evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Un pahar de vin  -  Călătoria  -  Luminile oraşului XXIV  -  Lumea de sus  -  Secretul  -  ªarpele de aramă (I)  -  "ªi caii se împuşcă, nu-i aşa ?"  -  10 minute pâna la explozie  -  Gustul libertăţii  -  Duel în Lumea Visurilor  -  2 fast 4 you  -  Vânzatorul  -  Avocatul celui care a vrut să mă omoare  -  Depozit.01  -  Mamal - Beciul  -  Almateea  -  Labirintul de gheaţă  -  Pacientul  -  Ultima eclipsă (I)  -  Luminile oraşului XV  -  Meduza (IV)  -  Jocul Zeilor (I)  -  Program de criză  -  Luminile oraşului XXXI  -  Transplant de suflete...  -  Je t'aime mélancolie  -  Kamikaze  -  Peştera I  -  Rapsodia  -  Psihopatul  -  El cu durerile şi greşelile lor  -  Lacrimi de stea  -  Întreg  -  Corespondenţă literară  -  Imdiola  -  Café du Marcel  -  Fata mării, Poliana  -  Creatorul  -  Primăvara nucleară  -  Geneza  -  Omul - cu - sacul, Timpul şi... Eu !  -  Fără doar şi poate  -  Muzica  -  Dialog cu Ion Luca Caragiale  -  Asura Ni, Drahan - I - Bolte de Crini  -  Luminile oraşului IX  -  Luminile oraşului 2 (II)  -  La chambre quotidienne (fr)  -  Poză de buletin  -  Pojghiţa subţire a conştiinţei


Adrian Botez: „Aici-la-ntâlnirea tuturor câinilor”...

  Constantin Stancu
Când diamantele se fisurează...
varianta print

Constantin Stancu



Publicat Sâmbătă, 11 Septembrie 2010, ora 18:05

      „nu sunt mai mare decât un strigăt…/aici – la-ntâlnirea tuturor/câinilor – unde nu ştii dacă/dacă rămâi cu o veste în plus –ori/cu o viaţă în minus …”

      Volumul de versuri lansat de Adrian Botez, prolific autor de texte scrise, zise, durute şi lăcrimate, autor de poezie, eseu, roman şi sfaturi înţelepte cu titlul contradictoriu „AICI – LA-NTÂLNIREA TUTUROR CÂINILOR” - este un eveniment cultural marcat de curaj şi sinceritate. Editura „RAFET” , Râmnicu -Sărat, 2009, a girat această apariţie, iar Primăria municipiului Adjud, unde locuieşte autorul, a avut bunăvoinţa de a ajuta demersul cultural, Primarul ing. Constantin Armencea a înţeles că e nevoie şi de o dimensiune spirituală pentru a exista demn, în locul unde am fost puşi, pentru o vreme, de Dumnezeu.

      Experienţa avută de scriitor prin cartea „Spirit şi Logos”, dedicată lui Eminescu, a modelat scrierile lui Adrian Botez. Curajul angajării sociale, dorul după o Românie spirituală, revolta împotriva celor care invadează şi agresează sufletul românesc, tristeţea poetului în vremea întâlnirii câinilor - sunt teme importante şi un câştig, deşi uneori acest mod de abordare afectează lirica propriu-zisă, există o revanşă a spiritului care tinde să ajungă la cer.

      Poetul îşi structurează volumul pe mai multe nivele: „PARANOIA DE SERVICIU” ; „AICI – LA-NTÂLNIREA TUTUROR CÂINILOR”; „REQUIEM DE PRIMĂVARĂ” ; „BOALA POETULUI” ; „SONETELE ANONIMULUI”; „SFÂNTA SIHĂSTRIE”.

      Această structură ne relevă tensiunea interioară a poetului, revolta împotriva căderii spirituale şi culturale a semenilor, dorul după Dumnezeu şi eliberarea de sub această tensiune, recunoaşterea bolilor spirituale şi cele reale cauzate de acestea, necesitatea vindecării spirituale şi evadarea în natură şi în sfinţenia singurătăţii, evadarea în refuz şi în vers picurat de stea.

      Autorul este atras de teme complexe, care se exclud dar se şi interferează, e atras de social, de natură, de sfinţenia necesară, de cuvântul adevărat, de imprecaţie, de zicerea curată care să zguduie spiritul românului. De la Caravaggio la sihastru, de la balamuc şi negustorii de moarte la Vocea lui Dumnezeu, de la păcat la viziune şi managementul morţii (!!! - Mai mult de cât interesant), de la măreţie la cădere. De la cântec de mahala la cântarea Frumuseţii, de la aşteptarea schimbării la durerea plecării, de profunzimea gândirii la pomi şi oameni sub ploaie, de la Apocalipsis la peisaj cu cărţi şi vampiri, de la experienţa spirituală a morţii la şoapta îngerului, la natură …

      Volumul trădează un neliniştit, un spirit în căutarea legii şi a certitudinii şi refuzul comodităţii spirituale, volumul e ţipătul celui aflat la locul unde se întâlnesc „câinii”, pentru atacul în haită şi pentru ciozvârta necesară ..

      Când poetul se eliberează de tensiune interioară poezia curge majestuos, clasic fulgerat modern: „atât de sfânt este pământul acesta – încât/simt dedesubt cărbuni aprinşi de Dumnezeu/atâta putere în tării – încât/zborul vulturilor întoarce pe dos/zodiile – precum brazda/Plugarul”( ATÂT DE SFÂNT ESTE PĂMÂNTUL ACESTA) .

      Alte ori imaginea este penetrantă: „contururile obiectelor – după ploaie – au/devenit/atât de clare: nişte/concluzii – trase de /Dumnezeu” (DUPĂ PLOAIE)

      Ideile importante din viaţă sunt tratate cu seriozitate: „în fiece clipă a vieţii tale/trebuie să fii pregătit de moarte/niciodată moartea nu confundă/pe nimeni cu nimeni/niciodată moartea nu ia pe altul –în/locul tău – nici/invers”(DISPUTE PE TEMA MORŢII)

      Vremurile de pe urmă sunt tratate cu adâncimea necesară: în noapte, târziu, oamenii pot privi la televizor, pot face dragoste corect sau sportiv, iar ceilalţi se omoară, cordial, între ei, puţini mai murmură la capul celui în nevoia rugăciunii, iar Iisus e pe cruce la capătul vremurilor- e noapte şi e târziu…(APOCALIPSIS).

      De remarcat faptul că titlurile poemelor sunt scrise cu literă mare, versurile au toate litera mică în orice loc din poem, zicerea e curgere dinspre Dumnezeu spre oameni şi mai departe, poemul e unul nesfârşit, scrierea vine dintr-o zonă eternă, marcată de Duh, e zona sfinţită de teama de cuvântul rostit ori scris, e zona de impact dintre cer şi pământ, însă numele lui Dumnezeu e scris cu literă mare, ca în textele sacre …

      Pădurea pentru poet poate fi catedrală, singurătate în mijlocul naturii e legătură cu veşnicia: „e o ţintă în toate şi în/fiecare – spre care/zbârnăie săgeata câte unei raze: ţintuită astfel/Povestea – Cuvânt după/Cuvânt – se-alcătuieşte/Coroana Luminii – deschidere-a/pleoapei de desupra/Privirii de Proaspăt//Unde sunt câinii de-acum?/în Lupul cel Veşnic/întorşi/în Vatra Curatului/Cerului - Înalt/Sfatului” (POEM DE ADIO)

      Semnele, metaforele, motivele vin din tradiţia veche românească, cuvinte se adună cu energia şi puterea lor, temele creştine stau în spatele poemelor, oferă soluţia noii creaţii, eliberarea de păcat şi de pământul afectat de păcat, mişcarea şi dinamica scrierii acceptă canoanele spiritului care e în căutarea certitudinii, a conştiinţei eliberate de tirania imediată a vremurilor.

      E un fel de patriotism implicit în poeme, un patriotism de bun augur pentru vremurile de negaţie în care trăim, un patriotism al celui care ştie că pământul acesta numit România e unul sfânt, deşi termenul pare a nu fi la modă, dezechilibrele spirituale ale neamului cheamă ideea ai la-ntâlnirea tuturor câinilor, astfel conceptul poetic are argumentul celui care vrea să trăiască simplu şi curat …

      Poemele pun, totodată, în evidenţă şi conceptul poetului - filozof, a sociologului care are doctrina sa de scrib la intersecţia locurilor unde se întâlnesc câinii aceia…

      După har vine judecata! O ştim sau nu o ştim …

     

      „ciocanul ceasului de la catedrala/catolică – mereu izbeşte/o singură dată: mereu/”unu” – mereu/UNUL// dar cine mai stă să asculte/astăzi – de/vechile ceasuri?” (NEASCULTAREA)

     

© Copyright Constantin Stancu
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online