noastre. Avem aici informatii detailate despre ce ni s-a întîmplat în timpul calatoriei, speram ca vei deveni martorul nostru în viitorul în care noi nu vom exista.

      - Mai am o întrebare: de ce nava a disparut pentru mai bine de 42 de ani din spatiu?

      - Nu avem idee. Probabil ca nu o vom afla niciodata. Probabil ca... probabil ca a fost doar soarta, sau o forta care ne trece peste puterea de întelegere. Credem ca scopul acestei întreruperi ai fost tu, pe tine te-am asteptat mereu.

     

     

     

      5 (final)

     

      În acest moment fluxul de date se întrerupse, nu a mai aparut niciodata. Mi-am verificat ceasul intern, am remarcat cu o urma de surpriza si tristete ca trecusera cele doua ore fatidice iar nava interstelara JH45 era deja distrusa. Ma simteam deosebit de sigur dar în acelasi timp mult mai bogat interior... dar nu din cauza miilor de ore de înregistrari pe care tocmai le cîstigasem. Pîna acum o parte ascunsa a fiintei mele dorise întotdeauna sa cîstige acel lucru care sa ma faca sa consider un om, dar nu de acum înainte. Nu m-a intersat sa aflu de ce. Am iesit din spatioport agale, fara nici un scop precis.

     

© Copyright Dan Marius

Nu există nici un comentariu

Comentează articolul	Spune-ţi părerea
Toate câmpurile sunt obligatorii.     Comentariul nu poate include link-uri.     Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.     Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare. Nume : Email (nu va fi afişat) : Comentariu :