Pe a neamului cărare,
Pe un drum uitat de timp,
Chiar Zamolxe, zeul sfânt,
A zidit un nou Olimp.
Cuib de Vulturi, i-au spus unii,
Cetăţuie, dacii geţi,
Iară pustnicii-n trăire,
Cruci au închinat din vieţi.
Cu altare, două, sfinte,,
Grota s-antrupat din greu,
Pentru două vechi credinţe,
Sfinţii au murit mereu.
Cetăţuia nu-i cetate,
Ci biserică în stei,
Din izvor, din piatră seacă,
Azi credinţă poţi să bei.
Apa nu curge şiroaie,
Ci musteşte-n tainic cânt,
Piatra lăcrimând trecutul,
Într-un ritual prea sfânt.
Regi şi domnitori în veacuri,
S-au rugat, dar nu la fel,
Pentru neam şi pentru neamuri,
Când la Zeu şi când la El.
Iar în umbra lor, tăcute,
Mame şi soţii de prinţi,
În iubire şi prihană,
I-au cinstit pe sfinţi Sfinţi.
Negru Vodă şi Mihai,
Cei născuţi din trup de ţară,
Ca şi alţii mult mai mulţi,
N-au lăsat-o ca să moară.
La răsfăţ, sau în surghiun,
Când cu drag şi când cu jale,
Au sorbit căldura ei,
În cuvânt de dreaptă cale.
Uitarea-aici se pierde,
Strivită de vecie,
De grota-nlăcrimată,
De sfânta măreţie.
În paşi pierduţi, pe stâncă
De veacuri încrustaţi,
Ne spun strămoşii astăzi:
„Noi am murit bărbaţi”
În grota răbdătoare,
Se macină încet,
Trecutul împlinirii,
Credinţa în duet.
Strivit de aroganţa
De stâncă neclintită,
Te-ncrâncenezi în faptă
Şi urci a ta ursită.
Nu mulţi au fost aceia,
Dar nu puţini, la fel,
Au fost aceia care,
Aleşi au fost de El.
Cei ce-au crezut în forţa,
Credinţei nepătate,
Şi-au închinat trecutul,
Vieţii după moarte.
© Copyright Gheorghe Rogoz
Nu există nici un comentariu |
|
|
Comentează articolul
|
Spune-ţi părerea
|
|
|
Toate câmpurile sunt obligatorii. Comentariul nu poate include link-uri. Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează. Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.
|
|
|
|
|