evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Nu deschideţi uşa  -  Recreaţia  -  Somnul uitării  -  Coconul  -  Luminile oraşului VI  -  Norma  -  Sfântul  -  Meduza meduzelor are dreptate !  -  Timpul schimbării  -  Aniversarea  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (I) Prinţul Canalelor  -  Călătoria unui artist...  -  O poveste de Crăciun  -  Mamal - Beciul  -  Bătrânul, literele şi noaptea  -  Panica  -  Drumul care nu se vede  -  Meduza (VIII)  -  Oglinda  -  Metastază  -  Descoperirea  -  Nick  -  Cyborg story  -  Arta de a purta un război  -  Către a opta zi  -  Enigma de cristal  -  Acolo unde s-a oprit metroul  -  Povestea knorgului care îşi caută mama  -  Greaţă  -  Accidentul  -  Înger în oglindă  -  Taxi  -  Upgrade "Beyond 363000"  -  Coşmar  -  Ea, eu şi ei  -  Întâlnirea  -  La copcă  -  Valea blestemată  -  System Error  -  Gender X  -  Printre oameni  -  Himera  -  Luminile oraşului XX  -  Tolaie  -  Luminile oraşului XV  -  Îngerul cenuşiu - Gabrielle  -  Revederea de 20 de ani  -  Inelele lui Saturn  -  Povestire  -  Frumuseţea numărului unsprezece


Dansul umbrelor

Dansul umbrelor
  Andreea Maria Ceava
Cuvinte
Clipe de abanos
Transplant de suflete...
Contract cu Dumnezeu
Adio
varianta print

Andreea Maria Ceava



Publicat Duminică, 13 Februarie 2011, ora 10:12

      Între lume şi iluzia lumii, trăim suspendaţi pe sfori imaginare... Ne lovim coatele de ziduri reci din beton şi sucombăm cu privirea în sus, patetici... Nimic din ce pierdem sau obţinem nu are valoare, pentru că neantul nu are taler, nu are clepsidră şi nici scară de valori...
      Alergăm pe nisipuri mişcătoare şi ne înecăm în mări adânci de melasă... lipicioasă, fierbinte, sufocantă... Ne descălţăm la praguri sfinte, batem la porţi mereu deschise, dar trăim cu impresia că au lacăte...
      Ne pierdem, ne irosim şi când rămânem doar cu stropul de discernământ şi autocritică, învinuim tot divinul din noi, stropul care nu ne lasă însetaţi niciodată... Învinuim şi blamăm, ne scurgem prin ţevi ruginite de regrete şi ne sinucidem lent, sadic... privind oglinzi sparte...
      Dansul umbrelor este unul interior... dar ochii pot vedea forma şi culoarea lor... Tot ceea ce este în mişcare, e însufleţit... Tot ceea ce adăposteşte un suflet are o umbră. Firavă sau măruntă, impunătoare sau tremurătoare, umbra este la fel de clară, de reală şi de prezentă, indiferent de încercările noastre de a o ascunde.
      Atunci când aparenţele mint si zâmbetele false înşeală, când mâinile reci zăvoresc şi strivesc umanul din noi, sub platoşa fiinţelor trecătoare şi veştede care devenim, când ajungem să reacţionăm din inerţie şi nu din zvâcnirile sufleteşti, singură, umbra, păstrează precum o oglindă, adevăratul sine, adevărata imagine neretuşată, simplă şi firească, a unor fiinţe pe cât de complexe, pe atât de neînsemnate.
      Când umbrele paşilor şi atingerilor noastre lasă amprente, înseamnă că suntem ceva, cineva, cumva... Dar nu indiferent de profunzime, unele sunt atât de firave şi seci, încât nici nu le putem desluşi...
      Umbrele cu adevărat valoroase sunt acolo unde putem clădi în locul lor ceea ce materializează şi înalţă gramul de iluzie din umbră, la scara tangibilului...
      De multe ori umbrele spun mai multe despre noi, deseori ele rămân acolo mult timp după ce am plecat, ca o amprentă a existenţei noastre, ca un cod al descifrării eului...
      Cel mai frumos este când ne înlănţuim umbrele cu ale altora, într-un fluid şi atât de natural dans... Şi asa, găsim valsul unei umbre acolo unde îi cautăm mişcările suave, tango-ul acolo unde flămânzeam după descătuşarea dezinhibată şi senzuală a celor mai erotice dezlănţuiri... Ne găsim umbra pereche dansând dansul nostru într-o armonie a mişcărilor şi o esenţă care ne completează, ne dă senzaţia de preaplin şi de nesfârşit...
      Dacă umbrele ar avea voci, ar vorbi puţin, pentru că glasul deseori fărâmiţează tăcerea subtilă a cuvintelor... În dansul umbrelor am devenit stângaci, am uitat paşii esenţiali şi am umplut aceste lipsuri cu mişcări nepotrivite, doar pentru a nu ne simţi singuri pe ringul cu podea lucioasă, cu lumini absurde şi colţuri groteşti. Şi am rămas singuri... ca în orice alegere de-a ne detaşa de noi înşine, ne-am trezit dezorientaţi şi sleiţi de puteri, simpli, cu esenţa făcută praf.
      Când muzica interioară se opreşte, umbrele mor...
     

© Copyright Andreea Maria Ceava
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online