- Kim, spuse Lewis, Prozon te contactează!

      Kim îi făcu un semn discret că poate să ia parte la conversaţie şi apăsă un buton care i-l aduse pe Prozon în faţa ei. Avea încă forma lui naturală, cubul şi pelerina menţinând încă arsurile provocate de întâlnirea cu Arian.

      - Cu ce îţi pot fi de folos, Mărite Prozon? îl întrebă Kim într-o manieră foarte serviabilă.

      - Vreau să vedeţi ceea ce se poate întâmplă dacă ordinele mele nu sunt ascultate şi nu sunt duse la bun sfârşit! Vreau să fiţi martorii bunăvoinţei mele netarmuite faţă de voi şi câţiva alţi semeni de-ai voştri. Chiar dacă avem nevoie unii de alţii, sunt câţiva care nu binevoiesc a respecta ceea ce nouă ne place să considerăm a fi îndatoririle în dublu sens.

      - Încerc să te urmăresc, spuse Kim, dar nu ştiu despre ce naiba vorbeşti acolo!

      - Ai să înţelegi acum! şi lângă Prozon a apărut Jhon, ce avea o faţă îmbătrânită şi umerii lăsaţi.

      - Jhon...! şopti Kim.

      - Da, el e! Prozon îşi îndreptă pelerina asupra lui atingându-i pielea de pe frunte, ceea ce îi produse câteva descărcări electrice de culoare albastră. Jhon îşi retrase instinctiv capul şi se dădu un pas mai în spate.

      - Nu are rost să te împotriveşti! continuă Prozon, vreau să demonstrez colegilor şi semenilor tăi că neînţelegerile apărute între noi şi nerespectarea îndatoririlor cu dublu sens pot duce la o asemenea finalitate.

      Kim şi Lewis priveau uimiţi cum Prozon intră în corpul lui Jhon şi se stabileşte acolo, în noul său corp surogat.

      - Din acest moment, Jhon nu mai există! dacă o să părăsesc vreodată corpul lui, acesta va muri. Acum, intenţia mea a fost să vă fac să înţelegeţi că nerespectarea înţelegerilor dintre noi pot provoca daune serioase în rândul vostru. Vreau să duceţi ceea ce aţi început la bun sfârşit şi nu uitaţi, termenul final se apropie!

      Kim încheie transmisia scuturându-se de parcă ar fi trebuit să dea jos un strat de zăpadă ce îi acopereau umerii.

      - În ce naiba ne-am băgat? îl întrebă ea pe Lewis.

      - În rândul celor bogaţi, spuse el râzând. Sper că nu te înmoi acum, la final! Mâine e ziua cea mare, am organizat licitaţiile în afara pieţei. Trebuie să rezistăm până mâine, indiferent cum!

      Lewis se ridică de pe scaun şi se îndreptă ameninţător către Kim.

      - Nu îţi permit să îţi baţi joc de tot ce am muncit până acum şi să strici totul în ultima clipă. Douăzeci şi patru de ore mai durează până ce banii vor fi în conturile noastre, după care drumurile noastre se vor despărţi.

      - Dar ce facem cu Arian?

      - Arian o să ne ajute să ne ducem planul până la capăt, chiar fără să îşi dea seama că o face. Astăzi am pregătit contractele de difuzare în exclusivitate cu toate televiziunile interesate din lume. Tot ce a trebuit să fac a fost să le arăt ratingul de popularitate pe care discursul Preşedintelui l-a oferit.

      - Crezi că o să reuşeşti să finalizezi şi contractele acestea? întrebă Kim puţin cam neîncrezătoare.

      - Normal că pot! Lewis spuse aceste cuvinte pe un ton autoritar. Am nevoie de tine să dai drumul la reportajul acela cu războiul. Mai avem nevoie de această demonstraţie pentru a finaliza contractele. O să fim cei mai bogaţi oameni de pe pământ, Kim! spuse el şi se îndreptă către fereastră ţinându-şi mâinile la spate.

      Kim simţea cum o cuprinde panica, cum un sentiment de vinovăţie şi de umanitate o cuprinde. Chiar şi ea se întreba ce înseamnă acest sentiment şi ce îl cauzează. Nu vroia să mai ducă povara atâtor comploturi şi minciuni. Vroia să fie liberă! îşi îndreptă mâna înspre sertarul în care tot timpul avea armă care o însoţea. O atinse ca şi când ar fi atins chipul unei persoane iubite. Dar când a vrut să o ridice, greutatea armei a făcut-o să se trezească din acea visare şi a făcut ca sentimentul acela ciudat să dispară. Lewis zâmbi şi se întoarse după ce îi admirase fiecare mişcare reflectată în geamul în faţa căruia stătea. Încă avea nevoie să îi controleze mintea, nu era convertită în totalitate.

      - Vreau în zece minute ca reportajul să ruleze pe toate staţiile noastre! Astăzi vreau să închei contractele cu companiile la nivel mondial, şi aici vorbesc despre aproape o mie de contracte!

      Secretara interveni anunţându-i că ar fi bine să se uite puţin la televizor. Amândoi rămaseră cu privirile pironite în ecranul coborât din tavan pe peretele din faţa biroului. O navă de forma unei farfurii zburătoare traversa liniştită întreg oraşul, având în spatele ei o armată de elicoptere şi avioane de luptă. Nmeni nu îndrăznea să deschidă focul, deşi încercau în continuu să facă legătura cu nava. Toată lumea se întreba unde se îndreaptă şi care e scopul acestei vizite şi mai ales care este legătura dintre conferinţă de mai devreme a Preşedintelui şi această apariţie surprinzătoare.

      - Este perfect! spuse Lewis, perfect! şi îşi frecă palmele mulţumit. Nu ştiu cine e sau ce vrea, dar tocmai ce avem reportajul perfect. Putem să începem perfectarea contractelor! şi Lewis se îndreptă înspre birourile lui fericit.

      - Lewis! strigă Kim oprindu-l pe acesta din drum. Se pare că se îndreaptă înspre noi! şi întradevăr, nu termină bine de zis că navă întunecă geamul de la biroul acestora.

      Reporterul care prezenta ştirea în direct anunţa surescitat că nava spaţială s-a oprit deasupra sediului GOA şi că trenul de aterizare sub forma unui cilindru a ieşit din ea. Reporterul transmitea din unul dintre elicopterele care însoţeau nava. Aproape gâfâind a anunţat că o trapă s-a deschis din trenul de aterizare şi că se vedeau ieşind câteva persoane.

      - Opreşte transmisia! urlă Kim în telefonul care îi făcea legătura cu responsabilul cu acea intervenţie live. Pune publicitate! urlă ea încă o dată când cel de la capătul firului a încercat să spună cât de important este acest reportaj. Transmite-mi mai departe imaginile primite de la reporterul acela, dar doar pe unitatea mea, m-ai înţeles?

      Înainte ca imaginea să fie destul de clară pentru a se identifica chipurile celor care au coborât din navă, un calup de publicitate a fost introdus, acelaşi calup ca şi cel de la conferinţă. Lewis se uită cu ochii ieşit din orbite la ea, nevenindu-i să creadă gestul pe care l-a făcut.

      - Ai înnebunit, femeie? strigă el la ea. Dă-mi un singur motiv pentru care să nu te împuşc chiar acum! cu o privire nebună pe chip, scoase un pistol de la brâu şi o ameninţă acum pe Kim care se lăsase pe spătarul scaunului ei.

      - Omoară-mă şi nu o să rezişti mai mult de doisprăzece ore pe pământul acesta. Tocmai ce ne-am salvat amândurora vieţile, nesăbuitule! era rândul ei să se răstească la Lewis.

      - Nu înţeleg! spuse el.

      - Normal că nu înţelegi, că doar nu poţi să vezi mai departe decât calculele tale infinite şi ingineriile economice pe care le faci tot timpul! îi spuse ea de data aceasta calmă. Din acea navă a coborât Arian, exact cum mă aşteptam, spuse ea uitându-se în monitorul ce a ieşit de data aceasta din blatul biroului. Dacă lumea vede cine ne vizitează sediul, acum că Jhon a dispărut, şi toată ţara vuieşte despre preluările făcute pe sectorul media, ce crezi că se va crede? Mai mult decât atât...dacă Prozon află despre această vizită pe care Arian a binevoit să ne-o facă, ce crezi că v-a zice? O să îţi mulţumească că ai primit în casă cel mai de temut duşman al său?

      Lewis se uită la ea şi cântarea fiecare vorbă pe care aceasta o spunea.

      - Putem să îl folosim pentru a ne proteja de Prozon, continuă el în ton cu Kim. Putem chiar să i-l oferim lui Prozon. Arian nu ştie că Jhon este Prozon! e genial spuse Lewis, cum de nu m-am gândit la acest lucru de mai de mult?

      - Ei, ai văzut că până la urmă ne putem înţelege! spuse Kim pe un ton prietenesc.

      - Poţi să repornesti imaginile, dar vreau să le dai cu un minut mai în spate, astfel că dacă vezi că apare vreun om în jurul navei, sau vreun extraterestru formezi o buclă cu alte imagini, ai înţeles? Vreau ca tot timpul în imagine să fie nava, dar niciun om să nu apară în jurul ei! transmise ea din nou prin telefon responsabilului cu transmisia live.

      Arian intră pe uşa biroului fără să mai bată, urmat de George şi de Robert. Îl împuşcă pe Lewis fără să spună nici măcar un cuvânt şi se uită la el cum cade fără viaţă, sângele începând să se prelingă pe podea. Kim se ridică de la birou îngrozită şi din nou acel simţământ de vinovăţie începea să o macine. Speriată, se retrase într-un colţ cerând îndurare de la Arian.

      - Am doar două întrebări simple pentru tine, îi se adresă el femeii speriate. La ce îţi foloseşte acea secvenţă de ADN pe care ai furat-o din sediu NSA? şi a doua: Care sunt intenţiile tale în legătură cu utilizarea aceasteia? folosea un ton calm şi cuvintele îi ieşeau clar şi răspicat.

      - Este la subsol, în seiful nostru! se destăinui ea fără ca măcar să încerce să se împotrivească.

      - Şi ce aveţi de gând să faceţi cu ea? continuă Arian pe acelaşi ton.

      - Am făcut deja! chipul femeii îşi recăpătă calmul, se îndreptă şi se puse tacticoasă la birou ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Dacă ai impresia că vei afla mai multe de la mine aş vrea să te anunţ că din acest moment nu faci altceva decât să pierzi timpul. Toate acestea în detrimentul lui Jhon care e acum în posesia lui Prozon.

      Kim a folosit mouse-ul şi tastatura pentru a derula înregistrarea cu Prozon. Apoi a redat exact partea în care Prozon îl prezenta pe Jhon, nimic mai mult.

      - Nu am de ce să te cred! Nu eşti altceva decât complice cu Jhon şi cu nenorocitul acesta presupun. Arian aruncă o privire asupra lui Lewis care zăcea într-o baltă de sânge cu ochii deschişi. În continuare aş dori să ştiu ce aţi făcut deja cu ADN-ul furat, pentru ce l-aţi folosit?

      - Ţi-am spus că îţi pierzi vremea, Arian! Am o companie de condus şi nu îmi mai pot pierde timpul cu nonsensurile pe care le exprimi.

      Arian se uită atent la ea şi îşi derulă imaginile în creier începând cu momentul în care a intrat pe uşă. Acea femeie a fost exact cum era acum până în momentul în care Lewis a căzut la pământ, străpuns de un glonţ, după care a dat dovadă de sentimentalism, de feminitate. După ceva timp, a revenit din nou ca femeia puternică şi nemiloasă. Aceasta îl duse pe Arian la o singură concluzie. Îndreptă pistolul către Lewis şi îi găuri capul de data aceasta. Aşa cum se aşteptase, acesta se prefăcea doar că era mort, dar în continuare îi controla creierului lui Kim.

      - Se pare că tocmai ce am omorât creierul din spatele acestui plan uriaş. Uite-ţi „controlul”, Robert, spuse Arian arătându-i cu ţeava pistolului pe Lewis care acum era cu adevărat mort. Iar în faţa noastră avem doar un simplu pion, continuă el arătând-o de data aceasta pe Kim la care i se făcuse rău şi plângea la vederea lui Lewis mort şi plin de sânge.

      - Încă nu am aflat la ce aţi folosit acest ADN...

      - Poate ar fi mai bine să vă arăt! spuse femeia smtindu-se în continuare vinovată pentru ceea ce s-a întâmplat în ultima perioadă.

      Se ridică de la birou susţinută de George şi se îndreptă către ieşire. Arian se opri şi se îndreptă către geam. Creierul lui începea să primească mesaje de la Andreea. Dar totul era neclar şi nu reuşea să distingă ceea ce Andreea încerca să transmită. Simţea ca şi când cineva ar fi intervenit pe semnal şi l-ar fi bruiat. Un gând sumbru îi trecu prin minte, dar încercă să îl elimine....prea târziu. A realizat atunci ce a zis Kim mai devreme, faptul că Jhon e prizonierul lui Prozon. În acest caz prezenţa Andreei acolo era compromisă deoarece Jhon o cunoştea, iar Prozon putea să îi citească mintea lui Jhon. Se sprijini cu o mână de pervazul ferestrei concentrându-se să ia legătura cu Andreea, dar în continuare apăreau interferenţe. Ceilalţi se opriseră în uşă aşteptându-l. În acel moment un sunet prelung veni din partea biroului lui Kim. Aceasta era anunţată că era contactată de către Zona 51.

      - Răspunde şi ţine minte că noi nu suntem aici! îi spuse el lui Kim care se puse din nou pe scaunul din faţa biroului. Comportă-te natural!

      Jhon apăru în mijlocul lor sub forma unei holograme.

      - Vreau să vorbesc cu Arian! strigă el la Kim, fără nicio inflexiune pe chip. Arian şi-a dus mâinile la ochi, dându-şi seama că Jhon era pierdut.

      - Dacă vrei să vorbeşti cu Arian, atunci să ştii că nu ai apelat pe cine trebuie! răspunse prompt Kim, lăsându-se natural pe spătarul scaunului.

      - Uiţi cu cine vorbeşti, femeie! tună Prozon, iar reacţia lui Kim nu a fost deloc îmbucurătoare. A speriat-o acea voce gravă şi puternică, lucru evident după reacţia de pe chipul ei. ştiu că Arian e acolo şi mă aude, aşa că o să îi prezint un mic cadou pe care chiar el mi l-a trimis în semn de respect pentru relaţia noastră.

      În mijlocul imaginii apăru Andreea pe care Prozon o ţinea de păr. Robert îşi innabusi un scâncet şi îşi duse mâna la gură şi apoi la ochi. Nu putea să se uite la aşa ceva, era prea mult! Arian i-a făcut semn lui Kim să termine discuţia şi să susţină în continuare că Arian nu e acolo.

      - Dacă nu respecţi înţelegerea, i se adresă Prozon lui Kim de data aceasta, ignorând posibilitatea ca Arian să fie în preajmă, atunci la ora stabilită Andreea are să îşi găsească sfârşitul. Tind să cred că sunt anumiţi oameni care ar fi interesaţi să nu dispară această frumoasă creatură de pe faţa pământului.

      Transmisia a fost încheiată şi Prozon dispăru din mijlocul lor.

      - Care e termenul limită despre care vorbea? o întrebă imediat Arian pe Kim.

      - Peste exact două ore! spuse aceasta uitându-se la ceasul luxos ce îl avea pe mână.

      - Şi despre ce naiba vorbea? strigă Arian lovind cu pumnul biroul. Ce înţelegere ai tu cu „Ei”? Cine mai e implicat în această afacere?

      Kim arată speriată cu privirea către Lewis lăsând să se înţeleagă că el e unul dintre cei implicaţi.

      - Jhon era cel care a venit cu ideea aceasta, Arian! Noi doar am fost obligaţi să îi îndeplinim ordinele, Kim părea din nou a fi foarte afectată de ceea ce a văzut acum.

      - Haide să mergem să luăm secvenţa de ADN şi să îmi arăţi care e partea voastră de înţelegere, spuse Arian. Şi între timp îmi spui şi ce trebuie să primiţi în schimb.

      - Ştiu doar ceea ce trebuie să oferim, începu să plângă Kim, ce trebuie să primim din partea lor nu ştia decât Jhon. Bănuiesc că acum, pentru ceea ce oferim, nu o să mai primim nimic în schimb...

      Arian îi aruncă o privire care nu arăta decât scârbă faţă de femeia ce se afla în faţa lui.

      - După toate acestea şi tu încă te mai gândeşti la profitabilitati...o împinse brutal de la spate ca să îi ofere un mic impuls.

      Nimeni nu a mai zis nimic tot drumul, fiecare fiind adâncit în propriile gânduri, gânduri care în mare parte erau îndreptate înspre soarta Andreei. Ajunşi la subsol, în zona laboratoarelor, Kim scoase din seif un tub transparent în interiorul căruia se afla poziţionată o lamelă care conţinea secvenţa de ADN furată de la sediul NSA. Arian o înmână lui Robert care introduse tubul într-un aparat ce se găsea la intrarea în seif. Acesta citea codul care forma secvenţa de ADN şi îl transmitea mai departe unui calculator al cărui rol era să confirme faptul ca acea secvenţa este una umană. Mai mult decât atât, îi arăta vârsta pe care o avea. Apoi urma să compare secvenţa de cod cu datele pe care le deţinea despre ADN-ul lui Arian şi dacă se potriveau însemna că Kim s-a ţinut de cuvânt până aici. Toată lumea a răsuflat uşurată când au observat că întradevăr secvenţa de ADN aparţinea lui Arian.

      - Acum că am recuperat secvenţa de ADN, avem nevoie să aflăm la ce l-aţi utilizat.

      - Vă arăt, dar înainte trebuie să lămurim câteva aspecte. Kim a făcut o pauză pentru a observa reacţiile fiecăruia. Ce se va întâmpla cu mine după ce veţi afla toate informaţiile necesare? întrebă mai departe cu o voce timidă.

      - Cel mai probabil te vom ţine aproape de noi pentru a nu mai încerca să mai complotezi împotriva noastră! Cred că George aici de faţă e capabil să te menţină sub observaţie, spuse Arian uitându-se la George căruia nu îi prea convenea să facă pe dădaca. Sau, continuă Arian, dacă mă conving că nu mai reprezinţi nicio ameninţare, te putem lăsa să îţi continui activitatea.

      Pe faţa lui Kim nu se putea citi nimic, deşi îi plăcea cea de-a doua variantă. Se întoarse şi se îndreptă către un lift. Un cod unic şi liftul se puse în mişcare. Uşile s-au deschis, lăsând vederii o sală imensă plină de laboratoare şi de camere de testare. Un furnicar de oameni de ştiinţă şi doctori în halate albe munceau acolo fiind mereu pe fugă, mereu agitaţi şi mereu având câte ceva de vorbit cu colegul. Kim se îndrepta liniştită către unul dintre laboratoare şi intră în anticameră unde câţiva oameni de ştiinţă şi medici supravegheau calculatoarele şi monitoarele.

      - Ce naiba e asta? spuse Robert uitându-se pe geamul ce despărţea anticamera de camera laboratorului. În mijlocul laboratorului, pe un stativ, era o bilă albă, strălucitoare, ce părea a fi într-o continuă mişcare. În boxele ce făceau legătura cu camera laboratorului se auzea un mormăit discontinuu.

      Kim zâmbi când îi văzu pe toţi cum se uită uimiţi la acea bilă.

      - Va prezint creaţia ADN-ului pe care l-am furat! spuse ea începând să îmbrace un costum ce permitea intrarea în laborator.

      - Nu înţeleg! Cum aţi reuşit să dezvoltaţi chestia aceasta dintr-o simplă secvenţă ADN? întrebă nedumerit Arian, care cu toate cunoştinţele lui nu putea să realizeze ce se întâmplă acolo.

      - Nenumăratele încercări de a descifra codul ADN din secvenţa respectivă s-au dovedit a fi ineficace, Arian! Astfel că unica modalitate de a observa utilitatea lui a fost clonarea acestuia. Am reuşit să copiem codul şi să îl reproducem până când acesta a luat o formă. Apoi l-am introdus într-un embrion care apoi a fost inoculat într-un uter artificial!

      - Aţi încercat să îl creşteţi dacă nu aţi putut să îl descifraţi! şi pentru aceasta a trebuit să omorâţi un embrion uman! spuse Arian total nemulţumit.

      - Gândeşte-te Arian că nu am făcut altceva decât să luăm un embrion care urma să fie extirpat sub forma unui avort şi i-am dat o şansă! Departe gândul de a produce o crimă inumană! expresia de pe chipul lui Kim arăta milă şi compasiune pentru ceea ce ar trebui să fie specia ei.

      - Da! Toate se petrec sub incidenţa legilor statutare, nu? aruncă el ironic după Kim.

      Aceasta prefera să nu se lase atacată şi se întoarse cu faţa către lumina puternică, continuând explicaţiile.

      - Ceea ce vedeţi aici este embrionul care în mod normal ar trebui să aibă câteva luni deja, dar care s-a transformat în forma pe care o are acum. Încercăm să rulăm teste pe el, dar orice apropiere la mai mult de un metru de el se termină cu dispariţia persoanei respective! Era ceva inexplicabil! Dar acest lucru s-a terminat în momentul în care Prozon a trimis un „El” pentru a se convinge că ceea ce numea un experiment eşuat, era întradevăr o greşeală.

      - Dar tot nu mi-ai spus care era înţelegerea? Ce trebuia să oferiţi voi şi ce trebuia să vă dea Prozon în schimb? o întrerupse Arian.

      - Ajungem şi acolo, spuse Kim zâmbind. Nu te agita pentru că trebuie să înţelegi alte lucruri înainte de a trece mai departe. În momentul în care acel „El” s-a apropia de „Bila” cum îi spunem noi, acesta a fost dezintegrat în particule care arătau ca şi un nor de praf. În centru se putea vedea cubul şi pelerina acelui „El” cum transmitea lumina fluorescentă. Imediat particulele au fost repuse la loc exact cum erau înainte ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat. Dar deşi totul arăta normal, ceva se modificase. La o analiză spectrală a corpului acelui „El” am observat că nu mai emana acea energie nici creierul şi nici terminaţiile nervoase. Cubul exista în continuare în capul lui dar acesta a realizat o comuniune cu corpul surogat pe care înainte îl domina. Din această comuniune a rezultat un om, un om care deşi avea în interiorul sau cubul, nu mai putea să comunice cu semenii lui, nu mai primea informaţii de la semenii lui. Aceasta la prima privire, doarece în curând şi-a dat seama că putea să blocheze undele trimise către restul semenilor lui. Analizele făcute în continuare ne-au arătat că în acest corp surogat cubul se integra perfect ceea ce nu mai avea ca efect descompunerea şi căutarea periodică a unui nou surogat. De asemenea, corpul se comporta ca şi un om normal, îmbătrânea, avea necesităţi fiziologice, avea impulsuri sexuale, avea sentimente!

      - Vrei să spui că această Bilă îi transforma pe „Ei” în oameni? spuse Robert uluit de ceea ce auzea. Asta înseamnă că o putem aduce pe Andreea din nou în stadiul perfect uman! strigă el în continuare. Perfect, perfect! şi începu să îşi frece mâinile.

      - Ei bine, acum probabil că poţi să presupui care a fost partea noastră de înţelegere, adică ce a cerut Prozon de la noi! spuse Kim pe un ton misterios şi întorcăndu-şi privirea către Bilă.

      - Bănuiesc că îşi dorea corpuri care să nu se mai descompună. Dorea să găsească surogatul perfect pe care să îl domine până când alegea să plece pe altă planetă! Arian îşi dăduse cu părerea, dar expresia de pe faţa lui Kim îi arăta că are dreptate.

      - Dar văzând ce efect are asupra lor această Bilă, continuă el, gândurile lui Prozon s-au schimbat şi la fel şi intenţiile lui. Acum îşi dorea mai mult ca oricând să controleze toate lumile şi mai ales să îşi controleze semenii. Prin această Bilă putea să transforme toţi semenii lui în oameni inofensivi, şi putea să îi lipsească de puteri. Mai mult decât atât, probabil că se gândeşte că dacă ar putea cumva să controleze această Bilă, ar putea merge până la a stăpâni chiar fără a mai fi nevoie de a-i lipsi pe ai săi de puteri.

      - Foarte bine, foarte bine! se uită Kim la el surprinsă. Cred că nici eu nu aş fi putut să redau mai bine ceea ce s-a întâmplat în mintea lui Prozon. Cu alte cuvinte, vrea să controleze el singur totul, vrea să fie Conducătorul Suprem, chiar dacă nu are calităţile necesare şi puterile necesare.

      - În concluzie, spuse Arian, vrea să devină unicul Dumnezeu!

      Toţi cei din cameră se întoarseră către Arian şi Kim, nevenindu-le să creadă ceea ce aud.

      - Cum poate să îşi confere statutul acesta ? întrebă George.

      - Deja îl are, George! interveni Kim de data aceasta.

      - Conducătorul Suprem avea acest statut, el a creat primii oameni! Ai văzut că extratereştrii cu care te-ai luptat în ultimele zile, George, toţi au conformaţia umanoidă! interveni Arian cu explicaţii.

      - Da, am observat acest lucru...

      - Ei bine, toţi au fost creaţi după un tipar, doar că mintea Conducătorului Suprem a încercat să găsească specia perfectă pentru a convieţui în armonie cu corpurile lor. A fost un deziderat măreţ acest lucru şi doar Conducătorul Suprem putea să îl realizeze. Dar acum...se pare că şi Prozon a reuşit!

      - Tot aud de Conducătorul Suprem! dacă e atât de puternic, cum de a dispărut? Unde e? întrebă Robert intrigat.

      - Haide să intrăm înăuntru, spuse Arian către Kim ignorandu-l pe Robert.

      - Eu sunt pregătită, spuse Kim arătând costumul care deja era pe ea. Tu nu te îmbraci?

      - Nu cred ca e necesar...până la urmă e ADN-ul meu, ce poate să îmi facă? Arian părea puţin amuzat de situaţia creată. În realitate era curios despre ce va găsi în Bila aceea.

      - Ce aţi făcut cu acel „El” pe care Bila l-a transformat în om? Unde e? întrebă Arian în timp ce intrau în laborator.

      - Tocmai ce l-ai omorât...spuse Kim puţin tristă. Era acel băiat...Lewis!

      Arian se năpusti afară din laborator îndreptându-se către George.

      - Du-te urgent în biroul lui Kim şi păzeşte corpul celui pe care l-am împuşcat acolo! Orice s-ar întâmpla, nu vreau să părăsească încăperea! George era uluit şi intrigat. „Acum mă trimite să păzesc morţii să nu fugă! Frumoasă misiune!” dar nu a mai zis nimic şi a preferat să o ia la goană pe coridoare către lifturi.

      Înapoi în laborator, Kim îl privi întrebătoare ce s-a întâmplat şi ce a însemnat reacţia aceea.

      - Doar un gând, doar un gând! a spus Arian puţin surescitat.

      Se apropie de Bilă şi întinse mâna către ea. Odată aceasta atinsă, luminozitatea puternică a început să se estompeze, în locul ei apărând un fetus de peste treizeci de centimetri înălţime.

      - De câte luni spuneai că aţi inoculat embrionul? o întrebă Arian pe Kim care a rămas împietrită privind la fetusul atât de dezvoltat.

      - Păi astăzi s-ar împlini exact opt luni şi doisprezece zile! se apropie, Arian făcându-i un semn cu mâna că poate să îl atingă.

      Kim era reticentă în ceea ce priveşte atingerea, dar văzând că a trecut de bariera de un metru fără să se întâmple nimic, a prins curaj şi a întins mâna către uterul artificial în care era fetusul. Acesta mişcă în lichidul amniotic ţinându-şi degetul mare în gură. Când a atins uterul, a simţit bătaia uni inimi, o inimă de copil, dar o inimă puternică din câte putea să îşi dea seama.

      - Copilul pare a fi în regulă, spuse ea şi îşi îndreptă privirile către doctorii care analizau toate aparaturile din antecamera laboratorului.

      Aceştia confirmară că fetusul era perfect ameninţat.

      - Nu ştii cumva cum are de gând Prozon să controleze acest copil? o întrebă Arian pe Kim care la rândul ei dădu nesiutoare din umeri. Pentru că mă gândesc că acelaşi efect pe care l-a avut asupra lui Lewis l-ar avea şi asupra lui, ceea ce i-ar compromite statura de Dumnezeu.

      Kim aprobă tacit, uitându-se în continuare la fetusul care crescuse acolo fără ca ei să ştie nimic. În toată această perioadă au crezut că a rămas sub forma unui embrion care dezvolta doar un sistem puternic de apărare.

      - Prozon nu ştie nimic despre copilul care e în interiorul Bilei, nu? o întrebă el pe Kim.

      - Nici noi nu am ştiut asta până acum! răspunse ea puţin amuzată.

      - Bun, continuă Arian, am să creez un câmp de forţă în jurul copilului astfel că doctorii vor putea să se apropie şi să îl transporte fără să păţească nimic. Copilul în continuare va emana aceeaşi putere pentru a formă Bila, ceea ce însemnă că Prozon nu va putea să îl vadă. Îl veţi duce lui Prozon, iar în momentul în care va fi în apropierea „Lui”, îl voi elibera de sub influenţa acelui câmp. Să sperăm doar că efectul pe care l-a avut copilul asupra acelui „El” îl va avea şi asupra lui Prozon.

      - Pare un plan excelent! spuse Kim. Dar totuşi trebuie să mai iau încă o dată legătura cu el, pentru că nu ştim locaţia în care trebuie dus copilul.

      Arian se uită puţin intrigat la Kim, dar nu mai zise nimic. O împinse pe aceasta din zona copilului şi îşi retrase mâna de pe uterul artificial. Copilul a dispărut în acea lumină puternică ce îl înconjura. Ieşiră din laborator şi după ce Kim scăpă de costumul de protecţie se îndreptară cu toţii către lift.

      - Cum ai de gând să procedăm? îl întrebă Robert pe Arian abia când se aflau în lift.

      - E momentul să facem o vizită, spuse Arian privindu-şi ceasul. Mai avem destul timp până când va trebui să predăm copilul lui Prozon. Relaxează-te Robert, o să o salvăm şi pe Andreea! îi spuse liniştitor Arian punându-i o mână pe umăr.

      - Cine e Andreea? întrebă Kim curioasă, dar regretă imediat când a văzut privirile aruncate de cei doi. Nu a facut legătura cu informaţiile pe care le-a primit de la Jhon cu ceva timp în urmă legat de Andreea ca fiind noua parteneră a lui Arian.

      Fiecare adâncit în gândurile sale, se îndreptau către biroul lui Kim, unde i-a surprins o agitaţie foarte mare. George stătea în uşă cu arma scoasă ameninţător, înconjurat de trupele speciale, ameninţat la rândul lui de soldaţi. Aceştia apăruseră acolo în urma apelului efectuat de secretara lui Kim. Arian le făcu semn lui Kim şi Robert să se ascundă în timp ce un agent înarmat până în dinţi se îndrepta către ei. Îi rugă frumos să se retragă până rezolvă incidentul. Nu apucă să îşi termine discursul pentru că maxilarul îi era mutat câţiva centimetri mai în dreapta de forţa pumnului lui Arian. A trecut liniştit peste corpul agentului prăbuşit la pământ, luându-i arma din mână în timp ce cădea. Fără să mai stea pe gânduri a tras trei gloanţe care au pus la pământ trei agenţi, la fiecare oferindu-le câte o gaură în cap. George a profitat şi el de privirile celorlalţi agenţi îndreptate înspre Arian pentru a pune şi el la pământ pe alţi trei. Ceilalţi doi rămaşi, văzându-se prinşi într-un foc încrucişat au preferat să arunce armele şi să scape cu viaţă dintr-o confruntare în care nu aveau sorţi de izbândă. Arian i-a făcut semn lui Robert să se apropie.

      - Leagă-i te rog pe ăştia doi ca să nu poată face nicio mişcare şi haideţi să ne grăbim, în curând o să fie plin de agenţi pe aici.

      Arian intră în încăpere doar ca să constate că Lewis era tot acolo, jos, în aceeaşi baltă de sânge în care îl lăsaseră. Poate puţin mai mare decât când plecaseră, aprecie Arian într-un mod destul de macabru.

      - Nu înţeleg de ce m-ai trimis să am grijă de un mort? întrebă George iritat de misiunea ce o avea.

      - Pentru că mortul acesta ar putea să ne ofere câteva răspunsuri! Dar trebuie să ştim să îi punem întrebările corecte, continuă Arian în timp ce toţi se uitau la el că la un nebun. Ia legătura cu Prozon, spuse Arian întorcăndu-se către Kim, dar rămase cu ochii aţintiţi către cei trei.

      Privirile lor erau înspre geamul care înlocuia peretele exterior. Arian îşi întoarse şi el privirea înspre acea direcţie la timp pentru a observa un elicopter de luptă cum se poziţionează cu rachetele pregătite pentru lansare înspre ei. Aruncă o privire asupra lui Robert şi apoi înspre cei doi pe care trebuia să îi lege. Dar aceştia dispăruseră. Robert ridică din umeri, făcându-i un semn cu mâinile jucându-se la tastatura calculatorului, semn că el este programator, nu mercenar ca să ştie cum să îşi lege victimele.

      - Am nevoie să îl scoţi pe Abel şi să îl duci în afara oraşului! îi spuse el lui George. Nu mă interesează cum o faci, dar îl vreau la locaţia aceasta, şi Arian scoase o carte de vizită şi o înmână lui George. Ai o oră să ajungi cu el acolo!

      - O să fim acolo! spuse George şi se întoarse către ieşire.

      Arian se aruncă înspre Lewis cu aceeaşi privire nebună, spunându-i lui Lewis:

      - Cred că ar fi timpul să ne oferi câteva răspunsuri!

      Pumnul lui Arian a intrat în craniul lui Lewis fără cel mai mic efort, oferindu-le celor din elicopter o scenă de cruzime memorabilă. Sângele ţâşnea din craniul deschis, inundând covorul şi umplându-i hainele lui Arian. Apoi mâna lui îşi făcu loc prin muşchiul cenuşiu până când atinse cubul. Prima atingere a însemnat şi o descărcare energetică din creierul lui către cub. Conexiunea care s-a creat între cei doi, cubul care încerca să îşi lege reţeaua la sistemul nervos al lui Arian şi creierul acestuia care se opunea şi încerca în acelaşi timp să găsească informaţii cât mai multe ofereau celor din jur un adevărat spectacol de lumini fluorescente. Acestea reprezentau reţele neuronale care încercau să se formeze între cub şi creierul lui Arian. Acel „El” nu ştia intenţiile lui Arian şi nici faptul că nu se putea opune puterii lui Arian. Se comporta la fel cum se comportă orice om atunci când se simte ameninţat cu moartea; încearcă să se prindă de orice fir de aţă pentru a evita inevitabilul. La fel cum un om care se inneaca îl loveşte cu pumnii pe cel care vine să îl salveze doar pentru a avea pe cine să se sprijine, la fel şi acest „El” încerca să intre în creierul lui Arian. Pentru cub era imposibil să îl părăsească pe Lewis, deoarece erau aceeaşi persoană, nu mai erau sub incidenţa relaţiei de cub-surogat. Şi asta în urma efectului pe care Bila l-a avut asupra lor.

      Arian a descărcat toate datele deţinute de cub şi a rămas impresionat de puterea pe care ADN-ul său i-a oferit-o cubului. Deşi căile de comunicaţii cu exteriorul erau închise şi legăturile cu semenii lui întrerupte, cubul a primit noi capacităţi, prin care se putea apăra, putea să creeze câmpuri de forţă, putea să manipuleze minţile oamenilor fără a mai trebui să se desprindă de corpul surogat.

      - Da, exact cum mă aşteptam! spuse Arian către Kim şi Robert. A suferit un upgrade! Această nouă combinaţie, deşi pare umană, este mult mai periculoasă şi mult mai distrugătoare decât „Ei” în forma lor naturală. Acum înţeleg de ce e aşa de disperat Prozon să pună mâna pe Bilă.

      - ...3...2...mâinile sus şi aşezaţi-vă în genunchi! se auzea de afară vocea pilotului. Dacă nu executaţi ordinul o să deschidem focul asupra voastră!

      O lumină puternică plecă dinspre creierul lui Arian şi o mulţime de firişoare fluorescente se vedeau pe corpul acestuia cum transmit energie către creier. Lumina fluorescentă plecă înspre cub iar în momentul atingerii acestuia, miezul cubului s-a transformat într-o bombă elecromagnetica ce a prăjit tot ceea ce însemna circuit electric, mai exact condensator, pe o rază de aproape zece kilometri. Elicopterul a rămas fără curent electric, şi a început să cadă, urmat îndeaproape de toate aparatele care erau în aer, deasupra clădirii, în acel moment. Tot ceea ce era la nivelul lor, şi mai sus, a fost prăjit.

      - Haideţi, să mergem! strigă el celor doi, nu o să mai putem să luăm legătura cu Prozon de aici, trebuie să luăm pachetul şi să plecăm.

      Au coborât la subsol folosind scările, lifturile fiind controlate electronic. Fluxul de energie emis mai devreme de creierul lui Arian l-a obosit, ceea ce avea ca efect imposibilitatea acestuia de a efectua salturi. Nu reuşea să găsească nicio explicaţie la reacţia creierului său; nu ştia de ce creierul lui nu mai făcea faţă la asemenea eforturi. Pe scări, Arian a fost nevoit să mai omoare încă doi agenţi care au încercat să le stea în drum. Ajunşi în laborator au rămas câteva secunde uimiţi uitându-se la fetus.

      - Cum e posibil aşa ceva? întrebă Kim fără să îşi poată dezlipi ochii de la el.

      - Poţi să îţi controlezi puterile? îl întrebă Arian pe băiatul care stătea gol în locul în care mai devreme se afla fetusul. Dar acesta părea să nu înţeleagă ceea ce i se cerea.

      - Se poate ca în momentul în care l-am atins să îi fi oferit ultimele coduri de care avea nevoie, încercă Arian să găsească o explicaţie plauzibilă. Astfel a făcut o descărcare rapidă din mine, ceea i-a permis să realizeze replicări celulare foarte intense, până când a ajuns la maturitate. Dar nu înţeleg de ce nu poate să vorbească!

      Se apropie de băiat, al cărui cap era înconjurat de acea lumină puternică fluorescentă care mai devreme îi acoperea întreg corpul. Îşi apropie mâinile de ceea ce ar fi trebuit să fie creierul lui şi începu să îi descarce date de îndată ce mâinile lui au atins pielea scalpului. Vroia să îi transmită câteva date esenţiale care puteau să îi fie vitale băiatului, printre care şi câteva limbi pentru a putea comunica. Odată realizată conexiunea, fluxul de informaţii pe care creierul băiatului îl cerea a ajuns la un nivel de câţiva terabiţi, făcând ca în câteva secunde Arian să se chinuie să se desprindă de contactul cu el şi să îi limiteze transferul de date. A trebuit să îi aplice o lovitură de picior pentru a-i distrage atenţia de la descărcarea datelor prin provocarea durerii. Doar în acest fel a reuşit să îşi desprindă mâinile de capul băiatului.

      - Băiatul acesta e ca un burete, spuse Arian gâfâind. Cred că mi-a descărcat aproape un sfert de creier în doar câteva secunde. E bine totuşi că am reuşit să limitez şi să îl fac să descarce doar ce am vrut eu!

      - Îţi mulţumesc pentru informaţiile pe care mi le-ai oferit, Arian! se auzi o voce foarte cunoscută ce provenea din acea lumină fluorescentă. Şi ca să îţi răspund la întrebarea de mai devreme, da, cred ca pot să îmi controlez puterile.

      Băiatul se ridică în picioare şi pe măsură ce se ridica, lumina puternică din jurul capului devenea tot mai puţin intensă, până când a dispărut cu totul. Toţi au scos un strigăt de uimire la vederea băiatului din faţa lor. Nu era altcineva decât Arian, doar că puţin mai tânăr şi fără niciun fir de păr în cap. Constituţia atletică, dar cu muşchi ce încă trebuiau lucraţi pentru a fi definiţi, demonstrau faptul că avea o acută nevoie de recuperare. De asemenea era evidentă şi lipsa nanobotilor din piela acestuia.

      - Să fiu al naibii! spuse Arian. Am ajuns să fiu clonat!

      - Kim, te rog! se întoarse el către Kim, pentru a o invita să îl salute pe cel pe care ea l-a creat.

      Kim s-a dat un pas mai inspate fiindu-i frică de ceea ce ar putea să păţească odată ajunsă în apropierea băiatului. Arian ţinea în continuare mâna întinsă pentru a o convinge pe Kim să facă pasul către el.

      - Haide, Kim! E creaţia ta, trebuie să atingi, să saluţi şi să respecţi ceea ce ai creat, nu? o îndemnă Arian.

      Kim începu să se apropie încetişor de cei doi şi trecu cu frică bariera de un metru faţă de acel băiat. Nimic nu se întâmplă, ceea ce îi dădu puţin curaj lui Kim, care îi întinse mâna în semn de salut. Băiatul zâmbi şi întinse şi el mâna. Totul s-a transformat în praf, nimic nu a mai rămas din Kim după ce băiatul a atins-o. În jurul lor, aerul era plin de moleculele lui Kim, Arian şi clona lui putând să audă strigătele disperate de ajutor din fiecare moleculă. Arian îi făcu semn clonei să nu respire şi îi transmise un gând nu prea plăcut pentru băiat. „O vreau pe Kim înapoi, tâmpitule! Te-am întrebat dacă îţi controlezi puterile! Fă-o la loc în acest moment sau o să ajungi şi tu la fel ca şi ea!”. Băiatul s-a speriat la primirea acestui gând, mai ales că Arian nu s-a mulţumit să îi transmită doar ceea ce gândeşte, ci s-a folosit şi de empatie pentru a-i transmite sentimentul numit frică. Imediat, băiatul a început să dea din mâini foarte repede cu vădită intenţie de a aduna moleculele la un loc, şi a început să le modeleze începând de jos până când a ajuns la cap. Când a terminat, corpul lui Kim avea forma unui corp, dar moleculele nu erau aşezate în ordinea în care ar trebui. Îi ofereau acesteia aspectul unui corp format din miliarde de puncte de un colorit extraordinar. La fiecare mişcare pe care o făcea, coloritul se schimba şi punctele deveneau din ce în ce mai vizibile. După câteva secunde de mişcare, timp în care mişcarea însemna ţipete, urlete şi înjurături, moleculele lui Kim se autoaranjasera astfel că ea stătea acum goală în faţa lor, plângând.

      Arian luă un halat şi o îmbrăcă pe Kim neputând să nu observe formele frumoase şi liniile corpului ei. „Nu-i de mirare că a reuşit să ajungă amanta preşedintelui!” îşi spuse Arian aruncând o privire şi un zâmbet către Robert care îşi spunea exact acelaşi lucru.

      - Poţi să ne teleportezi de aici în nava care ne aşteaptă pe platformă de pe clădire? întrebă Arian pe băiat, care ridică din umeri în semn că nu ştie. Bine, continuă Arian, am să îţi transmit informaţiile de care ai nevoie.

      Îi puse din nou mâinile pe cap, dar de data aceasta mult mai precaut, iar băiatul de frică să nu simtă din nou durerea, nu a mai încercat să îi fure datele. Imediat ce i-a transmis datele, Clona s-a folosit de ele pentru a-i transporta pe toţi în interiorul navei. Acolo lipsea lumina cu desăvârşire.

      - Se pare că nu a scăpat de bomba electromagnetică, constată Robert aprinzând o brichetă.

      Arian apăsă un buton la marginea unui cadran care a făcut ca nava să fie cuprinsă de lumina artificială.

      - Doar nu credeai că am să las nava pornită! rânji el către Robert. Am lăsat doar luminile de bază aprinse care întradevăr s-au ars, dar pentru asta există luminile de rezervă! spuse el arătându-i luminile ce înconjurau cadranele.

      - Chiar trebuie să aduci de fiecare dată când pleci pe undeva câte o fată doar cu un halat pe ea? îl întâmpină Maria care stătea întinsă pe podea.

      Arian şi Robert se aruncară asupra ei, bucuroşi să o vadă că nu mai suferă şi nu mai are acele convulsii şi spasme. Arian a ridicat un soare frumos în cadran, care îi oferea căldură şi un fotoliu confortabil pe malul unui ocean, aşa cum îi plăcea ei. Maria l-a mângâiat pe faţă, mulţumindu-i, o lacrimă rostogolindu-se pe obrazul ei.

      - Au încetat convulsiile cam acum o oră, nu ştiu de ce...spuse ea calmă.

      Arian îi puse mâna pe burtă, simţind acolo ceea ce avea să fie cea mai mare creaţie de la descoperirea omului de către „Ei”. Un fior îi străbătu tot corpul, la gândul că mare parte din ceea ce se afla acolo se datora lui. Fluxul de energie pe care îl vedea în interiorul Mariei avea ceva ce nu mai văzuse niciodată, începând de la o culoare roşiatică, până la viteza cu care era transmisă informaţia. Era ceva frumos de urmărit dar totodată îl şi speria rolul pe care acest copil avea să îl aibă în continuare, şi mai ales simţea că ceva urât se va întâmpla. A deschis ochii pentru a vedea un om ce stătea într-o celulă, un duş murdar din care curgea apa stropind pereţii şi a simţit în nări un miros infect de excremente şi mucegai. Dar mai presus de toate acestea a simţit durere, a simţit inima cum i se rupe, dorindu-şi să îşi ia viaţa pentru a încheia acest supliciu.

      Arian se dădu un pas mai în spate, luându-şi mâna de pe burta Mariei, pentru a rupe acea legătura cu creatura din pântecele Mariei. Imaginile văzute în capul său au dispărut, dar în nări încă simţea acel miros oribil.

      - Ce ai păţit? Eşti alb ca varul, îl întrebă Maria observând reacţia lui.

      - Nu ştiu, am văzut ceva! Un om, un duş şi multă durere...cred că ceva rău se va întâmpla în curând! O să am grijă de tine, Maria! îţi promit, o să am grijă de voi toţi! Arian îi sărută mâna Mariei şi se îndreptă către cadranul de comandă, întrebându-se ce vroia să însemne acea viziune şi cine era acel om.

      Se puse în scaunul de comandă şi porni nava. A rulat imediat înregistrările de la bordul navei cât timp a fost plecat pentru a găsi o imagine clară cu Abel. A pus calculatorul să memoreze imaginea, să scaneze amprenta facială şi apoi a realizat o conexiune cu sateliţii care erau deasupra lor în acele momente, transmiţând semnătura facială a lui Abel către acestea. Le-a programat pentru a scana toată zona folosind metoda triangulaţiei. Vârful unghiului ascuţit era clădirea GOA, iar capatele laţurilor triunghiului erau la douăzeci de kilometri distanţă. Astfel acopereau toate rutele posibile pe care George şi Abel le-ar fi putut urma. Spera doar să fie la suprafaţa pământului pentru că nu putea să scaneze vreo rută subterană. După ce a transmis imaginea cu Abel, a repetat aceeaşi mişcare şi cu George, pentru a-şi mări şansele de a-i identifica. A transmis savanţilor rămaşi în navă să o părăsească, cu specificaţia că vor fi remuneraţi conform contractelor încheiate. În timp ce savanţii îi executau ordinul, computerul i-a oferit lui Arian o imagine în timp real cu George şi Abel utilizând capacităţile Fbotului la maxim.

      - E bine că sunt în mişcare, dar cum a ajuns Fbotul în posesia lor? se întrebă Arian. Trimite-l pe Robert la mine, spuse el computerului.

      Robert era în cadranul Mariei, având în faţă valurile oceanului. Nu avea de unde să ştie că este căutat. Computerul l-a atenţionat despre faptul că este necesară prezenţa lui la pupitrul de comandă al navei.

      - Poţi să îmi spui şi mie cum a ajuns Fbotul în mâinile lui George? îl întrebă Arian când Robert intră în cadranul lui.

      - Păi, eu l-am urcat în navă! Am vrut să am o amintire din acel loc pentru că nu ştiam dacă mai ajungem pe acolo! spuse Robert zâmbind.

      - Îţi mulţumesc, spuse Arian! M-ai ajutat fără să îţi dai seama!

      - Vroiam să te întreb, Arian, cum ai de gând să o salvăm pe Andreea? întrebă Robert şi Arian a putut să vadă în ochii lui durerea unui om care iubeşte.

      În imaginile din faţa lor apăruseră câţiva umanoizi ca şi cei cu care se luptaseră în cabana din Aspen. De data aceasta erau angajaţi în urmărirea Fbotului, folosind pe post de mijloc de transport o placă sub forma unui hexagon care părea a fi condusă de către altcineva şi nu de către umanoidul care stătea relaxat pe ea. Aşteptă să se apropie destul de Fbot pentru a lansa un atac cu o armă pe care Arian nu o mai văzuse până atunci. Trăgea în faţa Fbotului, creând o dilataţie a timpului în care dacă ar fi intrat ar fi fost încetiniţi, timpul pentru ei s-ar fi scurs la o viteză mult mai mică decât cel normal, ceea ce le-ar fi permis urmăritorilor să îi ajungă şi să îi atace. Era o moarte cruntă deoarece puteai să vezi atacul cum vine, dar nu puteai să faci nimic în privinţa asta. Trebuia să îţi accepţi moartea. Dar George a învăţat rapid Fbotul şi astfel că îi folosea toate capacităţile fizice şi mecanice pentru a evita dilataţiile temporale produse de arma umanoidului.

      - Vezi pe undeva vreo navă? îl întreabă Arian pe Robert.

      Acesta îşi conectase şi el creierul la panoul de comandă şi încerca să îl ajute pe Arian.

      - Sunt mirat de faptul că nu există o altă navă, pentru că se pare că acele hexagoane nu sunt conduse de către cei pe care îi poartă! amândoi văzură cum unul dintre urmăritori se întoarce către celalat pentru a-i transmite ceva, în timp ce hexagonul efectua viraje complicate pentru a ocoli diferitele obstacole pe care nimeni nu le-ar fi putut efectua fără să le privească.

      - Nu mai contează, spuse Arian, haide să îi salvăm pe ai noştri de acolo!

      Îndreptă nava către zona în care se afla Fbotul, armând în acelaşi timp tunurile cu electroni ale navei. Când s-au apropiat suficient, a fixat ţinta pe cele două hexagoane, lansând proiectilele cu electroni. Scuturile care protejau hexagoanele au rezistat impactului şi au deflectat electronii.

      - La naiba, i-au prins! strigă Robert arătându-i cu mâna la Arian cum Fbotul se mişca de parcă ar fi fost setat să meargă cu încetinitorul. Cei doi urmăritori se apropiau în viteză de ei.

      - Şi noi i-am prins! exclamă Arian arătând o navă expusă de către electronii deflectatii de scuturile hexagoanelor.

      Fără să ezite a armat şi a lansat două torpile cu miez de uraniu care aveau rolul să distrugă scuturile şi să taie orice comunicaţie cu exteriorul. I-au văzut pe cei doi urmăritori cum se aruncă de pe hexagoane chiar înainte ca acestea să intre într-o clădire. Torpilele şi-au făcut efectul, au distrus comunicaţiile şi acum le distrugea scuturile şi plăcile . I-a fost de ajuns lui Arian să înregistreze o primă gaură de nu mai mult de un milimetru în scut pentru a lansa o altă bombă cu electroni puri, care de data aceasta nu au mai ratat ţinta, ci au lovit-o din plin. A mai încărcat încă o dată armele cu electroni puri la care a adăugat şi fluxuri de energie din creierul său, după care a tras înspre cei doi urmăritori. Aceştia se ridicau cu greu de la pământ după ce au stricat o arteră de circulaţie şi peste douăzeci de maşini. Exoscheletele depăşeau trei metri înălţime şi o greutate de aprope o tonă, conform cu informaţiile primite despre cei doi urmăritori.

      - Cum e posibil aşa ceva? Ai tras în ei, dar în continuare se mişcă! spuse Robert nedumerit.

      - Sunt îmbunătăţiţi Robert! Crezi ca ne jucăm un joc aici? De fapt la o privire mai atentă chiar e un joc, dar un joc în care e necesar ca cei buni să câştige...au învăţat din greşeli! Au văzut ce le-am făcut mai devreme şi au evoluat. Au creat acest exoschelet care nu numai că îi protejează de electroni, dar se pare că le protejează şi cuburile de creierul meu.

      - Asta nu e deloc bine, Arian! spuse Robert puţin dezamăgit...nu e deloc bine!

      Arian dădea şi el gânditor din cap. „Intradevar, dacă au descoperit un mod de a se proteja de undele mele cerebrale, cum naiba să îi mai distrug?”

      - Spune-mi te rog că mai ai un as în mânecă! îi spuse Robert cu o voce stinsă. Spune-mi că poţi să îl distrugi pe Prozon şi să o salvăm pe Andreea!

      - Ţi-am promis că o să o salvăm! îi spuse Arian uitându-se atent la mişcările celor doi. Dar acum trebuie să avem grijă de George şi Abel pentru că cei doi urmăritori sunt destul de aproape.

      - Şi cum intenţionezi să scapi de ei? întrebă Robert curios.

      - O să îi trimitem puţin la o baie! zâmbi amuzat Arian. Le pot simţi mirosul de aici!

      A armat tunul cu particule ionizate încărcând noile coordonate cu o locaţie din mijlocul oceanului, în timp ce a apropiat nava destul de mult de cei de jos. George şi Abel aveau amândoi capetele îndreptate înspre urmăritori şi le mişcau încet cu o privire disperată şi neputincioasă pe chip. Îi vedeau cum se apropie de ei ameninţător şi atât de repede. O senzaţie de vomă i-a cuprins pe amândoi, stomacul reacţionând la acea neputinţă, la dorinţa de a se mişca şi la neputinţa de a o face cu adevărat. Toate acestea din cauza creierului lor care le funcţiona normal. Vedeau exoscheletele urmăritorilor cum se mişcă atât de uşor şi de natural în timp ce alergau înspre ei culminând cu o săritură de mai bine de zece metri la capătul căreia îi aşteptau...victimele lor.

      - Grăbeşte-te! strigă Robert la Arian care a terminat de setat coordonatele şi se pregătea să lanseze particulele ionizate.

      George şi Abel au văzut nava lui Arian în spatele celor doi umanoizi, dar nu vedeau şansele de a scăpa de loviturile exoscheletelor uriaşe. Gaura de vierme s-a deschis în următorul moment la un metru în lateralul lor, astfel că primul exoschelet a plonjat direct în ea, pe când cel de-al doilea a trecut pe lângă. Instinctiv, creierul lui George a dat comandă mâinilor pentru a seta Fbotul pe modul de căţărare, dar din nou incapacitatea de a se mişca l-a făcut să aibă în continuare privirea aţintită către braţul exoscheletului şi la excrescenţa acestuia sub formă de sabie. Se afla la mai puţin de jumătate de metru de capetele lor, pregătit să le secere. Capete care dispăreau în următorul moment. Pe modul căţărare, Fbotul şi-a folosit lamele ascuţite de la fiecare picior pentru a se rostogoli peste exoschelet şi pentru a-şi înfige lamele în acesta. În scurt timp exoscheletul era împrăştiat peste tot, în bucăţi. A rămas doar umanoidul intact, umanoid pe care Abel îl pironea cu privirea. Luă arma din mâna lui George, un George al cărui cap se rostogolise în faţa lor, pe jos, şi o îndreptă către capul umanoidului. Cu limba a luat o picătură de sânge ce i se prelingea pe obraz şi o gustă uitându-se în continuare dezgustat către umanoid. Glonţul plecă înspre capul acestuia oprindu-se în cub. Abel ştia că nu a avut niciun efect asupra umanoidului acel glonţ, dar având în faţa lui un corp fără cap, gâtul în interiorul căreia vedea albă coloana vertebrală şi vasele de sânge care încă îl stropeau pe faţă, îl făcu să descarce tot încărcătorul în capul umanoidului. În curând acesta nu mai avea faţă astfel că invaliditatea corpului surogat a făcut cubul să iasă afară din corp şi să se îndrepte către Abel în încercarea de a-i folosi corpul pe post de surogat.

      - George...George...îi lipseşte capul! reuşi Robert să bâlbâie cuvintele.

      - Da, se pare că nenorocitul acela a reuşit să ajungă la ei înainte ca aceştia să poată evita contactul! concluzionă Arian. Dar acum ar fi bine să ne ocupăm de Abel, să îl salvăm pe el!

      Arian a armat liniştit tunul cu electroni puri la care a adăugat energie din creierul său. Acel „El” era total descoperit şi putea să primească ceea ce merita pentru uciderea atât de crudă a lui George. Un fior îl străbătu pe Arian pe când apăsa butonul pentru a declanşa arma cu electroni. Un fior la gândul monstruoasei arme care prindea în capcană vânatul, lăsând vânătorul să se apropie liniştit şi să îşi anihileze prada în timp ce aceasta putea doar să participe neputincioasă la moartea sa.

      - Îngrozitor! şopti Arian. Îngrozitor!

      Abel nu se mai luptase niciodată cu un „El” în această formă, ceea ce îl punea pe gânduri în ceea ce priveşte tactica pe care trebuie să o folosească. Decizia cea mai bună era să se întoarcă şi să o ia la goană, dar nu mai apucă să facă acest lucru pentru că o lumină puternică venită din zona acelui „El” îl făcu să îşi acopere ochii. Emisia puternică de căldură şi lumina nu a durat decât o secundă, dar îndeajuns pentru a-i arde lui Abel mâinile şi hainele.

      Arian a dus nava la pământ şi l-a trimis pe Robert să îl aducă pe Abel sus.

      - Cu George ce facem? Nu îl îngropăm? întrebă Robert.

      Arian se uită în gol nedorind să creadă că a pierdut un om atât de valoros. O lacrimă se prelingea pe obrazul lui Arian în timp ce creierul îi spunea că pierderile dintr-un război fac parte obligatoriu din ambele tabere. S-a ridicat brusc de pe scaun şi s-a îndreptat către ieşire. Afară, o mulţime de oameni s-au apropiat pentru a vedea navă fără să le pese că George zăcea pe Fbot în continuare fără cap. O privire aruncată cu dezgust către acei oameni a fost de ajuns pentru a înţelege ipocrizia fără margini a omenirii. „Si când mă gândesc că aceasta este cretia mea...sunt sânge din sângele meu!”. Arian nu simţea altceva decât dezgust pentru ei, o adunătură de fiinţe a căror existenţă a fost bazată pe derularea unui experiment iniţial şi apoi pe compasiunea unui om. Nici nu se chinuiau să caute explicaţiile, nici nu încercau să găsească răspunsuri, se plimbau doar în aceeaşi mocirlă de secole, doar cu alte mirosuri.

      A ridicat într-o mână capul lui George. Avea încă ochii deschişi iar chipul scurs de sânge începea să prindă acea paloare cadaverică. Îl ridică şi i-l arătă mulţimii:

      - Aceasta este opera voastră, a tuturor! le spuse el trist. O să continui să mă lupt pentru voi şi pentru existenţa voastră pe acest pământ, Arian ştia că toţi acei oameni nu aveau habar despre ce vorbeşte el. Dar o să vină timpul în care va trebui să luaţi cea mai mare decizie! şi nu aş vrea să ajung să vă spun că deoarece eu v-am creat, tot eu am să vă şi distrug. Apoi am să vă creez din nou, doar pentru a încerca să găsim acea armonie pe care toţi o căutăm!

      Arian se îndreptă către Fbot aruncând o ultimă privire, acum plină de compasiune, pentru acei oameni care nici măcar nu ştiu ce îi aşteaptă. Tocmai această lipsă de cunoaştere îi făcea să fie exoneraţi de mare parte din vină. Îi aranjă mâinile lui George în aşa fel încât să îşi ţină propriul cap pe Fbot. Se mai uită încă o dată la el, după care îi închise ochii şi se îndreptă către navă. Odată ajunşi înăuntru, Arian a poziţionat ţinta tunului cu electroni pe George şi apăsă pe butonul de lansare odată cu încă o lacrimă ce coborâ pe obrazul său. George şi Fbotul se transformară într-o mininova, pentru ca în următoarea secundă să nu mai existe nici unul dintre ei. Toţi cei prezenţi în navă au păstrat un moment de tăcere, fiecare putând să bănuie cât de mult a însemnat George pentru Arian, doar analizând comportamentul acestuia.

      - Pregătiţi-vă pentru un salt! se întoarse Arian către ei. Abel, ai fost observat! Acum Prozon ştie că eşti în viaţă şi că eşti cu noi, astfel că va începe să te caute. O să trebuiască să te ascundem o perioadă până când o să avem nevoie de tine.

      Se uită atent la fiecare dintre ei, poposind puţin mai mult pe chipul Mariei care părea să ducă sarcina mult mai bine decât până atunci. Vedea şi energia puternică şi reţeaua neuronală a fetusului care se mişca mai repede decât orice altă reţea pe care Arian a văzut-o vreodată.

      A început să introducă în calculator mai multe coordonate pentru salt. În interiorul uneia dintre coordonate a suprascris un cod care îl ajuta să îşi şteargă urmele salturilor, oferind eventualilor urmăritori piste false. De fapt, a introdus coordonatele la care vroia să ajungă sub o serie de coordonate aleatorii. Datorită codului, coordonatele bune odată folosite aveau să fie suprascrise de către coordonatele aleatorii. Noile coordonate erau legate de celelalte pe care le-a introdus, creînd astfel o buclă din care urmăritorii nu aveau cum să iasă şi orice ar fi făcut ajungeau în locul de unde au plecat iniţial.

      Cu toate acestea, era necesar să execute iniţial toate salturile pentru a forma bucla. Abia apoi putea să folosesca celelalte coordonate. Exact cum se aştepta, după al doilea salt, calculatorul l-a atenţionat că primele coordonate au fost deja accesate. „S-a mişcat repede Prozon, şi-a trimis deja mercenarii pe urmele mele!” îşi spuse Arian continuând salturile până ce a ajuns din nou la primul. O navă ca cea pe care o avusese el înainte îl aştepta la intrarea în prima gaură de vierme.

      - Doboar-o! strigă Robert de lângă el. Arian nu a stat pe gânduri, a armat din nou proiectilele cu uraniu, a lovit scutul, după care a folosit un proiectil cu electroni puri. În următoarea secundă nava se pregătea să devină o mininova. Au intrat în gaura de vierme deschisă înainte de a fi prinşi de emisiile de căldură şi energie ale mininovei. Acestea ar fi putut să le afecteze învelişul exterior al navei, deşi Arian se îndoia serios că aşa ceva ar fi posibil.

      Încă două salturi, după care Arian a folosit noile coordonate.

     

© Copyright Paul Boncuţiu

Nu există nici un comentariu

Comentează articolul	Spune-ţi părerea
Toate câmpurile sunt obligatorii.     Comentariul nu poate include link-uri.     Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.     Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare. Nume : Email (nu va fi afişat) : Comentariu :