SFera Online

      Erau acolo turnuri semete si ciudate, într-un tarâm aparte, un colt de Paradis. Si-a zamislit Eterul câte un fiu în toate si pentru toti tarâmul parea precum un vis.

      Din turnul sau viteazul privea mirat în juru-i, caci toti stateau în mediul în care-au fost a fi. Ceva diform si negru, ce-avea doar ochi pe trupu-i; necunoscuti din plasma, ce n-ai fi zis ca-s vii ; erau fiinte-nalte, teposi cu trupul roata, în aburi stând, ori apa, sau vietuind în stea. Iar Vhenn privea la monstrii dar s-a oprit deodata caci printre ei, departe, el a zarit ceva. Ceva divin ce nu poti în vorbe a descrie, caci nu era fiinta, eter, neant sau stea si n-avea doar o forma dar n-avea nici o mie, iar vocea-i era susur, lumina, catifea. Si-a sufletului gheata i se topi pe data si-o vraja îi cuprinse a trupului miscare...

      Dar peste tot o voce - nici grava, nici cântata - se coborî deodata si zise, tunatoare:

      - Cu totii sunteti fiii creati de-a mea putere, eu sunt al vostru tata, ce v-am facut sa fiti. Gânditi-va un lucru sa-mi cereti fiecare pentru ai vostri semeni, neantul sa-l razbiti, caci va veni urgie, dar cei ce stiu a cere o vor razbi... Weéne, esti primul care ia...

      Iar linistea, ce totul luase-n stapânire, o frânse-ncet weéanul, spunându-si vrerea sa:

      - As vrea ca viata noastra sa nu mai stea cladita doar între doua stele, ci între trei! grai.

      - Asa sa fie-atuncea, dorinta e-mplinita! Iar tu, mean puternic, ce ai a glasui?

      - De s-ar putea ca apa sa treaca si prin soare, nu doar prin piatra arsa! rosti meanu-ncet.

      - E bine, spuse tatal. Iar tu, trufasa krare, ce iei pentru-ai tai semeni, de vrei sa tineti piept?

      Si multi dorira multe si ce au vrut ei luara... Dar vai de-aceia care cereau ceva pripit, caci tatal lor facut-a ce-au zis ei prima oara si ce-au cerut pe urma n-a mai îndeplinit...

      - Dar tu, tu, pamântene, ce ai a-mi cere? zise.

      Vhenn se gândi o clipa, apoi se ridica.

      - Doresc acea fiinta facuta doar din vise ce m-a vrajit cu totul... În turnu-acela sta!

      - E vrerea ta? Esti sigur? Nu spune-acestea-n pripa. Nu cere pentru tine, ci pentru-ai tai tu ia...

      - Sunt sigur, zise omul. Am vrut din prima clipa. Cu-aceasta frumusete, neantu-l vom surpa.

      - Dar eu nu voi acestea! fiinta minunata grai spre adunare, sclipind precum o stea. Sunt fariana mândra si nu-i voi sta plecata... E-un monstru ce-mi repugna si nu îl voi urma!

      - Nu ti-o pot da, vezi bine, caci nu e-n a ei vrere; nu poti avea un lucru ce altii-ar întrista... Gândeste-te, deci, bine si altceva îmi cere si tine cont ca graba întotdeauna-i rea!

      Dar pe viteaz cu totul îl doborâse dorul si din ce spuse tatal el nu mai auzi. Nu mai gândi nimica si-n hau îsi frânse zborul, iar trupul sau se duse si pulberi deveni.

      Si fariana plânse:

      - Am fost necugetata! Fa, tata, o minune, încearca sa-l învii...

      El strânse-acele pulberi ce Vhenn au fost odata, le împarti în doua si, molcom, glasui:

      - Facu greseala mare! Dar... fie a lui vrere: în loc sa fie unul, voi face-acuma doi...

      - Si eu voi fi o parte, caci ast-a vrut a-ti cere, ca el sa-mparta viata cu mine mai apoi...

      - Si-ai tai? grai iar tatal. Îi lasi ca sa se stinga?

      - Cu ei ne leag-acuma, aceasta este vrerea! Ei - curajosi, puternici, catând mereu sa-nvinga, noi - frumusetea vietii, sa le-alinam durerea. Sa-i ajutam atuncea când n-or putea razbate, sa nu mai fie singuri, ca-n doi e mai usor...

      Iar tatal lua atuncea din pulbere o parte, sufla pe ea si scoase viteazul muritor. Si Vhenn era acuma mai mic decât fusese, dar fala si puterea nu i-au slabit deloc. Apoi lua fariana si-n ce ramase-o puse, sufla asupra dânsei si-un om facu în loc. Era ca Vhenn faptura dar gingasa, frumoasa, cu suflet de lumina, cu vorba-mbatatoare; caci de sub masca ceea, ce-a zis ca-i monstruoasa, graia tot fariana, mereu stralucioare.



      Plecar-apoi cu totii de unde se-adunara,

      Iar Vhenn cu-a sa pereche Pamântul l-au chemat.

      Catar-un loc feeric si-acolo se-asezara

      Si mii de ani de-atuncea urgia-au asteptat.

© Copyright Lucian-Dragoş Bogdan

Nu există nici un comentariu

Comentează articolul Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :

Email (nu va fi afişat) :

Comentariu :