evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
John-486  -  Geneza  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  Cristerra  -  Dispariţia  -  Archeopterix  -  Extratereştrii alienaţi  -  Contrapaganda  -  Uitare  -  Vatmanul - Reacţiile, Epilog  -  Coconul  -  Eu şi Cu Mine  -  Gheşeft  -  Dimineaţă târzie  -  Un singur trup, un singur suflet  -  La chambre quotidienne (fr)  -  Coconul  -  Noapte bună, Andrei  -  Chipul de pe Marte  -  Cinci personaje în căutarea unor măşti vesele  -  Taina norilor  -  Gânduri  -  Vrăjitorul  -  Ultima frunză  -  Poveste cu un cui  -  Războiul lumilor  -  Flida Flado  -  Fântâna de iasomie  -  Vânătorii de poveşti  -  Călătorii cu îngeri  -  Sclipiri de Soare  -  Cruciada bucătarilor  -  Mărturisirea lui Abel  -  Unde dai şi unde crapă!  -  Proces neverbal  -  Timpul schimbării  -  Înainte ca toate imaginile să dispară...  -  Proprietate cu casă şi pădure  -  Experimentul  -  Umbrele nopţii  -  Variaţiuni pe o temă mai veche  -  10 minute pâna la explozie  -  Luminile oraşului XXXI  -  Hoţul de timp  -  ªahul de duminică  -  Natură moartă, cu portret  -  Almateea  -  Plastic  -  Alfa şi Omega  -  Jocul Zeilor (I)


Cetăţuia Negru Vodă

Gheorghe Rogoz



Publicat Duminică, 17 Octombrie 2010, ora 10:10

      Timpurile dau năvală
      Peste grotele scurmate,
      Când cu ură, când cu drag,
      De sfinţi pustnici, zi şi noapte.
      Zeii, de-ar fi fost să vină,
      Pe Pământ să loduiască,
      Nu ar fi găsit niciunde
      Loc mai bun ca să trăiască.
      Văile săpate-n munte
      Şi chiliile adânci,
      Stau la poala măreţiei,
      Sus ivită dintre stânci.
      Uriaşi din ţara-n care,
      Uriaşii sunt micuţi,
      Stânci semeţe-au dăltuit,
      Amintind de ani trecuţi.
      Te apleci în faţa vremii
      Şi a timpului supus,
      Unde crucea închinării,
      Se înalţă-ntr-un apus.
      Zid de piatră, ca iubirea,
      Pentru oameni, pentru neam,
      Străjuieşte ruga-n taină,
      Într-o grotă fără geam.
      Pic cu pic piatra străbună,
      A cedat din fala ei,
      Pentru bolta-ntunecată,
      Greu săpată pentru zei.
      Dacii i-au urzit menirea,
      Iar Zamolxe-a acceptat,
      Poate Burebista însuşi,
      A păşit, ca prim bărbat.
      Neguri ce au dat năvală,
      Peste ţară, peste stei,
      S-au lovit de-un zid de stâncă,
      Şi credinţă-n loc de zei.
      Crucea şi-a găsit altarul,
      Cel ascuns şi cel dorit,
      În biserica secretă,
      Pe un munte prea iubit.
     
     


     
     
      Pe a neamului cărare,
      Pe un drum uitat de timp,
      Chiar Zamolxe, zeul sfânt,
      A zidit un nou Olimp.
     
      Cuib de Vulturi, i-au spus unii,
      Cetăţuie, dacii geţi,
      Iară pustnicii-n trăire,
      Cruci au închinat din vieţi.
     
      Cu altare, două, sfinte,,
      Grota s-antrupat din greu,
      Pentru două vechi credinţe,
      Sfinţii au murit mereu.
     
      Cetăţuia nu-i cetate,
      Ci biserică în stei,
      Din izvor, din piatră seacă,
      Azi credinţă poţi să bei.
     
      Apa nu curge şiroaie,
      Ci musteşte-n tainic cânt,
      Piatra lăcrimând trecutul,
      Într-un ritual prea sfânt.
     
      Regi şi domnitori în veacuri,
      S-au rugat, dar nu la fel,
      Pentru neam şi pentru neamuri,
      Când la Zeu şi când la El.
     
      Iar în umbra lor, tăcute,
      Mame şi soţii de prinţi,
      În iubire şi prihană,
      I-au cinstit pe sfinţi Sfinţi.
     
      Negru Vodă şi Mihai,
      Cei născuţi din trup de ţară,
      Ca şi alţii mult mai mulţi,
      N-au lăsat-o ca să moară.
     
      La răsfăţ, sau în surghiun,
      Când cu drag şi când cu jale,
      Au sorbit căldura ei,
      În cuvânt de dreaptă cale.
     
     
      Uitarea-aici se pierde,
      Strivită de vecie,
      De grota-nlăcrimată,
      De sfânta măreţie.
     
      În paşi pierduţi, pe stâncă
      De veacuri încrustaţi,
      Ne spun strămoşii astăzi:
      „Noi am murit bărbaţi”
     
      În grota răbdătoare,
      Se macină încet,
      Trecutul împlinirii,
      Credinţa în duet.
     
      Strivit de aroganţa
      De stâncă neclintită,
      Te-ncrâncenezi în faptă
      Şi urci a ta ursită.
     
      Nu mulţi au fost aceia,
      Dar nu puţini, la fel,
      Au fost aceia care,
      Aleşi au fost de El.
     
      Cei ce-au crezut în forţa,
      Credinţei nepătate,
      Şi-au închinat trecutul,
      Vieţii după moarte.
     

© Copyright Gheorghe Rogoz
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online