Si multi dorira multe si ce au vrut ei luara... Dar vai de-aceia care cereau ceva pripit, caci tatal lor facut-a ce-au zis ei prima oara si ce-au cerut pe urma n-a mai îndeplinit...
- Dar tu, tu, pamântene, ce ai a-mi cere? zise.
Vhenn se gândi o clipa, apoi se ridica.
- Doresc acea fiinta facuta doar din vise ce m-a vrajit cu totul... În turnu-acela sta!
- E vrerea ta? Esti sigur? Nu spune-acestea-n pripa. Nu cere pentru tine, ci pentru-ai tai tu ia...
- Sunt sigur, zise omul. Am vrut din prima clipa. Cu-aceasta frumusete, neantu-l vom surpa.
- Dar eu nu voi acestea! fiinta minunata grai spre adunare, sclipind precum o stea. Sunt fariana mândra si nu-i voi sta plecata... E-un monstru ce-mi repugna si nu îl voi urma!
- Nu ti-o pot da, vezi bine, caci nu e-n a ei vrere; nu poti avea un lucru ce altii-ar întrista... Gândeste-te, deci, bine si altceva îmi cere si tine cont ca graba întotdeauna-i rea!
Dar pe viteaz cu totul îl doborâse dorul si din ce spuse tatal el nu mai auzi. Nu mai gândi nimica si-n hau îsi frânse zborul, iar trupul sau se duse si pulberi deveni.
Si fariana plânse:
- Am fost necugetata! Fa, tata, o minune, încearca sa-l învii...
El strânse-acele pulberi ce Vhenn au fost odata, le împarti în doua si, molcom, glasui:
- Facu greseala mare! Dar... fie a lui vrere: în loc sa fie unul, voi face-acuma doi...
- Si eu voi fi o parte, caci ast-a vrut a-ti cere, ca el sa-mparta viata cu mine mai apoi...
- Si-ai tai? grai iar tatal. Îi lasi ca sa se stinga?
- Cu ei ne leag-acuma, aceasta este vrerea! Ei - curajosi, puternici, catând mereu sa-nvinga, noi - frumusetea vietii, sa le-alinam durerea. Sa-i ajutam atuncea când n-or putea razbate, sa nu mai fie singuri, ca-n doi e mai usor...
Iar tatal lua atuncea din pulbere o parte, sufla pe ea si scoase viteazul muritor. Si Vhenn era acuma mai mic decât fusese, dar fala si puterea nu i-au slabit deloc. Apoi lua fariana si-n ce ramase-o puse, sufla asupra dânsei si-un om facu în loc. Era ca Vhenn faptura dar gingasa, frumoasa, cu suflet de lumina, cu vorba-mbatatoare; caci de sub masca ceea, ce-a zis ca-i monstruoasa, graia tot fariana, mereu stralucioare.
Plecar-apoi cu totii de unde se-adunara,
Iar Vhenn cu-a sa pereche Pamântul l-au chemat.
Catar-un loc feeric si-acolo se-asezara
Si mii de ani de-atuncea urgia-au asteptat.
© Copyright Lucian-Dragoş Bogdan
Nu există nici un comentariu |
|
|
Comentează articolul
|
Spune-ţi părerea
|
|
|
Toate câmpurile sunt obligatorii. Comentariul nu poate include link-uri. Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează. Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.
|
|
|
|
|