evomag.ro
    science-fiction fantasy poezie eseu arte vizuale
Caută :  
Resurse Contact
Ziua în care a dispărut Mircea  -  Povestea (?) Pensionarului Incredul  -  Delir  -  Hora Ielelor, Pensiune II  -  Sindrom de plecare sau Povestiri dintr-o cârciumă de la marginea galaxiei  -  Poveste de mahala III : Foamea!  -  Poveste de mahala II : Oiţa rătăcită  -  În umbra deasă a realităţii  -  ªarpele Midgardului  -  Depozit.03  -  Fata din vis  -  Altă Poveste(?) modernă  -  Răscrucea  -  Lumina neagră  -  Intoxicaţia. Investirea de novice  -  Proză absurdă  -  Ankirah  -  Liber arbitru  -  Obsesia  -  De o sută de ori Adrian  -  Fragmentalism  -  Fortul  -  Praf minune (II)  -  Planeta Fantomă  -  Avatarul  -  Luminile oraşului XIV  -  Aseară...  -  Planeta ascunsă  -  Jocul Zeilor (I)  -  Cadou pentru regele Isrunului  -  Corespondenţă literară  -  Vrăjitoarea  -  Meduza (I)  -  Mamal - Beciul  -  Luminile oraşului VIII  -  ...ªi la sfârşit a mai rămas coşmarul  -  Sfârşitul lunii  -  Amintiri trecute şi viitoare  -  Luminile oraşului XXXIII  -  Mamal - Despărţirea  -  Nopţi albe, zile negre  -  Meduza (IV)  -  Interferenţe  -  Povestea ţării Nucalanoi  -  Luminile oraşului XI  -  Jocul Zeilor (V)  -  Alfa si Omega. Moon  -  Coconul  -  Nevastă rea  -  Mr. Loverman


"Dogville" - graţie şi violenţă

"Dogville" - graţie şi violenţă
  Dan Stanca
varianta print

Dan Stanca



Publicat Vineri, 19 Noiembrie 2004, ora 21:12

      Dogville, filmul selectionat la Cannes anul trecut, dar nerasplatit de nici un premiu, nu poate avea un succes de casa, dupa cum nimic din ceea ce depaseste inteligenta medie nu poate aduce multi bani. Si totusi, Lars von Trier, nascut în 1956, este un autor care provoaca si enerveaza. Sa ne amintim de deja clasicul acum Breaking the Waves cu Emily Watson în rolul principal, care punea tema sacrificiului cu o mare acuitate.

     

      Dogville este de o alta factura decît filmul citat. Este mult mai dificil tocmai fiindca cere cel putin doua planuri de lectura sau de vizionare. Îl citesti printre rînduri, printre imagini, în tacerile personajelor, în extraordinara austeritate scenografica. Lars von Trier provine, fara îndoiala, din marea arta cinematografica scandinava a lui Bergman si nu-i sunt necesare multe elemente picturale ca sa fascineze. Iubeste acea simplitate expresiva care înfioara sufletul si-l face mut de admiratie.

     

      Sa ne închipuim ca toata lumea e un platou sau un disc pe care în jur de 20 de personaje evolueaza ritualic si se îndreapta inexorabil spre un sfîrsit la care nimeni nu s-ar fi asteptat. Ca în primele reprezentari ale pieselor lui Shakespeare, cînd nu prea era nevoie de decor si era suficient sa spui "acela e un munte" sau "aceea e o casa" ca spectatorii sa înteleaga despre ce e vorba, si aici zgîrcenia decorurilor este cu adevarat simbolica si nu ar trada în nici un chip - sa zicem - lipsa de fantezie a regizorului. Lars von Trier face de fapt cam totul în acest film. El a scris scenariul, el a regizat. Nici nu ar fi putut, de altfel, sa încredinteze altcuiva o asemenea creatie care-l reprezinta si dezvaluie natura profund religioasa a fiintei sale, asemanatoare cumva lui Tarkovski, dar folosind, evident, o recuzita diferita.

     

      A distribuit-o pe Nicole Kidman în rolul principal fiindca australianca e si serafica, si senzuala, exact partitura ce serveste perfect ideile creatorului. Totul se desfasoara auster într-o simplitate deconcertanta, linistitoare si în acelasi timp terifianta. Filmul debuteaza banal, ne lasa impresia ca avem de-a face cu o farsa, o joaca pentru copii, dar pe masura ce capitolele se succed intram în templul unei metafizici splendide prin rigoarea ei. Oameni care nu si-au pus niciodata întrebarea despre rostul lor pe lume se vad brusc vizitati de o entitate celesta. Sa fie vorba chiar despre Mîntuitor? N-as prea crede. Mai degraba sunt înclinat sa cred ca ar fi a treia Persoana, Sfîntul Duh sau, conform teologiei lui Serghei Bulgakov, o a patra, Sophia, mai ales ca ipostaza este feminina, iar numele chiar Grace (Gratia), care coboara printre oameni pentru a le îmbuna si lumina viata. Din acest moment încolo, asezati în planul simbolic propus de artist, cu adevarat traim în alta lume sau ne aflam tot în lumea aceasta dezbracata de accidental si pitoresc si redata conditiei primordiale de desen geometric al esentelor. Duhul Sfînt ajuns printre oameni este siluit si viciat. Oamenii îl terfelesc, cred ca le-a fost daruit pentru a-l terfeli si a le satisface toate poftele. Rolul cel mai interesant îi revine scriitorului, cel care, desi aparent nu întineaza Spiritul, de fapt, prin planurile sale aproape diabolice, îi face cel mai mult rau. Nu întîmplator, el va fi suprimat chiar de catre Spirit, care astfel nu-l va lasa pe mîna agentilor intermediari, gangsteri-arhangheli ce se ocupa de trecerea prin foc a acelei asezari. James Caan, în rolul Tatalui, este capul cetei justitiare si în aceasta înalta demnitate regizorul îi face un portret succint si sobru. Nu e deloc usor sa credem ca interiorul acelei limuzine de epoca, ale carei ferestre sunt acoperite de perdele, poate fi de fapt alcovul cerului unde se ia hotarîrea suprimarii unei lumi, dar lucrurile chiar asa stau, iar în clipa în care soferul îi întreaba pe cei doi daca doresc tragerea perdelelor, efectiv avem senzatia ca cerurile se dau la o parte ca la Judecata de Apoi si îngerii trîmbiteaza pieirea pe rînd a netrebnicilor.

     

      Filmul lui Lars von Trier are toate calitatile unei tulburatoare parabole crestine în care bunatatea nu se înrudeste cu sentimentalismul, iar pedeapsa e purificare. Ne aflam, prin datele esentializate ale decorului, într-un templu unde clopotul rasuna la intervale precise de timp si, exact ca în Breaking the Waves, aceste batai masoara intervalul între sacrificiu si sacrilegiu si înapoi spre sacrificiu. Finalul, la fel de deconcertant, recurgînd la fotografiile unei Americi bîntuite de saracie si mizerie, ca pe vremea Marii Crize, vrea sa ne aduca cu picioarele pe pamînt, desi pamîntul nu se mai reduce decît la latratul unui cîine, singurul suflet ramas nepervertit.

     

      În alte roluri - Harriet Anderson, Lauren Bacall, Paul Bettany, Ben Gazzara, John Hurt. Durata, 2 ore si 58 de minute. Aflam ca acest film este doar primul dintr-o trilogie numita USA, tarîmul tuturor posibilitatilor.

     

© Copyright Dan Stanca
Sursa :   România Libera
Nu există nici un comentariu  
Comentează articolul  Spune-ţi părerea

    Toate câmpurile sunt obligatorii.
    Comentariul nu poate include link-uri.
    Dacă sunteţi logat, numele şi emailul se autocompletează.
    Comentariile sunt moderate şi vor apărea pe site numai după aprobare.

Nume :
Email (nu va fi afişat) :
Comentariu :


   SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
      Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2015 Arhiva SFera Online