II

     

      -Te rog, nu-i mai ţine partea! Nu încerca s-o scuzi. Uită-te puţin în jur: se vede clar c-a fost ea.

      -Eu nu ştiu de unde se vede aşa de bine; vrei să dai vina pe Miruna, fiindcă n-o suporţi. De când a venit îi cauţi nod în papură.

      -Eram sigură c-aşa o să zici. Când e vorba de fie-ta tu nu vezi nici ce-ţi atârnă la un metru în faţă. Păi la baie, ea a înfundat toaleta.

      -Cum naiba poţi să faci asemenea afirmaţii? Cu ce să înfunde ea canalizarea?

      -Ei, bravo! Cu ce-aruncă fetele, inocentule!

      -Dragă, e înfundat sifonul de scurgere de sub chiuvetă, nu veceul. Aşa că revizuieşte-ţi acuzaţiile.

      -Da? Şi praful acesta de cărbune de pe tavan şi pereţi e de origine cosmică, desigur; nici vorbă c-ar fi din trusa ei de desen. Ai tăcut?

      -Probabil nu l-am observat până acum.

      -Bună încercare. N-am observat nici aceste simpatice urme de pisică pe care ni le-a pictat cu trei degete unite.

      -O fi intrat mâţa din vecini, mare scofală.

      -Întocmai! Şi s-a plimbat cu capul în jos pe tavan din pur amuzament.

      -Ştii ce? Gata. Mă duc să-l sun pe Dinu să vedem dacă ne poate trimite un instalator.

      Cum se face că întotdeauna când îşi spune că problemele s-au terminat, se iveşte ceva care să-i dea de lucru? Ce simplu e pentru Claudiu! Cheamă un instalator; cine o să facă ordine şi curăţenie după aceea, se ştie.

      Ei, acum era momentul să vadă dacă Miruna este dispusă să ajute cu ceva; că în afară de nenumărate talente nu le-a arătat nimic până acum.

      Unde putea fi fata asta? Uite cum şi-a lăsat şevaletul în soare! N-a strâns şi ea o ceaşcă, a lăsat vraişte totul. Şi unde-o fi Andrei?

      -Irina! Am rezolvat. Dinu a spus că trimite doi băieţi mâine la prima oră. Ştii ce mă bucură?

      -Sunt foarte curioasă.

      -Dincolo, în pensiune n-a ieşit nimic; fosa fiind comună, ne puteam aştepta şi la asta. Aşa! Verifică-ţi mesajele; am auzit când a intrat unul nou. Mă uit şi eu un pic la meci, te superi?

      -Doamne fereşte! Cum aş putea să fac una ca asta? Care a intrat încălţat la mine în birou?

      -Eu, nu; sunt în papuci, mă vezi… mă duc, c-a marcat Argeşu.

      -Claudiu! Uite ce zice mailul ăsta: Avem o rezervare! Trei familii, zece persoane, de joi până luni.

      -Poftim, ziceai că n-o să vină. Trebuie să ne mişcăm rapid, să terminăm cu baia în patru zile. Aoleu, cât am de lucru!

      -Da, iar eu am şi mai mult de atât. În consecinţă, te rog demonstrează-mi că Miruna e aici ca să ne ajute.

      -Stai liniştită, că-i spun. N-ai decât s-o transformi în Cenuşăreasa, dacă vrei. Unde-or fi copiii ăştia? Că eu nu mai apuc să văd niciun meci…

     

      -Miruna, tu eşti?

      -Ce faci aici, Andrei?

      -Nimic.

      -De ce plângi?Ai păţit ceva?

      -Mi-a murit iepuraşul.

      -De ce?

      -Nu ştiu. Poate a mâncat lucernă udă.

      -I-ai spus lui tata?

      -Da, s-a dus să-l îngroape.

      -Şi nu te-ai dus cu el?

      -Nu.

      -Trebuie să te obişnuieşti cu moartea, Andrei. Nu te întrista când cineva moare. Sufletul său intră în Sinele Universal.

      -În ce?

      -Eşti prea mic, nu pricepi. Am să-ţi spun altfel. Moartea nu e rea. Ai crezut că e rău să mori, dar nu e adevărat; sau ţi s-a spus că moartea e ca somnul. Nici asta nu e adevărat. Moartea e o altă parte a vieţii, e împlinirea ei. Prin moarte accedem la adevărata cunoaştere prin sufletul zeiţei.

      -Ce zeiţă?

      -Zeiţa Mamă.

      -N-am auzit de ea.

      -Când mori, te duci în braţele ei ca un copil în braţele mamei. Îţi mai este teamă de moarte acum? Ţi-e frică să mori?

      -Eu n-o să mor. Când vine la mine, îi dau una!

      -Toţi murim, Andrei. Chiar şi tu, doar că nu poţi înţelege deocamdată. Dacă ai şti ce bine e în braţele Zeiţei, ai vrea să mori.

      -Mi-ar place să văd cum e pe acolo, adică să explorez, înţelegi, dar să mă întorc înapoi.

      -E posibil şi acest lucru, dar numai pentru iniţiaţi.

      -Ce sunt ăia?

      -Nişte oameni deosebiţi care ştiu lucruri deosebite.

      -Tu eşti aşa?

      -Aproape.

      -Mă înveţi şi pe mine?

      -Vrei? Să nu spui la nimeni, auzi? Sst! Vine tata.

      -Hai, copii, hai s-o ajutăm pe mama. Joi ne vin musafiri. Miruna, fă-te şi tu utilă.

      -Iar s-a luat nevastă-ta de mine?

      -Ai grijă la exprimare, domnişoară. Să păstrăm relaţiile amiabile, da? Implică-te şi tu puţin pe la bucătărie sau la curăţenie; oricum nu e mulţumită decât de ceea ce face ea însăşi şi te va da la o parte în scurt timp, aşa că n-o să ai ocazia să te speteşti.

      -Claudiu! Claudiu!

      -Ne-a reperat.

      -Haideţi acasă!

      -Mami, a murit iepuraşul!

      -Vai, sărăcuţul, ce-o fi avut? Auzi, Andrei, am o treabă pentru tine.

      -Stai, mami, să văd şi eu scorurile.

      -Of, că şi tu eşti sămânţă de microb ca taică-tău. Dă-le-ncolo de meciuri şi du-te cu bicicleta până la tanti Lenuţa.

      -Mă laşi cu bicicleta?

      -Da. Du-te şi spune-i să păstreze ăia doi curcani, că-i cumpărăm noi, că ne vin turişti. Are baba telefon mobil şi pleacă cu el la sapă, da’ nu-l aude când îi sună în buzunar, „din cauza zgomotului de fond”.

      -Mamă, pot să-mi iau o îngheţată?

      -Da, mai ai bani?

      -Are, că m-a bătut la ultima partidă de şah. Tu Irina, ce-o fi avut iepurele? Nu cumva e gripă aviară?

      -Gripă aviară la iepuri?

      -De ce nu? I se înnegriseră ochii complet. Nici nu l-am lăsat pe Andrei să-l vadă.

      -Doamna Irina, pot să vă ajut cu ceva?

      -Acum nu mai ai cu ce, că am strâns eu masa, am făcut curat în baia pe care a vizitat-o pisica imponderabilă, iar cina e deja gata.

      -V-aţi gândit la un meniu pentru musafiri?

      -Păi… ştiu şi eu… ciorbă de burtă, că mai am un pachet în congelator, fripturi, trebuie să fac nişte prăjituri de casă…aperitive multe…

      -N-ar fi bine să gătiţi ceva în ton cu tema pensiunii? Ceva… mai special. De exemplu măduvioară prăjită cu sos roşu…ca sângele, fructe de mare cu pepene roşu, supă din ochi, limbi de gâscă cu sos tartar…

      -Păianjeni pane şi greieri traşi în ciocolată. Foarte amuzant, Miruna, ce să-ţi spun. Doar că eu vreau ca vizitatorii să revină.

      -Mamă! Nu-mi găsesc bicicleta!

      -Cum aşa? Am văzut-o ieri lângă fântână. Claudiu! Doamne! Iarăşi e la meci. N-au mai trecut ălea nouăzeci de minute?

      -Ce e?

      -Unde-i bicicleta lui Andrei?

      -Trebuie să fie în şopru.

      -Tati, acolo m-am dus de prima oară.

      -Bine. Hai s-o căutăm. O să aflu rezultatele la jurnal deseară.

      -Ştiţi, doamna Irina, eu cred că cei care vin aici, o fac tocmai pentru că vor ceva inedit. Dacă-i primiţi cu ciorbă de burtă ca la toate motelurile din drum, se vor simţi frustraţi, îşi vor zice c-au dat banii degeaba.

      -Şi ce-ai vrea, Miruna? Să mă îmbrac în negru ca tine, să-mi machiez nişte cearcăne emo şi să le gătesc sepie cu ananas? O să avem succes atunci? Sau poate ar fi interesant să-l deghizăm pe Claudiu în stafie?

      -Eu nu sunt emo, dacă asta aţi vrut să sugeraţi. Eu port stilul gothic.

      -O.K. Mâine să vii să mă ajuţi la sarmale. Apoi să vedem ce mai este de făcut prin pensiune.

      -Dragă, nu găsesc bicicleta băiatului.

      -Cine putea să o ia de ieri până azi? Ieri am văzut-o eu la poartă, lângă fântână.

      -Nu-mi amintesc să fii venit cineva la noi de ieri până azi.

      -Ba da. Poştaşul.

      -Mamă, poştaşul mi-a luat bicicleta?

      -Nu ştiu, dragă. Te-ai jucat ieri cu vreun băiat? Eram în balcon şi te-am auzit vorbind cu cineva.

      -A! Daa, era un băieţel… nu l-am mai întâlnit până acum. M-a întrebat dacă am văzut-o pe maică-sa. Cred că n-a avut ocazia să se dea vreodată pe o bicicletă, că se uita foarte curios la a mea.

      -Păi el o fi luat-o. Nu te mai duce nicăieri, încerc iar la telefon.

      -Doamna Irina, era să uit! Am adus de la vecina din vale nişte tuberoze. Le-am scos cu mult pământ, sunt în roabă; pot să le plantez în grădină?

      -Ce repede te-ai împrietenit cu vecinii! Pune-le la umbră şi nu pe gazon. Găseşti hârleţul în magazie. Claudiu! Iar ai dispărut?

      -Fii liniştită, că nu stau degeaba! Am vorbit cu Stelică a lu’ Speriatu să aducă încă doi lăutari pentru vineri. Pentru sâmbătă dimineaţa am tocmit şareta ca să plimbe oamenii pe la muzeu, măcar că nu ştiu cum îi înghesuie pe toţi…

      -Bine, dragule, văd că funcţionezi. Ar fi frumos şi-un foc de tabără. Eu mă duc la bucătărie să încep. Poţi să-i comunici Mirunei că aceste momente nu sunt cele mai potrivite pentru grădinărit şi că i-aş fi recunoscătoare dacă s-ar ocupa cu alesul frunzelor de viţă pentru sărmăluţe?

      -Sigur, iubito.

     

      Nimic nu se compara cu o dimineaţă de iunie la ţară. Ea, Irina, era năsută şi educată la oraş; iubea asfaltul, sesiunile de shopping şi animaţia. Nu crezuse niciodată că se va îndrăgosti atât de repede şi de iremediabil de natură.

      Iată ce răsărit măreţ! Ce aer curat! Mii de păsări cântătoare s-au trezit în pădure.

      Iar ea trebuia să intre în bucătărie. Îşi va face o cafea mare, pentru curaj. Astăzi veneau instalatorii; apoi Claudiu va merge în oraş pentru aprovizionare ( să nu uite de sucul de fructe!); va merge la oraş fără Miruna… mai avea de copt două tăvi de prăjituri, timp în care fata va şterge praful în camerele pensiunii. Să vedem, o să facă şi treaba asta tot în rochie neagră?

      -Claudiu, hai, sus! Că imediat apar băieţii. În caz că e nevoie, tu mai ai ceva soluţie de lipit ţevile?

      -Poxilină. Este cafea făcută? Copiii s-au trezit?

      -Andrei se uită la televizor, dar nu ştiu nimic despre Miruna. Poate e prea devreme pentru ea.

      -Tati! Pe Discovery am văzut un ligru. Ştii ce e ăla?

      -Nici nu vreau să aflu, Andrei.

      -Mamă, azi-noapte mieuna o pisică în baie.

      -E pisica din imaginaţia lui taică-tău.

      -Mami, da’ ce face Miruna pe pajişte?

      -Claudiu, vino un pic s-o vezi pe fiică-ta; instalatorii ar putea intra la idei dac-ar vedea-o în cămaşă de noapte practicând yoga.

      -Miruna, vino, tată, în casă! Ce faci acolo dezbrăcată?

      -Nu te-aude, tati.

      -E-n transă, Claudiu, las-o. Dac-o vede, poate se hotărăşte vecina Mărioara să se mute la bloc.

      -Miruna, vino sus, n-auzi?!

      -Uu! Acum cred c-ai supărat-o. Vine. Sper să nu trântească uşa la intrare.

      -Ce e, tată? M-ai întrerupt exact când rosteam cele nouă mantre ale marii invocări.

      -Miruna, cred că ţi-am explicat ce înseamnă pericolul sectelor.

      -Nu e nicio sectă, eu sunt adeptă a religiei wicca.

      -A! În cazul ăsta, m-am liniştit! Maică-ta ştie?

      -Ea a trecut prima la wicca, convertită de Hans. Apoi m-au iluminat şi pe mine.

      -Hans…

      -E soţul lui mama.

      -Practicaţi sacrificii umane?

      -Nu fi absurd! Noi suntem protectorii Pământului.

      -Iertaţi-mă că întrerup o discuţie de asemenea profunzime spirituală, dar n-aţi vrea să trăim aceste revelaţii mai târziu, că tocmai au intrat instalatorii pe poartă…

      Poate că în sfârşit Claudiu va deschide ochii! Atâta încredere avea în fetiţa asta a lui! Cine ştie ce alte secretuţe bine păzite mai are…

      A! oare chiar era necesar să mai intre muncitorii în baie? Ea făcuse curat. Cum pot muncitorii să găsească noroi când n-a mai plouat de-o săptămână? Mai exista o lege a lui Murphy neînregistrată: cei cărora nu le poţi cere să se descalţe, au întotdeauna încălţămintea plină de noroi. E axiomă. A trebuit să vină să constate singur ceea ce oricum i se spusese: şi anume că cea mai timidă picătură de apă face sifonul să se reverse. O fi mulţumit acum? Bineînţeles că la căminul de jos trebuie săpat, dar nu puteau începe fără să facă puţină mizerie şi aici, nu?

      -Miruna, azi mizez pe ajutorul tău. Dacă mantrele pot să aştepte, aş vrea să verifici în pensiune cameră cu cameră, să fie totul perfect, băile să strălucească, să fie flori în camere, să funcţioneze toate televizoarele, să…

      -Irina, ne mai trebuie un târnăcop. Pământul e tare ca piatra.

      -Şefule! Cereţi şi o bere la doamna! Că ne-am uscat aici.

      -Berea la sfârşit, că nici n-a dat căldura ca lumea. Şi săpaţi mai cu nădejde.

      -Aoleo! Cucoană, e tare ca sarcofagu de la Cernobâl, zău!

      -Daţi-ne o bere să ne întărim, că dacă nu, eu nu mai pot, aşa pe uscat.

      -Cred că Dinu ne-a trimis două lehuze din concediu de maternitate, nu doi bărbaţi. Săpaţi de jumătate de oră şi nu se cunoaşte.

      -Auzi, doamnă, dacă nevastă-mea m-ar canoni atâta până să beau o bere…

      -Claudiu, am spus nu.

      -Lasă dragă! Hai băieţi dintr-o sorbitură, că e bere scumpă. Şi arătaţi-mi ce puteţi, că dacă se face cald…

      -Ce trozni aşa, măi frate-mio? Parcă se lovi târnăcopu în ceva.

      -Claudiu, dacă ăştia sparg ţeava…

      -Ştiu care sunt consecinţele. Vezi, Ionele, peste ce ai dat.

      -Pfui! Da ce pute!

      -E ţeava, bă, că iote ce mâzgă neagră curge.

      -Ce-ai, bre, că tu dăduşi în partea aia.

      -Staţi, nu vă certaţi, măi băieţi. Luaţi lopeţile acum şi daţi uşor…

      -Ţeava e şefule, ietă capătu.

      -Bă, Vasile, eşti prost. Îndoitura aia n-are cum să fie ţeava de scurgere.

      -E o ţeavă de metal, dar e prea mică. Trageţi-o afară dacă se poate, că vă încurcă. Bine că nu e ţeava!

      -Ce noroi negru iasă! Ne facem ca porcii, şefule. Să ne lase şi pe noi doamna la baie să ne spălăm la urmă.

      -Ce naiba e asta? Ce e aşa de mare?

      -Bă, Ioane, să n-am noroc! Găsişi o bicicletă!

      -Şefule, ce gaură e acolo de încăpu troleu ăsta în ea?

      -O bicicletă?

     

© Copyright Diana Alzner

Nu există nici un comentariu

Comentează articolul	Spune-ţi părerea
Toate câmpurile sunt obligatorii.     Comentariul nu poate include link-uri.     Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.     Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare. Nume : Email (nu va fi afişat) : Comentariu :