evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Hora Ielelor, Pensiune  -  În căutarea lacrimilor pierdute  -  Ignis  -  Andru  -  Starea de trecere  -  Hoţul de timp  -  Felix II  -  Luminile oraşului XXVI  -  Cărăușul  -  O dimineaţă perfectă  -  Cap de listă  -  Luminile oraşului XV  -  Legenda "OMU"-rilor  -  În umbra deasă a realităţii  -  Natură moartă, cu portret  -  Sfântul  -  Aici şi acum  -  Alfa si Omega. Moon  -  Muza  -  Jazzonia : Cartea Cruciadelor  -  O nouă zi  -  Fragmentalism  -  Ziua a şaptea  -  Călătorie la Muzeul Quale  -  Jocul libertăţii  -  Jocul Zeilor (IV)  -  Iluzia viselor  -  Aventurile Poetului Rătăcitor : (II) Poetul Soarelui  -  Parte din mintea ta  -  Fata mării, Poliana  -  Bătrânul, literele şi noaptea  -  Mr. Loverman  -  Disertaţie despre diferitele moduri de apreciere a inteligenţei  -  Înger în oglindă  -  Contrapaganda  -  Vise în adâncuri de stâncă  -  Unii îmi zic Charon...  -  Circ  -  Din vitrină  -  Virus de sticlă  -  Zombi  -  Experienţă pecuniară  -  Darul divin  -  Tolaie  -  Ambiguitate clinică  -  ROV-27  -  Canicula  -  Luminile oraşului XXI  -  Locul pierdut  -  Novo Homo Sapiens


Lacrimi verzi pe fundal violet

instan

Cezarina Adamescu



Publicat Duminică, 21 August 2011, ora 19:12

      Pădurar
      dispărut ca un gând
      prin nervurile frunzelor.
     
     
     
      Lut despletit
      modelat de mâini de olar.
      Cuvânt cu noduri.
     
     
     
      Jefuit de păsări
      codru stins în rugini.
      Amăgiri conştiente.
     
     
      Verdele de foc
      incendiază pădurea.
      Străjer dispărut.
     
     
     
     
     
     
      Portarul
      coboară drugii peste pădure
      în nopţi sufleteşti.
     
     
     
      Pe chip îngeresc
      aura strâmbă
      de grimasele urii.
     
     
     
      Nimic adevărat.
      Nici măcar plânsetul
      pentru defunctă.
     
     
     
      Tâlhar
      de bijuterii sufleteşti
      risipite-n desfrâu.
     
     
     
      Aurul verde
      incendiat.
      Orbule neînţelept.
     
     
     
      Cuvintele tale
      nisip alb între dinţi.
      Ţi le restitui.
     
     
     
     
     
     
     
      Scriu aici cu sudoare
      secvenţe
      unui pădurar necioplit.
     
     
     
     
      Nu copacii,
      sufletul ciopleşte-ţi-l
      pe o troiţă neagră.
     
     
     
     
      Om de ţară, om de munte
      chip şi suflet stâncoase
      pin negru.
     
     
     
      Eşti frumosul pervers
      numai bun de încondeiat
      într-un memorie.
     
     
     
      Mi-ai smuls verdele din celule
      şi mi-ai pus
      aşchii putrede.
     
     
     
      Lemn viermănos
      eşti frumos la scoarţa subţire.
      Ca un mire.
     
     
     
     
     
      Codrul lirei
      rămas fără strajă.
      Fugit irreparabile…
     
     
     
     
      Te-am smuls din viscere.
      Locul mă doare.
      Voi planta acolo, o floare.
     
     
     
      Afară din sufletul meu!
      Aici locuieşte
      doar Dumnezeu.
     
     
     
      E clipa sublimă
      când lumina
      sărută-ntunericul.
     
     
      Cărăruia pierdută.
      Drumul meu e-n suiş.
      Popas – doar pe culmi.
     
     
     
      Sar peste iubire strigând
      cum sar flăcăii
      peste focuri pe deal.
     
     
     
     
     
      O colibă-n pădure
      şi focul torcând leneş
      la patru mâini.
     
     
     
      Provizii de tine
      să-mi fac n-am ştiut, ah,
      în raiul acasă…
     
     
     
      Seceta nefiinţei.
      tulbure absenţă.
      Frunzele tac.
     
     
     
      Bucuria tristeţii
      naşte pui vii
      şi-i hrăneşte cu lapte.
     
     
     
      Unde-i magia?
      Unde-i frumosul?
      Au dezertat într-o peşteră.
     
     
     
      Viaţa de dincolo de pădure.
      Nu mă mai pierd
      printre cetini.
     
     
     
     
     
     
     
     
      Porţi zăvorâte.
      Beznă şi frig.
      Bucurie perfectă.
     
     
     
      Bolovan înflorit
      nu s-a văzut.
      Om muşcând ţărâna, eu.
     
     
     
     
      Şi te-ai dus
      duce-te-ai învârtit
      în codrii pustii fără nume.
     
     
     
     
      Obraz neuscat
      pâinea mucegăită.
      Podoabe căzute.
     
     
     
     
      Gol de cuvinte
      mi te înfăţişezi
      gol de mine.
     
     
     
     
      Stop cadru pentru sublim.
      Ceasul când se deschid
      mugurii lacuştri.
     
     
     
      Loc repaus pentru lumină.
      Tulbure şi seducător
      miez de echinocţ.
     
     
     
     
      Îmi reconstitui făptura –
      pierderi – câştig.
      Lumină cât umbră.
     
     
     
     
      Proiectată pe un perete
      umbra ta
      se depărtează.
     
     
     
      O stea cade-n baltă
      cu zgomot
      stârnind cercuri concentrice.
     
     
     
      Infernul tandreţei.
      Instanţe onirice
      mă bântuie.
     
     
     
     
      Paşi prin pădure.
      Până la civilizaţie
      -un veac-.
     
     
     
     
      Necioplit
      un om a rămas în obor
      cu sângele verde.
     
     
     
      Oricât ai vorbi
      să nu te faci auzit –
      câtă osândă!
     
     
     
     
      Adevărului
      nu-i trebuie saboţi de lemn
      când soseşte.
     
     
     
      Goliciunea ochilor tăi!
      Un pui de prigor
      din cuib cade cu zgomot.
     
     
     
      Durere şi chin.
      Într-un colţ sufletesc
      undeva – o lumină.
     
     
     
      Niciodată singur.
      Lumina divină
      te însoţeşte.
     
     
     
     
     
     
      Lipsit de iubire
      ca o pădure de brazi
      fără de munte.
     
     
     
     
      Un fluviu de iubire
      zadarnic ia foc
      până la cenuşă.
     
     
     
     
      Fiecare, alt grai.
      -Ce-ai făcut cu sufletul meu,
      suflete?
     
     
     
      Siluetă-n ceaţă.
      Siluetă-n umbră.
      Pierdut pe drumuri.
     
     
     
      Rânduiala sfinţeniei –
      Sfinţenia rânduielii.
      În Duh.
     
     
     
     
      Un copil vine râzând
      cu un crucifix.
      Îl va purta toată viaţa.
     
     
     
      De câte ori de la capăt?
      Punând iubirii
      începătorie?
     
     
     
     
      Câţi codri n-am străbătut
      cu închipuirea?
      Tu – nicăieri.
     
     
     
      Să ştii să citeşti
      şi să interpretezi
      semnele inimii.
     
     
      Nici nu ştii cum
      mi-am rupt pentru tine
      poemele de la gură.
     
     
     
      Să mă topesc
      în imensitatea Numelui Tău,
      Adoratule!
     
     
     
      Vai vouă, bogaţi şi sătui
      care dispreţuiţi
      hrana pentru suflet!
     
     
     
      Hrana pentru trup
      doar vă ghiftuie.
      Spiritul rămâne flămând.
     
     
     
      Isus înmulţeşte harul
      fiecăruia,
      fără măsură.
     
     
      Eu – poziţia contemporană.
      Transparenţă,
      Lumină.
     
     
      Mă uit
      prin fereastra pădurii.
      La intrarre – o scară.
     
     
      Absenţă
      cu nimic acoperită.
      Trup în flăcări de frig.
     
     
     
      Gânduri
      tâmpla furnicărind.
      Nimic fără tine nu-şi află gustul.
     
     
     
      Rostogol de imagini.
      Vertij beningn.
      Şoricei în viscere.
     
     
     
      Fosfene.
      Umbre fluturând dindărătul privirii.
      Tinitus.
     
     
     
      Cuiva de împărtăşit
      gândul, cuvântul.
      Slabă nădejde.
     
     
     
      Soare cu ghimpi.
      Dedesubtul lui
      norod îngheţat sufleteşte.
     
     
     
      Pământ reavăn. Ferigi.
      Suc alb de mesteacăn.
      Primăvară-n pădure.
     
     
     
     
      Lumina se prăbuşteşte-n cascadă.
      Umbra de gând
      dispărând.
     
     
     
     
      Pe-un spor de păpădie
      buburuza urcând
      povârnişul.
     
     
     
      Să mă desprind
      nu mai pot, ah,
      de propriile mele cuvinte!
     
     
     
     
     
      Pentru gânduri în aer liber
      cronometru
      neinventat.
     
     
     
     
      Fii pe pace.
      Ura este declaraţia mea
      de iubire.
     
     
     
      Nu mai aştept
      veşti din apus.
      Răsăritul de profilează.
     
     
     
      Spre apa vie
      ştiu, oricum nu ajung.
      Prin deşert îmi port paşii.
     
     
     
     
      Calul sapă
      o groapă-n nisip
      şi izvorul ţâşneşte.
     
     
     
      Cal alergînd
      pe nisipoase întinderi.
      Rădăcini uscate.
     
     
     
     
      Nisip arămiu.
      Calul şi antilopa
      străbat orizontul.
     
     
     
      Fiecare clipă – o provocare.
      Nu e uşor
      să fii om.
     
     
     
      Spre Buciumeni
      cu Lizuca şi Patrocle
      după freamăt de vânt.
     
     
     
      Cu vreascuri în spate
      să trecem un pod
      după Mătuşa Miercuri.
     
     
     
      O lume în care
      toţi îşi povestesc visele.
      Şi ele prind viaţă.
     
     
     
      Cântec în faţa sicriului.
      Moartea-l ascultă.
      Omul îl uită.
     
     
     
      Cum se scurg
      ochii norilor
      peste linia orizontului…
     
     
     
      Stop cadru pentru sublim.
      Câte – smulse din mine –
      cuvinte!
     
     
     
      Sinuos infinit -
      cuvintele dintre noi
      levitează.
     
     
     
      Apel inutil.
      Tristeţea umblă-n saboţi
      şi calcă-n străchini.
     
     
     
     
      Cine-ar dori să afle
      istoria
      iubirilor virtuale?
     
     
     
      Urna tatălui poartă ochelari.
      Fata vorbeşte
      cenuşii.
     
     
     
      Poemele – blitz
      invadează hârtia.
      Eu – între vânturi.
     
     
     
     
     
      Călăii cetăţii se strâng.
      Cineva
      taie gâtul luminii.
     
     
     
      A ieşit primul cu titlul:
      Cel mai bun purtător
      de pică.
     
     
     
      A strâns ura
      semănând-o-n ogorul lui
      şi-al vecinilor.
     
     
     
     
     
      Invitaţia lui Giura
      la o nebunie de oraş:
      Bruges.
     
     
     
      180 de zile de lipsă
      din patrimonial
      inimii mele.
     
     
     
      Rafinament şi Poezie –
      cu Ion Mureşan
      şi cartea “Alcool”.
     
     
     
     
      La Palatul Brâncovenesc
      loc liber
      cu multă lume în jur.
     
     
     
     
      Cerc de foc
      în jurul muzicii şi al poeziei –
      Palatul Regal.
     
     
     
      Prin telescop –
      stele căzând
      şi lună la primul pătrar.
     
     
     
      Îmi tulbură aerul
      trandafirul nipon
      deschizându-se.
     
     
     
      Iau lecţii ikebana.
      Lujerii îmi dau cu tifla.
      Nopţi inodore.
     
     
     
      Magazinul cu sinucideri.
      Arsenic şi funii.
      Moarte cu stil.
     
     
      Pâinea lui Cristos
      Prin Mâna Maicii Domnului
      zilnic primim.
     
     
     
     
      Visez la clipa
      când nu voi mai avea nevoie
      de nimeni.
     
     
     
      Aşchie din crucea Lui -
      din coroana Lui - un spin.
      Mă închin.
     
     
     
     
      Arta scrisului –
      un fel de a-ţi vorbi
      ţie însuţi.
     
     
     
     
      Cine poate şti
      tainicul înţeles
      al naturii umane?
     
     
     
      Gustar. Secerar.
      Rod şi aromă.
      Aliş-veriş dovedit.
     
     
     
      Inima mea –
      ca o frunză grăbită
      să cadă-n ţărână.
     
     
     
     
      Noi? Călători obosiţi
      în pauza dintre
      naştere şi murire.
     
     
     
      Pădurarul uituc
      a rătăcit
      cheile pădurii.
     
     
     
      Treci prin mine, pe lîngă mine.
      Rămâi în urmă
      fără să mă adaugi.
     
     
     
      Urmele tale s-au şters
      demult singure.
      Eu? Merg mai departe.
     
     
     
      Spre alte urme
      să le ajung, să depăşesc
      râpa căscată sub tălpi.
     
     
     
      Flacăra nestinsă
      Îmi arde palma.
      Sunt maratonistul.
     
     
     
     
     
     
      Doliul după tine
      mi-a adumbrit sângele.
      Sunt liberă.
     
     
     
      Cutreierând cu gândul
      spre ţintă
      în orăşelul stelar.
     
     
     
      Tzunami m-a izbit
      în tâmplele sufleteşti.
      Cădere în sus.
     
     
     
      Goleşte-mă, Doamne,
      ca să mă pot umple
      numai cu Tine!
     
     
     
      Trecut sufletesc
      în fişiere.
      Scaiete neînflorit.
     
     
      Vom mai duce o vreme
      lumina celuilalt
      în propriii ochi.
     
     
     
      Nebulos şi străin –
      din inima mea
      n-ai să pleci niciodată.
     
     
     
      Aproape mă-mpotmolesc
      în privirea ta
      atât de străină.
     
     
     
      Cruci de lumină
      la orizont
      în cimitirul cuvintelor.
     
     
     
      Om neîncăpător
      în câmpul minat
      al iubirii trecute.
     
     
     
      Tăceri adânci.
      Spaimele fără sfârşit
      ce mă sugrumă.
     
     
     
      Valul Dunării
      sparge precum un berbec
      zidul de munte.
     
     
      Prieteni – flori de ciulin
      îmi mângâie ochiul
      cu nemărginire.
     
     
      Încă nu ne-am trezit
      sub bobiţele albe
      ale florii de vâsc.
     
     
      Am vrut să te descopăr
      tărâm necunoscut
      cu nume-nsorit.
     
     
     
      Banchet de cuvinte –
      cu mângâierile albe
      dintre tăceri.
     
     
      Prezenţa unui animal
      cât de mic
      te umanizează.
     
     
     
      Cât de plăcut e
      gustul zăpezii
      din palmele celuilalt!
     
     
     
      Mă identific
      acestor sentenţe
      absolut inutile.
     
     
     
      Aer parfumat
      luând forma perfectă
      a căuşilor tăi.
     
     
     
      O pasăre întârzie
      trecerea
      pe sub podul minciunilor.
     
     
     
      Gândul meu răzleţit
      ia formă de râu
      în alunecare.
     
     
     
     
      Barbara avea
      gâtul subţire.
      Zăpada a luat-o cu ea.
     
     
     
      Mă doare carnea
      de câte ori
      îţi ating trupul şi sufletul.
     
     
     
      Şi ce suntem noi
      pentru planeta pământ?
      Furnici în Univers.
     
     

© Copyright Cezarina Adamescu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online