Puroi II

Constantin Roşu Constantin Roşu a publicat 3 texte pe sferaonline.ro Puroi III Puroi I varianta print

Constantin Roşu

Publicat Duminică, 18 Decembrie 2005, ora 18:48

      Au mincat in liniste respectind cratima alimentatiei universale, principiu de baza al vietii de apartament emis imediat dupa ce Marea Schimbare s-a mai domolit. Cind au terminat de mincat, respectiv de mestecat emotiile gatite cu atita generozitate, toti in acelasi timp, ca la un semn, ramas din potentialitate, au executat dansul Stomacului infruptat, evocind astfel placeri de mult uitate, schitind in aerul usor coagulat trasee ale unor mustiri satule.

      Musca maninca. Ca de fiecare data in prima seara, Ciobanul pune ochiul pe planul mesei si priveste cu bucurie copilaroasa musca. Musca se stie privita si simuleaza o politete umana in gesturi.

      Satui cu burtile umflate de atitea emotii initiara ritualul discutiei colective:

     

      EA: "Eu intotdeauna am dreptate..."

      MAMA: "Cum adica sa te reduci la esente..."

      EL: "Cum merge treaba Ciobanule?"

      Ciobanul: "Chiar inainte de a apune, oamenii ar trebui sa fie in case, ar trebui enuntat un simbure de regulament, eu asta zic" ... si-si lasa privirea sa odihneasca asupra copacului rosu care se facea mic, mic, tot mai mic sub greutatea roadelor...

      EA priveste spre EL cu teama, spaima, scirba, si totusi cu dragoste. El se arunca. Haul il inghiti fara pic de mila sau ratiune.

      Ciobanul afisind o indiferenta absurda. Ea. El. Patul scirtie. Fusta aluneca incet dar sigur in sus lasind loc vederii doua picioare in stare de putrefactie. Ochii Mamei tresar capatind o nuanta de sticlire fixind un anume ceva. Carne. Apuca si stringe. Musca. Patul scirtie.

      Ciobanul: "Poate ca ar trebui sa-l ung !"

      Se aud pasi pe treptele sigure. Ochii Mamei sint sticlosi, (aici notiunea de sticlos este folosita ca metafora, de fapt ochii Mamei nu sint sticlosi, ci inchisi a placere, dar pentru a fi mai prezenta in cadru si pentru a muta atentia in exterior adica in apartament, spunem ca sint sticlosi)... Ciobanul a transpirat. Timp neutru.

      Buze, sini, soneria care se agita, Mama care tresare oerecum speriata de neasteptatul spectru sonor:

      "A sunat !"

      "nu... " vorbi Ciobanul

      " ...ma duc sa deschid !"

      " Miine este a saptea zi", mai apuca sa-i spuna Ciobanul stergindu-si urmele lasate de transpiratie pe fruntea destelenita...

      Mama deschide usa folosind o tehnica combinatorie clasica... Ea obosita si transpusa in pat cu nonsalanta. Nu mai scirtie. El executa postura de dupa, tragind pertinent dintr-o tigara. Ciobanul nu are chef de tigari, se apropie de biblioteca, moliile se ascund facindu-si unele altora cu ochiul... La usa, Preotul Marii Schimbari vestind cu voce dublata marea slujba de miine pentru stirpirea Timpului Tirziu.

      Ciobanul tresare intorcindu-se brusc cu spatele la molii, "au gasit Mostenitorii o solutie, este acesta momentul", oile nu i-au prezis nimic... hmm isi freca neincrezator barbia, urmarind cu atentie discreta privirea nesatula a preotului ce scana simultan trupurile celor doua femei aflate in sufragerie...

      " Sinteti nou pe calea noastra?" dezamorsa Ciobanul atmosfera.

      " DA", ii intinse Preotul Marii Schimbari mina, recunoscator pentru ca l-a eliberat de ispita, desi ridicatura de sub pintec devenise mult prea vizibila, "am fost trimis aici din Mila Tangentei Sale... am facut ceva imbunatatiri in cadrul concludentului din Templu, va asteptam miine stimate Mostenitor Ciobanu!"... preotul se apleaca plin de evlavie si saruta mina Mostenitorului .

      "Venerate Mostenitor, indraznesc sa va intreb daca aveti cunoastere de cum au devenit vecinii dumneavoastra latini?"

      " Nu am ..." raspunse Ciobanul, impingindu-l cu ambele miini afara, vizibil deranjat...

      Vintul de doua ore incepe sa sufle cu aceasi nerusinare ca de fiecare data... ceasul suna a gol de ora respectiva... intuitiv casca cu totii a somn, o data, si alta data, si miine...

     

     

     

      ... si miine este de fapt azi.

      Oamenii neincrezatori incearca locul in care aseara Timpul Tirziu a mistuit sufletele celor ce nu mai stiau; in larma strazii, aceeasi larma ca in fiecare dimineata de cind Timpul Tirziu si-a facut aparitia, se auzeau glasuri de repros moralizator:

      "Ce le-a trebuit ma, sa umble la ora aia?"

      "Asa le trebe domnule! Auzi la ei, golanii !!!"

      Ciobanul ii asculta trist, tot mai trist, fiindca foarte putini reuseau sa evite capcana uitarii, foarte putini erau aceia care reuseau sa tina minte pina diseara ca exista un Timp Tirziu.

      Oamenii, cei mai speriati dintre ei, ca niste umbre, tremurind, merg spre templu izbindu-se de ziduri, ziduri infinite, ziduri in care spaima lor se sculpta in fiecare dimineata, adinc, tot mai adinc, intr-o continua schimbare, depasind cu mult grosimea initiala a zidurilor.

      El se ridica din patul cel vechi, privi cu simplitate la toata forfota strazii, musca din sfircul sinului dezvelit, se sterse apoi la gura si pleca sarind peste trupul Mamei care dormea intinsa pe jos, chiar pe diagonala principala a sufrageriei...

      Ploua. Ploua asa cum nu mai vazuse el, ditamai Ciobanu, de la Marea Schimbare. "Sa fie asta momentul?", intreba din nou, privind scrutator, de-a dreptul scanant, la oile care-l asteptau cuminti la poarta. Oile au dat habarnuitor din cap in semn de necunoastere. "Poate ar fi cazul sa-mi schimb oile", gindi in sine, dar oile dadura din cap suparate ca nu e cazul... "E ceva ce ne scapa, ca o alterare a Sublimului..." mai spusera oile toate...

      Mostenitorii sint cei care au rezistat Marii Schimbari, fermi, cu o gindire clara, au reusit sa pastreze intacte amintirile, si prin asta sa transmita mai departe mestesugurile. Ei sint singurii care isi amintesc de ceea ce a fost inainte, sint singurii care nu pot uita, nu au voie sa uite. Corespondentul animalic al Mostenitorilor sint oile, singurele animale care isi pastrasera, ba chiar isi amplificasera clarviziunea; din modul in care rumegau biscuitii Absolutului Sublim, Mostenitorii intelegeau mersul vremurilor...

     

      (Nota: procurarea biscuitilor Absolutului Sublim pentru oi, nu constituie subiectul lucrarii de fata...)

     

      Primul mare efect vizibil al Marii Schimbari a fost ca oamenii nu puteau avea o memorie mai lunga de o zi. Prima grija si sarcina pe care si-au asumat-o Mostenitorii a fost de a construi Zidurile, astfel ca oamenii sa nu se mai rataceasca pe nesfirsitele Cimpuri ale Pustiirii. Cimpurile Pustiirii sint zone in care pot merge doar Mostenitorii cu ajutorul oilor. Locuri infricosatoare aceste zone, altadata acoperite de mizeria si frumusetea fostei civilizatii umane, deveneau cimpuri ale manifestarii, lucruri de neinchipuit si de nedescris fiind create de cei rataciti, care nu-si mai aduceau aminte de unde si incotro. De aceea a fost necesara izolarea noilor oameni in perimetrul esalonat de ziduri al spatiilor de locuit.

      Cit despre aparitia Timpul Tirziu, nu se stie daca e o deliberare a Marii Schimbari sau o manifestare a vreunui ratacit pe Cimpurile Pustiirii, tot asa cum nu putea fi explicata prezenta zilei a saptea, zi in care toti oamenii noi se indreapta constient sau nu catre temple.

     

© Copyright Constantin Roşu

Sursa :   Obiectiv

Nu există nici un comentariu

Comentează articolul	Spune-ţi părerea
Toate câmpurile sunt obligatorii.     Comentariul nu poate include link-uri.     Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.     Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare. Nume : Email (nu va fi afişat) : Comentariu :