evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Diamantul  -  Ulysse şi Hector  -  Luminile oraşului VI  -  Pure Evil  -  Anul 10000  -  Vinerea Rozinelor Timpurii  -  Luminile oraşului XIX  -  Omul - cu - sacul, Timpul şi... Eu !  -  Visul demiurgului  -  Norma  -  Dincolo de evoluţie  -  Mamal - Despărţirea  -  Experienţa însoţeşte sensul ascuns al misiunii noastre  -  Luminile oraşului X  -  Virus de sticlă  -  Scrisoare din Hipercubul 13  -  Avocatul celui care a vrut să mă omoare  -  Babylon Five: Mercenarii  -  Dincolo de ceţuri  -  Înălţarea  -  Mămica şi El Diablo  -  Meduza (VII)  -  Cerşetorul  -  Apariţie editorială: Victoriţa Duţu - "Ilinca"  -  Jocul Zeilor (VII)  -  Hora Ielelor, Pensiune  -  Omul cu păsări  -  Je t'aime mélancolie  -  ...ªi la sfârşit a mai rămas coşmarul  -  Supravieţuitorul  -  Taina norilor  -  Poporul perfect  -  Blasfemii : Globul de Crăciun  -  Între „Ei” şi noi, Pământul! (II)  -  Talent  -  Străinul  -  A şaptea faţă a tăcerii  -  La lumina...  -  Meduza (X)  -  Solilocviu  -  Salvatorul  -  În căutarea lacrimilor pierdute  -  Casa de la marginea pădurii  -  Castravetele  -  Andru  -  Camera de la capătul holului  -  Hora Ielelor, Pensiune III  -  Umbra  -  În tren  -  Fie-mi apa uşoară !


Ionuţ Caragea - M-am născut pe Google

Ionuţ Caragea - M-am născut pe Google
  Al.Florin Ţene
varianta print

Al.Florin Ţene



Publicat Duminică, 11 Ianuarie 2009, ora 11:53

      În cel de-al doilea volum de versuri intitulat simptomatic M-am născut pe Google, apărut la editura STEF, Iaşi, 2007, Ionuţ Caragea (născut în Constanţa, dar trăind în Canada), este un poet original, atât în versurile clasice, dar mai ales în cele cu vers alb. Poetul este ispitit de fantezismul ludic, unde reveria livrescă şi farsa lirică fuzionează cu graţia, uneori, melancolică: Nu am iubit niciodată picătura cu adevărat. Am iubit focul sau/pământul care erau numai în imaginaţia mea, / De fapt picătura nici nu mă interesa. Oceanul era plin de ele. / S-a întâmplat să fie cea din palma mea. (Picătura).

      Repetiţia, inteligenţa prozodică sunt modalităţi de a explora virtuţile discursului poetic. Tensiunea lirică întreţinută la foc mocnit, urcă vertiginos parcurgând ca o străfulgerare întreg volumul. Poezia vibrează de o percepţie cutremurată, având o melodicitate aspră, de psalm, iar închipuirea se lasă străbătută, ca de un curent, de nebănuite imagini: îmi place când ninge zăpada / se-aşterne pe drumul cu flori de cireş mai ţii minte... / prin faţa mea trece cuminte o doamnă privirea / ascunsă doar pasul într-o urmă... (Flori de cireş iernatic).

      Alteori, imaginaţia desfăşoară ciudate proiecţi zoomorfe, sau acvatice, ce par metamorfoze ale realului, alunecări ale fiinţei în utopie: pot să respir ca peştele-n apă? / sau ca un vierme să cresc în pământ? / sângele curge-n vene degeaba / sufletul meu e o pală de vânt. (Pot să?...).

      Poetul este stăpânul unui imperiu suprarealist populat de imagini originale, iar lumea lui se preface, microbolant, în spectacol fantast, în culisele căruia blândeţea articulează spre inefabil imaginaţia. Metafora la Ionuţ Caragea este o formă de conservare a închipuirii, iar aceasta este expresia interiorităţii: Rămâne călcâiul iubirea săgeată şi dorul / Pătrunde adânc în orbite / Sub tălpile mării se strânge nisipul / Şi marea e neagră şi negru veşmântul / Ecoul iubite ascultă ecoul / deschide-ţi mormântul / Cuvânt necuvântul / Femeii de aer (Femeia de aer).

      O mare mobilitate caracterizează imaginaţia poetică a lui Ionuţ Caragea. Amestecul celor mai disparate elemente şi cuvinte cu sensuri diferite (după metoda suprarealistă a analogiei universale), trecerea rafinată de la abstracţia diafană la obiectualitatea realităţii, hiperbolizarea interiorităţii evanescente sunt elemente de tehnică pe care autorul le are de acum în sânge. Poemul însăşi e un exerciţiu de imaginaţie cu reglări abile ale intensităţii şi cu etalări orgolioase ale plasticităţii, uneori frisonate de o ironie fină.

      Ionuţ Caragea este un poet inteligent şi înzestrat care-şi scoate prea des basca pentru a-şi pune jobenul, desigur cu gesturi galante, de o infintă delicateţe.

     

     

     



     

      Flori de cireş iernatic

     

     

      îmi place când ninge zăpada

      se-aşterne pe drumul cu flori de cireş mai ţii minte…

      prin faţa mea trece cuminte o doamnă privirea

      ascunsă doar pasul sculptat într-o urmă

      sau două se-aşterne zăpada din ochii mei plouă

      cu fulgi topiţi de iubire sărată e marea

      doar ţărmul îngheaţă alunec privind

      la valul în viaţă se-nalţă furios

      iubeşte şi tace

     

      îmi place când ninge şi omul

      se face în mâinile calde un bulgăr învaţă

      să meargă împins de la spate să crească… să crească

      o stană de piatră rămâne şi chipul cioplit

      să zâmbească stăpâne cu mâinile aspre

      mai stoarce şi apa din cruce mi-e sete

      mai lasă şi vântul să-mi bată

      prin plete o dată şi pace

     

      îmi place când ninge zăpada

      se-aşterne pe drumul cu flori de cireş mai ţii minte…

     

     

     


     

      Pot să?...

     

      pot să respir ca peştele-n apă?

      sau ca un vierme să cresc în pământ?

      sângele curge-n vene degeaba

      sufletul meu e o pală de vânt

     

      pot să şterg cu buretele totul?

      sau să revendic iubirea ce-a fost?

      timpul trece şi trece degeaba

      eu îmi zidesc prin credinţă un rost

     

      pot să privesc din spate de pleoape?

      sau să adorm şi cu ochii deschişi?

      inima-şi bate gura degeaba

      suntem cu toţii tăcerii promişi

     

     


     

      Femeia de aer

     

      Pământul deschide ochiul de sare

      Marea strânge nisipul sub tălpi

      Cu valuri îşi smulge din piele

      Şopârla albastră

      Safirele scoici

      Şi solzi de sirenă

      Le-aruncă departe să fie alese

      Şirag de săruturi ascultă ecoul iubitei

      Neînţelese

     

      Te doare şi strângi la piept răsăritul

      Iubeşte învaţă priveşte şi plângi

      Secundele trec aştepţi eşafodul

      Sicriul şi şchiop un pas

      Îngropat în pământ

      Calapodul

     

      Rămâne călcâiul iubirea săgeată şi dorul

      Pătrunde adânc în orbite

      Sub tălpile mării se strânge nisipul

      Şi marea e neagră şi negru veşmântul

      Ecoul iubite ascultă ecoul

      Deschide-ţi mormântul

      Cuvânt necuvântul

      Femeii de aer

     

© Copyright Al.Florin Ţene
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online