Vatmanul - Reacţiile, Epilog
|
Mircea Pricăjan
Publicat Duminică, 25 Mai 2003, ora 10:05
V. Reactiile
Pompierii n-ar fi fost în stare sa stinga focul daca nu i-ar fi ajutat ploaia.
Sosira la fata locului si asa mult prea târziu. Un batrân care se hotarâse sa faca o plimbare de unul singur,
(Sa-mi aduc aminte de vremurile de demult, declarase mai târziu presei)
vazuse fumul înecacios ridicându-se deasupra caselor pe lânga care trecea. Daduse fuga pe strada învecinata si acolo vazuse infernul dezlantuit.
(Am vazut eu incendii la viata mea, dar nici un foc nu scoate un asemenea fum negru, credeti-ma! mai declarase el aceluiasi reporter).
Chemase pompierii, care venisera într-o jumatate de ora.
Când îsi montara ei furtunurile la cisternele cu apa, tramvaiul era deja pe jumatate carbonizat. Trecusera mai bine de trei ore de când ardea.
Ploaia începu la nici cinci minute dupa sosirea pompierilor. O rapaiala mânioasa, cu stropi imensi,
(Dupa cum puteti vedea, ploua cu galeata si unii stropi sunt de dimensiunea oului de rata. Incredibil! spusese reporterul Pro-TV care transmitea în direct de la locul incendiului)
care tinu atât cât fu nevoie ca epava calcinata a tramvaiului Huru sa fie stinsa.
Nu se grabi nimeni sa faca declaratii concludente presei, ceea ce nu-i opri pe reprezentantii ei sa speculeze.
Florin Stefan, redactor la Vocea cetateanului, scrise un editorial acid la adresa incompetentei pompierilor care, spunea el, daca n-ar fi avut parte de ajutor din partea naturii, ar fi pus în pericol si casele din împrejurimi. Daca faceti o calatorie în zona, va dati seama ce dezastru s-a evitat. Aproape toate casele sunt construite pe la sfârsitul secolului trecut si au peretii din chirpici si grinzi fin lemn uscat ca iasca.
Acelasi redactor scrise apoi un articol în ziarul din ziua urmatoare în care se lansa ipoteza unei a saptea victime a ucigasului piroman. Si de data aceasta, scria Florin Stefan, e vorba tot de un vatman. N-ar trebui sa ne puna pe gânduri lucrul asta? Poate ca acest cetatean de oroare al orasului nostru s-a reprofilat! Poate ca acum îl atrag vatmanii! Cine poate spune spre ce alta categorie profesionala îsi va îndrepta pe viitor atentia. Sper sa nu fie vorba de ziaristi!
Posturile locale de televiziune gazduira o serie întreaga de talk-show-uri în care oameni cu morgi serioase, implacabile discutara îndelung pe marginea subiectului, fara a ajunge la vreo concluzie. Bogdan Vindu, realizatorul emisiunii Ancheta în desfasurare, ataca si el subiectul într-un segment al emisiunii. Criminalul din Cetatea Înalta loveste din nou, anunta el apocaliptic. Ne vedem pusi în imposibilitatea de-a furniza mai multe informatii pentru acum, caci n-a primit nici o reactie oficiala din teritoriu. Sunt curios ce-ar avea de spus acum domnul colonel Bindea.
Posturile de radio evitara o vreme subiectul, preferând sa-l izoleze în cadrul emisiunilor de stiri, dar, dupa o vreme, se vazura nevoite sa-si schimbe tactica. Ascultatorii care sunau la emisiunile interactive întorceau invariabil discutia la Criminalul Piroman de Vatmani, cum îl poreclisera mai nou.
Asa cum se întâmpla, însa, cu orice eveniment, dupa o vreme, mass-media înceta sa mai vorbeasca despre Criminalul Piroman si-si îndrepta atentia spre alte atrocitati.
Ultima stire cu privire la acest subiect aparu în Vocea cetateanului, pe pagina a treia si titlul ei suna astfel:
NUMELE ULTIMEI VITIME A CRIMINALULUI PIROMAN ESTE
ANTON BOGDAN
Pe acea pagina erau si alte articole, cu titluri scrise cu caractere mult mai mari.
Singurii care continuara sa acorde atentie cazului, fura oamenii din echipa colonelului de politie Mihai Pandele.
Si ei fura cei care, la câteva saptamâni de la descoperirea cadavru carbonizat al lui Anton, primira la sectie vizita unei fete care spunea ca se cheama Angela
(Angela si mai cum? o întrebase însusi colonelul Pandele. Angela si atât! raspunsese faza. Nu-i de-ajuns?)
si care spunea ca stia cine este Criminalul Piroman.
Chiar asa? întreba colonelul Pandele, cu jumatate de surâs pe buze. Ce-ai zice sa stai jos si sa ne spui si nou, atunci?
Fata facu întocmai. Mâinile i se framântau în poala. Venise la sectia de politie doar pentru ca asa o sfatuise Geo sa faca si când o sfatuia Geo sa faca ceva nu era cale sa faca altfel. Cunostea el mijloace s-o convinga. Fusese greseala ei ca-i povestise de Marcel. Dar îsi spunea acum nu se putea învinui prea mult: Geo cunoaste mijloace sa scoata orice de la tine daca voia. Du-te si denunta-l! fusese felul în care sunase sfatul lui.
În mod normal nu ar fi facut asa. I-ar fi spus ca s-a dus, ca l-a denuntat, dar ca n-a luat-o nimeni în seama. Poate ca parea Geo dur, dar, când venea vorba de autoritati, se muia tot. Nu s-ar fi dus singur sa verifice daca spunea adevarul.
Venise la sectia de politie pentru ca era convinsa ca Marcel era însusi Criminalul Piroman. La început nu fusese foarte convinsa. Refuzase acest gând. Apoi, însa, odata cu trecerea zilelor, a ajuns sa creada din ce în ce mai mult asta.
Felul în care o prinsese de antebrat. Felul în care o privise. Felul în care o strânsese în brate. Doamne, mirosul de benzina din rasuflarea lui!... Si nu vazuse cumva si-o canistra lânga patul din dormitor? Sigur, era întuneric acolo, dar o canistra argintie nu e atât de greu de observat într-o camera întunecata. Are un fel aparte de-a straluci. Ca si când ar fi fosforescenta.
Si spune-mi înca o data, ce te face sa crezi ca e chiar el omul pe care-l cautam? o întreba colonelul Pandele pentru a treia oara.
Nu pot explica. Stiu ca el este. Pur si simplu, stiu. Daca l-ati întâlni, ati sti si dumneavoastra. Fiecare miscare a lui spunea asta. Mai ales când s-a enervat. Ma privea ca si când nu m-ar fi considera nimic mai mult decât un miel pe care trebuie sa-l jertfeasca.
Bineînteles ca Angela pleca de la sectie fara ca cineva s-o creada. Si nu afla niciodata ca Pandele puse trei zile mai târziu pe cineva sa verifice adresa pe care le-o lasase ea si ca se dovedise ca era exact adresa la care locuise Anton Bogdan, ultima victima.
Fata asta-i plina de gogosi! spuse atunci colonelul Pandele si hotarî ca ancheta sa mearga în continuare pe pista pe care deja o urmareau. Nu-i placea ca cineva sa intervina într-o ancheta de-a lui. În plus de asta, se vedea clar ca-i o târfulita, îi spuse el unui subaltern; de la asta nu te poti astepta niciodata la adevar: ti-ar spune ca esti cel mai bun si dac-o ai numa de doi centimetri, daca asa-i scoate banii din buzunar. Nu sulfati nici o vorba presei despre asta. Nu vreau sa-i dau satisfactia celebritatii.
Dosarul Criminalului Piroman nu fu niciodata solutionat. Si nici nu aparu o noua victima.
EPILOG
Ceea ce nu înseamna ca n-ar fi putut aparea.
Stefan Negrea, doctor pediatru (devenit doctor de familie de la o vreme încoace), se întorcea acasa în seara zilei de 28 septembrie 2002 de la unul dintre pacientii lui. Era vorba de un copil de nici cinci ani, care suferea de-o forma acuta de bronsita. Sistemul lui imunitar clacase, iar medicatia pe care i-o prescrisese nu dadea nici un rezultat. Mai mult ca sigur ca va trebui sa-i dea mâine un bilet de trimitere la spital, indiferent de ce spuneau parintii. Era la mijloc viata copilului si el era cel mai în masura sa hotarasca ce e mai bine pentru el, nu? Da, cu siguranta, daca nu va fi multumit de consultatia de mâine, acesta va fi primul lucru pe care-l va face.
Nu purta ceas la mâna, niciodata nu purtase. Si asa-l presa timpul mereu, nu era nevoie sa poarte chiar pe mâna lui obiectul torturii. Însa-si putea da usor seama cât era ora. Doamna Bucu îl sunase si-l rugase sa vina de urgenta când ceasul de pe biroul lui arata sapte si zece minute, avusese nevoie de cincisprezece minute sa ajunga la domiciliul lor, consultatia copilului durase în jur de douazeci de minute si mai pierduse înca o jumatate de ora încercând sa-i convinga pe parinti ca internarea era urmatorul pas pe care-l aveau de facut în cazul în care copilul nu dadea seama de însanatosire pâna mâine, asa ca acum nu putea fi mai mult de opt, opt si jumatate. Totusi, toamna venise mai devreme ca de obicei si zilele se scurtasera.
Orasul era întunecat si tacut.
Stefan Negrea descoperi cu stupoare ca era stapânit de-o puternica senzatie de disconfort din pricina asta. De-abia astepta sa ajunga acasa. Acasa la Antonia, acasa la caldura, acasa în fotoliul lui preferat pentru o ora si ceva, citind o carte interesanta, acasa apoi în pat, alaturi de Antonia, acasa apoi pe si sub Antonia. Desi erau trecuti amândoi bine de patruzeci de ani, aveau o viata sexuala satisfacatoare. De doua, trei sau, uneori, chiar de patru ori pe saptamâna. Nu era de trecut cu vederea. Avea prieteni care se plângeau ca fac dragoste cu sotiile lor o data pe luna, atunci când luau salariul. El era fericit cu viata lui sexuala. Si de-abia astepta sa ajunga acasa s-o mai îmbunatateasca putin. Cazul baiatului sotilor Bucu îl întristase, dar se surprinsese adesea cât de repede poate lasa de-o parte problemele de serviciu si sa se cufunde în voluptatea casniciei.
Trecea pe lânga o cladire înalta, foarte înalta si, doar când observa silueta ce nu putea fi decât unui cersetor stând sprijinit de peretele ei, îsi dadu seama ca e vorba de-o biserica. Nu era un om religios din fire, îsi aducea aminte ca ultima data când calcase pragul unei biserici fusese la Pasti acum trei ani. Dar mizeria si decaderea umana-l întristau la fel de mult ca pe-un drept credincios. Nu credea în pomana era de parere ca nu face decât sa-l încurajeze pe cel care primeste ceva de nemuncit sa continue sa traiasca în delasare , însa, în seara aceasta, o voce îl îndemna sa dea acestui cersetor banii primiti de la familia Bucu. Poate ca, în felul acesta, Dumnezeu va avea grija de baietel si-l va pune pe drumul bun pâna mâine.
Se opri în loc si se scotoci în buzunar. Doamna Bucu îi strecurase bancnota de o suta de mii de lei când voia sa iasa din casa, o facuse cu acel gest conspirativ pe care orice pacient învata mai devreme mai târziu sa-l stapâneasca. Stefan Negrea o simti acum fosnind, nou-nouta, între degetele lui.
O scoase la iveala si se apleca s-o puna în caciula cersetorului.
Urmatorul si singurul lucru pe care si-l mai aminti apoi (si asta avea sa fie doar peste doua zile) fu mâna imensa care-l apuca în clipa urmatoare de încheietura.
Cersetorul se ridica la timp sa prinda corpul în cadere al doctorului Stefan Negrea. Era destul de vânjos ca asta sa nu fie o problema pentru el. Avea statura unei gorile. Parca era si putin aplecat de spate... În orice caz, ochii îi sticleau cu o pofta ce doar un animal poate simti. Trecuse atâta vreme de ultima data! Asteptase atât de mult un semn! Îi luase atât de mult sa-si dea seama ca nu mai trebuie sa astepte ca Dumnezeu sa vina la el. Acum el era cel ce trebuia sa se duca spre Dumnezeu. Fiindca el gresise de doua ori, el era cel ce trebuia sa-si rascumpere greselile. Asa ca venise la biserica, iar acum tinea în brate corpul celui care-i va rascumpara lui pacatele.
Începu sa râda nebuneste la gândul ca, de-ndata ce va duce la îndeplinire acest sacrificiu, îsi va putea relua misiunea sfânta pentru care fusese lasat sa traiasca.
FOC, îi sopti la ureche doctorului Stefan Negrea, care, desi nu-l auzi atunci, avu mai târziu ocazia sa înteleaga pe propria piele ce înseamna fiecare dintre aceste litere. Jertfa, mai sopti barbatul solid, purificare, jertfa, da, da, o jertfa pentru a putea purifica din nou. O jertfa tot prin purificare. Da, da.
Marcel Bogdan se pierdu în clipa urmatoare în umbre, alergând cu doctorul Stefan Negrea în brate catre casa în care-si gasise adapost în ultimele luni.
© Copyright Mircea Pricăjan
Articol preluat din Arhiva SFera Online [www.sferaonline.ro].
SFera Online v.3 Final Edition - arte vizuale şi literatură de anticipaţie
Toate drepturile rezervate. Copyright © 2001 - 2011 SFera Online | © 2011 - 2014 Arhiva SFera Online